Practic & Util & Hobby

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 5161-5190 din 5575

pe pagină
Setați descendent
  1. Vindecări miraculoase
    20.31 LEI
    Această carte povesteşte cum şi-a descoperit Adam puterea de a vindeca şi cum şi-a dezvoltat-o. La numai 16 ani, el avea capacitatea unică de a se conecta cu alte persoane şi a le influenţa de la distanţă sănătatea, indiferent dacă se află sau nu pe acelaşi continent cu el.Explorând legătura dintre trup şi minte, Adam ne transmite un mesaj de speranţă şi încurajare. DreamHealer  ne demonstrează, într-o manieră simplă şi totuşi profundă, ca această călătorie a să ne…
  2. Jurnalul unei mămici. Un gând pe zi timp de cinci ani
    42.67 LEI
    Cele mai preţioase clipe alături de copilul tău: prima oară când ţi-a spus „mama“, replica amuzantăpe care i-a dat-o unuia dintre musafirii voştri, mărturisirea pe care ţi-a făcut-o ieri, cu privire la colega lui de grădiniţă, sau ce părereare despre faptul că va avea un frăţior. Nu-i aşa că ţi-ai dori să ţi le aminteşti mereu? De acum le poţi regăsi în aceste pagini, în care vei nota, timp de cinci ani, câte o întâmplare, o replică sau un…
  3. Plante medicinale. Recunoaştere şi uz terapeutic, alimentar, aromatizant, cosmetic
    53.36 LEI
    Descriere, cu fotografie și desen, pentru a recunoaște plantele una câte una.Principii active din plante. Utilizare în medicină, cosmetică și bucătărie.Principale afecțiuni și remedii aferente. Tizane.Rețete gustoase și sănătoase pe bază de plante.
  4. Găteşte cu pasiune
    106.82 LEI
    Cartea care nu ar trebui să îți lipsească din bucătărie! Include 190 de rețete ilustrate, ușor de preparat, simple și ieftine, pentru orice ocazie: 60 de rețete expres, ce pot fi realizate în mai puțin de 30 de minute, rețete elaborate, pentru weekenduri și ocazii speciale, sau prăjituri și fursecuri irezistibile – o vei găsi, cu siguranță, pe cea de care ai nevoie. Vei descoperi plăcerea de a găti în ritmul tradițional al bucătăriei, preparând rețete…
  5. Superalimente pentru sugari si copii
    53.36 LEI
    Peste 130 de reţete care contribuie la o dezvoltare armonioasă şi la îmbunătăţirea capacităţii intelectuale a copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 luni şi 8 ani.Fiecare părinte îşi doreşte să îi ofere un început bun copilului său, ceea ce implică şi alimentele pe care le consumă. Ca bucătar calificat şi mamă a trei copii, Annabel Karmel ştie asta mai bine decât oricine. În cartea Superalimente pentru sugari şi copii, autoarea oferă nu numai…
  6. Schimbă-ţi aura, schimbă-ţi viaţa! Un ghid pentru dezvăluirea puterii spirituale
    32.08 LEI
    Tot ceea ce crezi, simţi şi faci radiază o energie spirituală care apare în diferite nuanţe şi culori — aceea este aura ta, mai precis, proiecţia ta spirituală. Schimbând calitatea aurei, îţi poţi schimba automat şi calitatea vieţii.În această carte inovatoare, autoarea te ghidează cu grijă, prin tehnicile sale extrem de eficiente, pe calea îmbunătăţirii aurei personale.
  7. Terapie sexuală pentru cuplu. Program de 30 de zile pentru reînvierea pasiunii și a dorinței
    27.64 LEI
    De ce ajung atât de multe relaţii de cuplu să fie lipsite de satisfacţie sexuală? Pentru că devenim, cu timpul, mai distanţi, mai reci şi mai puţin apropiaţi emoţional unii de alţii, simţim mai puţină pasiune şi romantism sexualTotuşi, pasiunea sexuală e de o importanţă crucială pentru satisfacţia maritală; este piatra de temelie a fericirii unui cuplu şi un indicator clar al longevităţii relaţiei.
  8. Cum să devii o nouă persoană până vineri. Cum să te accepţi pe tine însuţi, să-ţi dezvolţi încrederea de sine şi să-ţi schimbi viaţa în 5 zile
    33.83 LEI
    „Odată ce te înţelegi pe tine cu adevărat, nimic nu-ţi va mai sta în cale.“ Kevin Leman „Amărăciunea, supărarea şi resentimentele reprezintă toxine emoţionale; ne otrăvesc sufletele. Iertarea are un efect cauterizant. Arde emoţiile bolnăvicioase şi ne eliberează de otrava trecutului.“ Kevin Leman
  9. Musai List. Cum să îți organizezi timpul în așa fel încât să muncești eficient, să faci loc pentru ce-ți place și să te bucuri de fiecare zi
    51.80 LEI
    Ne trăim viața în intervale de timp bine definite: secunde, minute, zile, ani. Fiecare clipă trecută aduce cu sine provocarea celei care urmează, iar rolul nostru este de a decide cum alegem să petrecem timpul pe care-l avem la dispoziție. Octavian Pantiș, unul dintre cei mai apreciați traineri din România și specialist cu o experiență de peste 15 ani în Time Management, ne pune pe gânduri cu privire la modul în care ne administrăm atât timpul de la birou, cât și cel pe care-l petrecem…
  10. Puterea pauzei. Cum să fii mai eficient într-o lume solicitantă 24/7
    29.54 LEI
    Puterea pauzei îţi oferă un plan clar, aplicabil, pentru a combate frustrarea la serviciu, a lua decizii înţelepte şi a evita greşelile costisitoare.
  11. Fii motivat! ADN-ul motivaţional şi succesul în viaţă
    32.08 LEI
    Cartea Fii motivat! subliniază credinţa autoarei că oamenii se pot schimba cu adevărat. Tamara Lowe a cercetat opt ani problema motivaţiei, iar apoi a scris lucrarea de faţă, în care avansează ideea că oamenii se nasc cu un ADN motivaţional specific, care ne distinge la fel ca grupa sanguină sau culoarea ochilor.
  12. Bărbaţii preferă femeile cu forme
    28.52 LEI
    Autorul îşi îndeamnă cititoarele: „Parcurgeţi această carte. Ea v-ar putea oferi suficientă forţă şi spirit critic pentru a rezista cumplitei presiuni actuale în favoarea unei talii de viespe. Puneţi-vă, poate pentru prima oară în viaţă, întrebarea: Şi dacă aş fi mai frumoasă şi mai sexy aşa cum sunt?“
  13. Învaţă-l să facă la oliţă în 7 zile
    21.28 LEI
    Dacă sunteţi derutaţi şi nu ştiţi care este cea mai bună metodă prin care să-l învăţaţi să facă la oliţă , urmaţi sfaturile Ginei Ford , care vă va arăta ,  în paşi simpli şi uşor  de urmat , cât de rapid poate fi însuşită aceasta deprindere .
  14. Dragoste sau dependenta
    38.85 LEI
    Cartea de faţă ne ajută să deosebim iubirea sănătoasă de dependenţă şi, mai ales, ne învaţă cum să ne eliberăm de dependenţă.
  15. AutoCAD-ul in trei timpi. Ghidul proiectarii profesionale
    22.89 LEI
    Lucrarea cuprinde noutatile ultimelor versiuni de AutoCAD, fiind destinata celor interesati de proiectarea asistata de calculator si structurata pe trei niveluri de accesibilitate – incepator, mediu, avansat. Datorita acestei filtrari originale a informatiei, cititorul are posibilitatea sa-si aleaga singur cea mai potrivita abordare, cartea asigurind obtinerea eficientei maxime in exploatarea unuia dintre cele mai utilizate software-uri pentru proiectarea tehnica si inginereasca.
  16. Metoda Mohr
    20.37 LEI
    90% din comportamentul nostru este gestionat subconstient!Va puteti imagina ca sunteti deplin responsabil pentru viata dvs? Pentru toate lucrurile pozitive, dar si pentru cele care nu decurg tocmai perfect? Autorii explica pe baza unor exemple clare de ce succesul in toate aspectele vietii depinde de gandurile si imprimarile noastre subconstiente.
  17. Secretele longevitatii
    9.17 LEI
    Autorii, specialisti in medicina preventiva si antiimbatrinire, ne propun opt strategii pentru o viata lunga si sanatoasa, ce ne vor ajuta sa aratam si sa ne simtim mai tineri.
  18. Medicini alternative
    68.80 LEI
    Ghid pentru o ingrijire mai blanda si fara pericole a sanatatii.
  19. Educatie sexuala pentru copii si adolescenti
    4.82 LEI
    Sa fim sinceri: chiar daca suntem convinsi ca e spre binele copiilor (sau al elevilor) nostri sa le facem educatie sexuala, nu prea stim cum sa procedam. Adeseori, noi insine n-avem nici cunostinte prea vaste in domeniu, nici abilitatile psihologice necesare.
  20. Prima dimineata de dupa. Cum incepe o poveste de dragoste
    4.59 LEI
    Dimineata imediat urmatoare primei nopti de dragoste nu este un moment ca toate celelalte. Este clipa in care se poate naste o adevarata poveste de dragoste.Jean-Claude Kaufmann prezinta acest moment special dintr-o noua perspectiva, punand in lumina realitatea moderna a dragostei.
  21. Sa traim sanatos fara toxine (ed.4)
    45.00 LEI
    Sa traim sanatos fara toxine va arata cum sa va curatati organismul de otravurile care va distrug sanatatea si cum sa incepeti procesul de regenerare celulara completa care duce la adevarata vindecare. Avand la activ 30 de ani de practica medicala, timp in care a tratat mii de oameni cu probleme de la supraponderalitate pana la cancer, dr. Robert Morse dezvaluie cel mai recent sistem al sau de vindecare: detoxificarea!Acopera detoxificarea de la A la Z, dand raspuns la intrebari…
  22. Remediile naturiste ale medicului homeopat
    41.19 LEI
    In aceasta carte, dr. Mark Stengler descrie tehnici terapeutice traditionale si alternative pentru ingrijirea sanatatii, cuprinzand 113 metode. Pentru fiecare se precizeaza doza eficienta, cat de des trebuie administrate si care sunt afectiunile pentru care sunt indicate.
  23. Intre parinte si copil
    18.30 LEI
    Dupa ce parcurgi mai multe carti moderne de crestere a copiilor, ramai cu impresia ca, pana la urma, toate seamana. Mai bine sau mai rau scrise, mai antrenante sau mai plicticoase, toate pun in circulatie cam aceleasi idei si „tehnici" sau „strategii".Cartea aceasta e altfel. Mai intai, nu este foarte moderna, desi traducerea in romaneste s-a fãcut dupa o editie adusa la zi.
  24. Amintiri din bucătăria lumii. Mică antologie de gusturi, stări şi gustări
    29.54 LEI
    MATEI PLEŞU (n. 1973, Bucureşti) a absolvit cursurile Facultăţii de Filozofie din Bucureşti în 1997. În acelaşi an, traduce pentru Editura Humanitas o monografie Platon a lui R.M. Hare, apoi urmează un stagiu de doi ani în Austria şi în Germania. În perioada 2005-2010 colaborează cu revistele Aspirina, Plai cu boi şi Adevărul literar şi artistic.
  25. Superimunitatea. Ghid fundamental pentru stimularea mijloacelor de apărare ale organismului
    41.70 LEI
    Cu toţii avem capacitatea de a trăi mai sănătoşi, mai puternici şi mai mult. A venit vremea să afli despre superimunitate.
  26. Fotografiază-ți familia copiii, prietenii și animalele de companie
    49.99 LEI
    Unul dintre fotografii de top de la National Geographic, Joel Sartore, a prins în obiectiv lupi cenușii, urși grizzly, viața sălbatică din Parcul Național Madidi din Bolivia și din zona tropicală Pantanal din Brazilia. Nimic din toate acestea însă nu se compară cu fotografiile făcute propriei familii în ultimii 20 de ani, pe care le-a strâns într-o arhivă neprețuită.
  27. Mai mult cu mai puțin
    39.72 LEI
    Mai mult cu mai puțin ne va învăța cum:Să spargem orice obiectiv în sarcini mărunte ușor de administratSă ne sporim eficacitateaSă ne concentrăm pe cât mai puține sarcini în același timpSă ne creăm obiceiuri productiveSă ne sporim puterea de concentrare
  28. Reţete vegane fără foc
    42.78 LEI
    „Hrana să vă fie medicament.“ — Hipocrate
  29. Intuiţia. Inteligenţa inconştientului
    35.29 LEI
    „Înainte de studiile sale, acesta era un subiect care era catalogat drept o superstiţie nebunească. Gigerenzer ne demonstrează cum funcţionează intuiţia şi cum oameni obişnuiţi reuşesc cu succes să se folosească de ea în zilele noastre.“ The New York Times
  30. Programul de 90 de minute de somn pentru bebeluşi. Urmaţi ciclul natural de odihnă al copiilor
    21.39 LEI
    „O carte care dovedeşte o înţelegere profundă a problemelor legate de somn la copii şi oferă soluţii practice.“ Dr. Judi Profant, University of California, Irvine
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 5161-5190 din 5575

pe pagină
Setați descendent