În lume există o mulţime de cărţi interesante, dar unele merită să fie citite mai mult decât altele. Nu pentru că așa spun părinţii sau profesorii, nici pentru că sunt mai importante sau pentru că personajele lor te vor însoţi toată viaţa. Sunt cărţi care, odată terminate, te fac să-ţi dorești să citești mai mult. Volumul conceput de Pierdomenico Baccalario, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani italieni, reprezintă un fel de „busolă literară“ care ne ajută să ne orientăm mai…
Încă de la prima sa publicare, în 1982, lucrarea lui Jim Trelease a atras milioane de părinți și de educatori dornici să le cultive și să le dezvolte copiilor imaginația și limbajul, pentru a deveni cititori pasionați. Ediția a opta a Manualului lecturii cu voce tare, completată de Cyndi Giorgis, aduce în discuție beneficiile și importanța lecturii cu voce tare pentru o nouă generație de copii. Prin intermediul experiențelor povestite de autori, documentate cu cele mai noi cercetări…
Ea este „femeia care iubește prea mult“, el este „bărbatul care se teme să iubească“. El suferă de „sindromul funiei de gât“, ea – de „sindromul lasoului“. Fără să-și dea seama, fiecare aduce în intimitatea cuplului carențele relației sale din copilărie cu părintele de sex opus. Neînțelegerile și conflictele lor își au de obicei originea în trauma fetiței neglijate de tată și în neajutorarea băiatului supraprotejat de mamă. Şi totuși, iubirile noastre pot fi fericite, susține autorul acestui…
Psihologa Hedi Hoka a întocmit un ghid complet al femeii împlinite, indiferent de vârstă, de situația familială, de carieră sau de valoarea genții pe care o poartă. Cartea cuprinde o serie de sfaturi practice și informații inedite, prezentate cu umor și poftă de viață. Dacă simți că îți lipsește ceva ca să fii fericită, dar nu știi ce, începe prin a conștientiza că ai libertatea de a te bucura de viață! Fericirea înseamnă în primul rând acceptare deplină de sine, fără să conteze dacă…
”DACĂ NU POȚI DORMI, ATUNCI TREZEȘTE-TE ȘI FĂ CEVA ÎN LOC SĂ ÎȚI FACI GRIJI. ÎNGRIJORAREA TE ȚINE PE LOC, NU LIPSA SOMNULUI.“ DALE CARNEGIE Atunci când ne facem griji pentru o situație – fie aceasta reală sau imaginară –, nu numai că ne consumăm energia vitală, dar viața noastră personală și cariera au și ele de suferit. Stresul ne reduce capacitatea de a face față în mod eficient unei situații, ne obosește, ne slăbește și ne poate îmbolnăvi. Este așadar important să învățăm cum să…
Deși artistă și ilustratoare de meserie, Florence Scovel Shinn a devenit faimoasă datorită celor câteva cărți pe care le-a scris și care, generații la rând, s-au dovedit extraordinare surse de inspirație pentru cititorii dornici să preia controlul asupra propriei lor vieți. Scrierile ei ne încredinţează că puterea lui Dumnezeu se află în orice lucru, cât de mărunt, și că, dacă ne concentrăm mintea în direcția corectă, devenim capabili să ne vindecăm singuri și să atragem succesul. Refuzată de…
Aproape tot ce știm despre felul cum se răspândesc schimbările vine de la autori de succes care ne oferă o imagine clară despre lume, unde „influencerii“ sunt cei mai importanți, ideile cu „priză la public“ devin „virale“, iar comportamentele bune sunt „stimulate“. Problema este că, în lumea pe care o descriu ei, informația se răspândește, dar convingerile și comportamentele rămân la fel. Când vine însă vorba de o schimbare de durată în ceea ce gândim sau în felul cum trăim, dinamica e alta:…
În cartea de față, care a ajutat mii de bolnavi de depresie, dr. Cantopher ne explică de ce aceasta este o boală care îi pune la încercare pe cei mai puternici dintre noi. Suntem conduși pe un traseu de-a lungul căruia autorul ne prezintă natura depresiei, istoria, simptomele, cauzele și tratamentele ei. Sunt acoperite, în același timp, și cele mai noi informații despre medicație, noile linii de urmat în managementul depresiei și se subliniază faptul extrem de important că nimeni nu trebuie să…
UN GHID ESENȚIAL PENTRU COMBATEREA DURERII PE CALE NATURALĂ! Știai că ananasul are proprietăți antiinflamatoare sau că banana combate stresul? Că menta poate ameliora durerile de cap? Că poți alina durerile articulare masând anumite puncte de pe încheietura mâinii? De la migrene la osteoartrită, durerea face parte, sub diferite forme, din viața noastră, dar o putem combate și prin tratamente pe care le avem sau le putem pregăti de cele mai multe ori în casă, fără multe complicații. Combinând…
În sfârşit, metoda miraculoasă pe care o aşteptau toţi fumătorii. Nu vei avea simptome chinuitoare de abstinenţă. Nu trebuie să ai o voinţă puternică. Nu eşti supus(ă) unui tratament de şoc. Nu ai nevoie de vreun substitut sau adjuvant. Nici măcar n-ai să te îngraşi. E uşor şi plăcut să te laşi de fumat cu metoda Allen Carr. Dacă eşti fumător/fumătoare şi ai cumpărat cartea pentru tine, singurul lucru pe care trebuie să-l faci e s-o citeşti. Şi ţi se recomandă să fumezi în timpul…
Micul dictionar ilustrat al crizelor copilului. Cand criza ne ajuta sa crestem. Adecvat mai ales pentru parintii copiilor hipersensibiliAceasta carte este rezultatul intalnirii dintre o mama a patru copii care a devenit psiholog si o ilustratoare, mama a doi copii. Doua povesti de viata total diferite care s-au intersectat pe acelasi drum - al pasiunii pentru fiinta umana, in sensul larg al cuvantului, si al dorintei de a fi alaturi de fiecare copil pentru a raspunde cat mai bine nevoilor sale.
Imi ajut copilul sa fie atent. Dezvoltarea concentrarii folosind metodele psiho-corporaleCopilul tau se misca tot timpul? Are dificultati in a pune intrebari? Sufera din cauza disciplinei impuse in scoala? Concret, acest ghid prezinta in profunzime notiunea de atentie pentru a permite adultilor sa inteleaga si sa sprijine copiii si adolescentii. In mod deosebit, ofera exercitii care trebuie practicate zilnic, imprumutate din tehnici psiho-corporale (terapie de relaxare, yoga, masaje, meditatie…
Aceasta carte este scrisa din iubire si din nevoia profunda de a impartasi cititorului o practica de meditatie ce cultiva compasiunea neconditionata. Practica se numeste RAIN si este descrisa in termeni cuprinzatori, usor de inteles si de pus in aplicare. In RAIN invatam cei patru pasi esentiali ce conduc la compasiune: Recunoaste, Accepta, Investigheaza si Hraneste. Acesti pasi calauzitori sunt un real colac de salvare pentru noi toti, oricand ne simtim stresati, speriati, confuzi sau…
Cu o admirabila inspiratie si cu infinita generozitate, autorul cartii il invita pe cititor la o calatorie insolita pe firul istoriei, catre originile traditiei initiatice europene. Omul modern a pierdut, in mare parte, interesul pentru ezoterismul autentic si, tocmai de aceea, o astfel de revizitare a traditiei initiatice precum cea propusa in prezenta lucrare va aduce, cu siguranta, un plus de intelegere in ceea ce priveste philosophia occulta, cunoasterea de Sine si, generic vorbind,…
Deseori, părinții se simt copleșiți de emoții atunci când copiii lor suferă de anxietate. Însă nu știu cât de mult îi pot ajuta de fapt. Tocmai de aceea au decis Michael Grose și Jodi Richardson să scrie această carte – pentru a-i încuraja să dobândească o nouă perspectivă asupra anxietății și să folosească orice ocazie pentru a-i învăța pe copii abilitățile necesare gestionării ei. O adevărată epidemie printre copii, anxietatea poate face ravagii. Iar noi o ignorăm, în loc să luăm măsurile…
Când aflăm că aproape jumătate dintre femeile de toate vârstele se confruntă de-a lungul vieții cu cel puțin o problemă sexuală, ne întrebăm dacă nu cumva asta le va afecta și starea generală de bine. Cunoscuta terapeută și sexologă LORI A. BROTTO ne spune că există soluții și pentru cele mai spinoase probleme și că dorința, intimitatea și satisfacția din dormitor sau în afara acestuia nu au vârstă. Cartea conține o cercetare de pionierat asupra motivelor care duc la disfuncții…
Cheia succesului o reprezintă puterea colosală a subconștientului și a imaginilor pe care le depozităm în el – iată convingerea lui Joseph Murphy, unul dintre pionierii literaturii motivaționale, ale cărui lucrări s-au bucurat, de-a lungul timpului, de aprecierea entuziastă a zeci de milioane de cititori. Una dintre atracțiile principale ale filozofiei lui este ideea profund optimistă și generoasă conform căreia oricine poate fi bogat și fericit, pentru că sursa bogăției și a fericirii este…
Ca orice mare proiect de renovare a locuinței, și familia ta are nevoie de câteva idei care să o transforme în căminul la care ai visat. Cu ajutorul acestui ghid în 12 pași simpli, GARY CHAPMAN și SHANNON WARDENîți oferă o parte importantă din munca lor de consiliere matrimonială. Vei afla treptat că nicio relație nu este perfectă, dar că există metode prin care să îți îmbunătățești comunicarea cu cei dragi. Prin stilul limpede, cald și sincer care i-a consacrat, cei doi autori…
Dragi cititori, va invit cu bucurie si incredere sa lecturati cartea Alimentatia Integrativa! Aceasta lucrare nu este o carte de bucate care poate fi apelata doar atunci cand gatim, ci este o lucrare prin intermediul careia ne putem imbunatati filozofia de viata in raport cu hrana. Emit aceasta ipoteza intrucat, in aceasta carte am cautat sa aduc argumente prin intermediul carora sa renuntam la adictii cum ar fi: excesul de produse de origine animala, excesul de sare, consumul de zahar, excesul…
Nou-născuții doar mănâncă și dorm, nu-i așa? Cuuum să nu?! Cine încă mai crede asta nu i-a pus la încercare… S-ar putea să aveți o surpriză încă din primele zile de viață ale micuțului: între lăpticul numărul 12, somnicul numărul 7 și scutecul numărul 23, e posibil să existe un timp consistent în care bebelușul să aibă un chef nebun de explorat și descoperit lumea. Și atunci… oare ce să îi oferiți? Poate o eșarfă mătăsoasă și un ciucure de lână, care să îl ajute să descopere varietatea…
Anxietatea. Este o emoție care se ivește aproape în fiecare zi, manifestările ei mergând de la grijile obișnuite până la o frică puternică, atunci când avem de-a face cu un lucru înspăimântător, și ajungând la tulburările de anxietate cu care se confruntă mulți dintre copii. Dar de ce apare anxietatea? Și ce putem face atunci când se întâmplă? Totul despre anxietate abordează aceste întrebări din toate unghiurile posibile. Cititorii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani vor afla din…
Într-o societate în care alergătura şi stresul fac parte din programul zilnic, cartea de faţă vine în întâmpinarea voastră, cu informaţii utile pentru a vă însuşi un stil de viaţă mai sănătos şi mai ordonat.Ligia Pop este un nume recunoscut în domeniul alimentației raw food din România, dar și pe plan internațional. Consultant în nutriție raw și maestru bucătar în alimentația vegană fără foc, a publicat șase cărți de specialitate: Rețete vegane fără foc (care a câștigat, în 2014, cel mai…
Supereroii din farfurie vă oferă reţete care pot fi gătite împreună cu cei mici şi vă arată ce activităţi culinare li se potrivesc.Micii pofticioşi vor învăţa lucruri noi, îşi vor dezvolta vocabularul, îndemânarea şi abilităţile de lucru în echipă şi vor deveni mai independenţi şi mai împliniţi. Jocurile, activităţile amuzante şi ilustraţiile nostime ale Annabellei Orosz îi vor ajuta să descopere şi să iubească superalimentele bogate în vitamine şi minerale, esenţiale pentru sănătatea lor.
Vrăbioară la cuptor & budinci Yorkshire? Sigur, dar să guste și Luke Skywalker – adică Mark Hamill. Pui la cuptor din Grenada? Poftiți la masă, dar împărțiți cu Craig David! Kibbeh libanez? Cum să nu, dar prima mușcătură este a Salmei Hayek! Conceptul noii cărți a lui Jamie Oliver este construit în jurul fantasticelor întâlniri cu celebrități de pe pitorescul ponton Southend-on-Sea, cel mai lung din lume, în cadrul emisiunii TV de succes Jamie & Jimmy's Friday Night Feast: bucurie…
Ideea de la care pornește Dale Carnegie în această carte este aceea că tindem să amânăm să ne trăim viața, să ne proiectăm viitorul fără să fim conștienți că prezentul ne scapă printre degete. Soluția lui este aceea care a fost propusă încă de pe vremea poetului latin Horațiu – „Carpe diem!“. Trăiește clipa, fiecare clipă, acasă și la locul de muncă, în momentele de intimitate sau în cele în care relaționezi cu cei din jur. Pornind de la identificarea lucrurilor care te fac fericit sau trist,…
Majoritatea părinților sunt niște comunicatori eficienți și adaptabili. Mai puțin în momentele în care le vorbesc propriilor copii pe un ton indignat, furios, rănit sau multe prea insistent, observă dr. Wendy Mogel, psiholog specializat în parenting. Oferind o serie de tehnici de exprimare verbală și corporală, cartea arată în ce fel mici ajustări la nivel de voce, postură și vocabular vor aduce schimbări surprinzătoare, făcându-i pe copii mai calmi și mai receptivi, iar pe părinți mai sinceri…
Mulți părinți ai zilelor noastre au înțeles că nu ajută la nimic să dea ordine copiilor, să-i culpabilizeze ori să intre în lupte de putere cu aceștia. Și, totuși, ce rămâne de făcut când dorești ca ai tăi copii să aibă parte de o "bună educație", de repere vitale pentru viitorul lor? Plecând de la 10 principii de bază pentru un parenting pozitiv și eficient, cartea oferă o cale de mijloc între toleranța excesivă și severitatea prea mare față de copii. Părinții și profesorii vor putea afla în…
Cum se face că, deși suntem asaltați de mesaje motivaționale, ne scufundăm tot mai adesea în depresie și anxietate ca în niște nispuri mișcătoare din care nu putem scăpa oricât ne-am zbate? Motivul, spune Steven C. Hayes, este că ne-am construit o poveste despre noi înșine pornind de la îndemnurile dictatoriale ale societății, manifestate în minte sub forma unui eu tiranic. Din cauza acestui personaj care, paradoxal, pare mânat de intenții bune, orice situație poate fi interpretată ca…
Renumit pentru a fi definit conceptul esențial de flux, psihologul Mihály Csíkszentmihályi ne propune aici să facem pasul spre schimbarea istoriei evolutive a conștiinței. Pornind de la premisa că numai în urma unei recunoașteri a trecutului nostru evolutiv putem construi un viitor stabil și semnificativ, Evoluția sinelui face cunoscute dificultățile din istoria evoluției cognitive, distorsiunile realității pe care le experimentăm ca urmare a moștenirii genetice, a diferențelor…
La fel de valabile astăzi ca în urmă cu aproape un secol, la prima apariție a acestei cărți clasice, principiile prezentate de DALE CARNEGIE îți arată cum să devii un interlocutor agreabil, de ce e bine să fai complimente dezinteresate, când e cazul să te retragi dintr-o dispută, ce anume trezește dorința de cooperare a partenerilor, cum să faci o bună impresie de la prima întâlnire, cât de important e zâmbetul, prin ce strategii te poți autopromova în ochii celorlalți, în ce fel poți adresa…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou