Lucrarea Principiile fundamentale ale desenului vine în sprijinul celor dornici să înveţe cum să deseneze, fiind concepută sub forma unui curs practic pentru studenţi şi nu numai. Oportunităţile de exersare şi îmbunătăţire ale abilităţilor acoperă un spectru larg de subiecte - obiecte de la cele mai simple până la cele mai complexe, plante, portrete, peisaje - şi sunt susţinute printr-o serie de exemple practice şi tehnici,…
O metodă eficientă, imediată și definitivă de a depăși seducția băuturiiAllen Carr, cea mai mare autoritate mondială în lupta împotriva fumatului, a cărui carte În sfârşit nefumător a fost publicată în peste 40 de limbi şi vândută în peste 10 milioane de exemplare, îşi aplică în lucrarea de faţă metoda revoluţionară la consumul de alcool.Suntem tentaţi să bem tot mai mult. O petrecere în familie, o ieşire cu prietenii, un eveniment…
Desenul creativ examinează modalităţile prin care desenul poate fi realizat prin intermediul mai multor instrumente de colorat printre care: creioane colorate, pasteluri, creioane cerate, tuşuri şi acuarele. Multitudinea tehnicilor de redare din punct de vedere cromatic în termeni ce ţin de tonul, linia şi textura desenului poate crea confuzii, iar cartea îşi propune să-şi familiarizeze cititorii cu noţiuni de bază ale teoriei culorilor. Pregatiţi-vă…
Te copleșesc grijile și gândurile negre, îți este greu să vezi partea plină a paharului, indiferent că este vorba de viața personală sau de locul de muncă? Psihologia pozitivă îți vine în ajutor: îți oferă atât cunoștiințele teoretice și exemplele furnizate de oamenii de știință, cât și instrumentele practice pe care le poți folosi pentru a-ți îmbunătăți perspectiva asupra vieții. Sunt suficiente câteva mici schimbări aduse felului în…
Expertul în domeniul parentingului dr. Laura Markham și-a format un public numeros și fidel datorită abordării sale pline de compasiune, având la bază legătura vitală dintre părinți și copii. în acest ghid mult așteptat, dr. Markham prezintă unele modalități simple pentru a depăși nevoia de competiție și de conflicte, cultivând între frați o relație plină de iubire, asigurându-l în același timp pe fiecare dintre copii că mama și tatăl lui nu ar putea…
John C. Maxwell scrie de mai bine de 30 de ani cărţi de literatură motivaţională despre leadership. Are, actualmente, peste 50 de titluri care-i poartă semnătura şi sute de proiecte derulate împreună cu Injoy Life Club şi Maximum Impact, două organizaţii fondate chiar de el. Meditaţi! este prima carte a lui Maxwell şi reprezintă o reală sursă de inspiraţie pentru liderii de peste tot. Ediţia de faţă, aflată la a 30-a reeditare, este una aniversară. Volumul cuprinde meditaţii demne de…
Fiecare dintre noi are puterea de a-şi alege atitudinea. Putem rămâne pasivi, transformându-ne în victime, sau ne putem lua soarta în mâini, devenind astfel eroi. Din păcate, mentalitatea de victimă este mult prea frecvent întâlnită în organizaţiile de azi. Cu siguranţă, toţi am auzit remarci de genul: „şeful meu e un nemernic“, „am o slujbă fără perspective“ şi „nu pot schimba nimic”. Drept urmare, angajaţii…
Una dintre cele mai mari provocări ce pot apărea în viaţa unui om este necesitatea schimbării şi a preluării controlului asupra propriului destin. Fie că e vorba de o slujbă, de o afacere, de familie sau de viaţa socială, se naşte în sufletul nostru o dorinţă arzătoare: să hotărâm singuri cursul acţiunii şi să ne fixăm obiective.Ce opţiuni am? oferă instrumentele necesare pentru a face alegerile potrivite atunci când se pune problema unor măsuri de redirecţionare a…
„Începe prin a te gândi la necunoscuţi ca la viitori amici, nu ca la nişte oameni de care să-ţi fie teamă sau pe care să-i eviţi. La urma urmelor, prietenii sau asociaţii noştri au fost la un moment dat nişte străini. Întâlnind oameni noi şi devenind un bun partener de conversaţie, vei reuşi să câştigi noi parteneri de afaceri, clienţi şi nu numai.“ (Debra Fine)„Adevărul este că orice se poate întâmpla când ai curajul să iniţiezi…
Lucrurile din jurul dumneavoastră se schimbă prea repede? Teama, îngrijorarea sau obstacolele v-au răpit cheful de viaţă? Nu trebuie să vă simţiţi învinşi. Folosiţi planurile de acţiune şi soluţiile oferite de Joyce Weiss pentru a diminua stresul cotidian.În fiinţa dumneavoastră se află un motor extrem de puternic – visul care vă ghidează existenţa. Cu toată viteza înainte! vă poate ajuta să vă sincronizaţi cu lumea din jur şi să vă utilizaţi la maximum potenţialul…
Departe de a fi un compendiu sec care analizează punctual etapele managementului schimbării, Schimbarea ca oportunitate ne oferă exemple concrete prin care Ralph Bruksos ne demonstrează convingător că schimbarea de orice fel are întotdeauna o latură pozitivă, iar dezvoltarea personală şi succesul nu pot surveni în lipsa unor puncte de cotitură în viaţa personală şi în cea profesională.,,Cei mai mulţi dintre noi suntem învăţaţi încă de mici să ne temem de…
Imaginează-ţi cât de mult s-ar îmbunătăţi viaţa ta, dacă ai avea abilitatea de a convinge uşor oamenii să acţioneze cum vrei tu. Sau dacă i-ai putea determina să treacă de partea ta instantaneu.Află cum poţi obţine lucrurile cu adevărat importante: cariera pe care ţi-o doreşti… susţinerea permanentă a şefului… dragostea visată… salariul pe care-l meriţi…Sau cum ţi se pot îndeplini alte dorinţe mai mărunte: copii gata de şcoală fără…
Cand avem de-a face cu o lucrare de intretinere sau de reparatie (inlocuirea unui geam, a unei instalatii sanitare, montarea unei lustre) nu putem sa apelam intotdeauna la un meserias. Majoritatea acestor operatiuni pot fi rezolvate fara mari dificultati. Insa este necesar sa cunoastem bine tehnicile de baza, sa folosim uneltele potrivite si sa stim cum sa evitam orice fel de pericol. Vom descoperi impreuna ca putem face multe lucrari fara nici un ajutor, in final fiind multumiti de rezultat si…
Trei foşi ofiţeri CIA, autorităţi internaţionale în detectarea disimulării, vă oferă un set de tehnici accesibile pentru a afla dacă vorbitorul din faţa voastră spune sau nu adevărul. Fie că realizaţi un interviu de angajare sau o anchetă judiciară, fie că vreţi să aflaţi dacă adolescentul vostru a consumat droguri ori dacă partenerul vă înşală, aveţi acum la dispoziţie un arsenal de întrebări şi tehnici de interpretare care şi-au dovedit eficienţa chiar şi în faţa celor…
Una dintre marile carti clasice ale psihologiei secolului XX, salutata ca o lucrare de referinta in SUA, in anii ’90, si tradusa, de atunci, in aproape 20 de limbi.An de an, in lume apar sute de carti cu sfaturi de viata: cum sa ne mentinem buna dispozitie, cum sa ne imbogatim, cum sa devenim mai increzatori in noi.
Atunci cand nu ne iubim, cand nu ne stimam, nu suntem fericiti. Ne indoim de noi insine, facem rareori alegeri bune in viata, ne simtim vulnerabili in calea obstacolelor, a dificultatilor. Si totusi, nimic nu este pentru totdeauna pierdut...
Increderea in sine este un atu indispensabil in fata incercarilor si dificultatilor cotidiene, intr-o societate in care inving cei combativi. Ea iti ofera un sentiment de siguranta interioara, indispensabil pentru a reusi, si a te simti bine.
Interpretarea moderna a viselor incearca sa aduca oamenii inapoi, la simplitatea pe care o aveau stramosii nostri, inainte ca societatea sa fie cotropita de tehnologie si suprapopulare. Visele sunt ele insele un limbaj primitiv. Freud numea limbajul din vise „proces primar", iar limba pe care o invatam la scoala, „proces secundar". Din nefericire, pe masura ce oamenii moderni au devenit mai educati si mai cultivati, ei si-au pierdut legatura cu procesele primare. Multe dintre bolile…
Alain Braconnier este medic, psiholog, psihanalist, profesor universitar si director al Centrului de psihiatrie Philippe-Paumell din Paris. A mai publicat, printre altele, cartea Cum sa fii un tata bun pentru fiica ta, tradusa in limba romana la Editura Trei.
Un extraordinar volum de cumparat sau de oferit in dar cu ocazia naşterii unui copil. O carte-album pentru notarea primelor impresii si pastrarea primelor fotografii ale copilului.
Volumul Homeopatie. Femeia insarcinata este util pentru medici, farmacisti, precum si pentru fiecare viitoare mamica interesata de ameliorarea neplacerilor care apar in perioada sarcinii.
De la cainele-maimuta la regele Terrierilor, de la loialitate la distrugere, peste 100 de rase de caini ingenui, iscoditori, inteligenti, atasati, afectati, agitati, cocheti, nobili sau salbatici, minioni sau uriasi, din saloanele regale pana in prerie, din gheturile polare pana in gentile de fite.
Aceasta carte face parte din colectia Omul si Universul a editurii Artemis si este formata din doua volume: Corpul omenesc si Natura.Prezenta simbologie a viselor a fost alcatuita in spiritul celebrului psihiatru elvetian Carl Gustav Jung.Aceasta nu pentru ca formatia si practica noastra s-ar rezuma la psihologia analitica, ci pentru ca alte discipline (si chiar dintre cele mai notorii!), experimentate inaintea celei a lui Jung, s-au dovedit a fi nu doar prea putin eficiente, ci chiar…
Readucand la viata cartea neglijata a lui Smith, Roberts ne ofera o perspectiva de nepretuit asupra comportamentului uman, prin ochii uneia dintre cele mai stralucite minti din istorie. O carte extraordinara. Te face sa te simti mai bine cu privire la viata, la omenire si la tine insuti. Ca si cum ai sta la o conversatie si un pahar de scotch cu Adam Smith sau, chiar mai bine, cu Russ Roberts. (Nassim Taleb, autorul cartii Lebada neagra) Ne pot invata economistii cum sa traim o viata…
In aceasta carte distractiva si instructiva, Pinker regandeste ghidul de utilizare a limbii in functie de exigentele secolului XXI. In loc sa deplanga declinul acesteia, sa ne plictiseasca cu povestile despre lucrurile care il scot din sarite sau sa recicleze edicte false din manualele de acum o suta de ani, Pinker aplica observatii patrunzatoare din stiintele limbajului si ale mintii, provocandu-ne sa cream o proza clara, coerenta si eleganta.
„Manualul mamicii Zen”, de RALUCA ZENGA, demoleaza, cu argumente temeinice, o serie intreaga de mituri si prejudecati legate de graviditate, actul nasterii, cresterea, hranirea si educarea bebelusului.O lectura obligatorie pentru tinerele mame, dar si pentru tatici, bunici sau bone!
Bunicile noastre nu duceau lipsa de idei iscusite pentru a veni de hac micilor preocupari cotidiene cu ajutorul unor produse naturale si ieftine, adevarate „minuni“ pe care le stiau numai ele.Gratie acestui ghid bogat ilustrat, veti descoperi multele solutii ale unei intelepciuni ancestrale, usor de pus in practica si a caror eficienta nu mai trebuie demonstrata.
„O carte inteleapta si curajoasa, ce pune probleme la care nimeni dintre noi nu vrea sa se gandeasca.“ (The Sunday Times)„Dr. Gawande arata cum pacientii in faza terminala a bolii lor pot pastra aspecte importante ce tin de calitatea vietii.“ (Wall Street Journal)
O viata sanatoasa fara medicamente sintetice sau terapii scumpe.Cel mai bun moment sa luati masuri pentru o viata sanatoasa e inainte sa va confruntati cu probleme precum cresterea in greutate si instabilitatea emotionala si inainte sa dezvoltati afectiuni grave, cum ar fi depresia sau cancerul de san.De ce sa nu faceti o schimbare durabila acum, inainte sa va treziti intr-un cabinet medical, tinand in mana o reteta pentru medicamente, sau, si mai rau, pregatite…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou