Practic & Util & Hobby

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 2701-2730 din 5566

pe pagină
Setați descendent
  1. Dă-ți voie să simți! Descătușează puterea emoțiilor pentru o dezvoltare sănătoasă a copiilor, a ta și a celor din jurul tău
    41.23 LEI
    De când trebuie să-mi dau voie să simt?, ai putea întreba. Nu trecem noi oare, cât e ziua de lungă, prin tot soiul de emoții? Așa pare să fie, dar ce faci cu acele sentimentele profunde, puternice, derutante, care te surprind chiar și pe tine? Cum te raportezi la afectele care-ți scapă de sub control sau pe care vrei să le ascunzi de toată lumea, ca să nu-ți expui vulnerabilitățile? Și de câte ori nu-i înveți, prin exemplul tău, și pe copiii tăi că nu au voie să…
  2. Reload: Cum să-ți reîncarci bateriile. Arta recuperării inteligente
    37.00 LEI
    Te-ai gândit vreodată cât de mult loc ocupă stresul în viața ta? Ce te împiedică să faci și cum ar arăta o zi lipsită de stres? Desigur, în anumite doze e bun: ne ajută să funcționăm, ne dă energia necesară acțiunii, dar sunt și acele momente în care ne copleșește, ne acaparează și în care pare să ne răpească bucuria de a trăi. Atunci intervine nevoia de a-ți reîncărca bateriile. Într-un mod contraintuitiv, cartea pe care o ții în…
  3. Legea succesului
    89.85 LEI
    Sămânța succesului a fost sădită în fiecare dintre noi. Numai că pentru a rodi, trebuie îngrijită corespunzător. Este convingerea lui NAPOLEON HILL, una dintre figurile fondatoare ale domeniului dezvoltării personale, care și-a dedicat cariera descătușării potențialului din oamenii de rând. Cursul de față, pe care l-a scris în 1928 la îndemnul magnatului Andrew Carnegie, este o fascinantă călătorie ascendentă spre succes, structurată în cincisprezece…
  4. Jocuri de jucat iarna
    49.68 LEI
    Mirela Retegan vă propune o colecție de jocuri de jucat în familie, jocuri prin care părinții se conectează mai ușor cu copiii lor. Mama Mayei a strâns în această carte jocuri pe care le-a inventat, le-a descoperit sau le-a adaptat din multi-tudinea de jocuri care au pus bazele celei mai frumoase relații din viața ei, cea cu propriul copil.
  5. Jocuri de jucat vara
    40.17 LEI
    MIRELA RETEGAN știe că valoarea jocului este inestimabilă. Prin joc ne conectăm, prin joc ne relaxăm, prin joc ne educăm, prin joc ne antrenăm memoria. Mai mult, jocul este unul dintre puținele instrumente care nu au nevoie de o bază materială.Jucați-vă! Cu sau fără zăpadă, fular și mănuși... Jocuri de jucat Vara este al patrulea episod al seriei care netezește calea dintre părinți și copii.
  6. Cum să devii un Buddha în doar 5 săptămâni
    33.83 LEI
    Dincolo de aspectul finit sau infinit al universului, de caracterul său temporar sau etern, există un unic adevăr ce trebuie acceptat: suferinţa face parte din viața noastră. Construită în jurul metodei psihologice predate la origine de către Buddha și având ca scop transmiterea principalelor învățături ale budismului pentru eliberarea de suferinţă, lucrarea de față are mai degrabă un caracter pedagogic decât unul religios.Pornind de la ideea că suferinţa provine din…
  7. Manual de vorbire in public
    23.25 LEI
    Examene orale, interviuri pentru angajare, prezentări și discursuri pe care trebuie să le susții în public...             Vorbim zilnic – pentru a comunica cu cei dragi, cu colegi sau cu străini și pentru a avea succes în educația și în viața noastră profesională. Însă abilitățile de exprimare orală, mai ales în public, sunt un domeniu neglijat și mulți oameni se simt anxioși, timizi, complexați…
  8. Mindfulness pentru vindecare
    38.06 LEI
    Jon Kabat-Zinn, părintele mindfulnessului, ne-a schimbat modul în care ne raportăm la conștientizarea vieții de zi cu zi. El a demonstrat și legătura dintre mindfulness și starea de bine pe toate planurile: fizic, cognitiv, emoțional, social, planetar și spiritual.    În „Mindfulness pentru vindecare”, Kabat-Zinn evidențiază cum practica mindfulness îți vindecă trupul și îți reface traseele neuronale, prin procesele neuroplasticității. De…
  9. Alege-te pe tine insuti
    43.29 LEI
    Cartea de dezvoltare personală Alege-te pe tine însuţi (Choose Yourself) de James Altucher, disponibilă în limba română la editura ACT şi Politon, ne vorbeşte despre continua schimbare a lumii în care trăim, subliniind importanţa de a miza pe propria fericire, alegându-ne pe noi înşine. Lumea în care trăim nu este niciodată aceeaşi. Pieţele pică. Joburile încep să dispară sau să fie automatizate. Industriile…
  10. Ziua de astazi conteaza
    54.39 LEI
    Ziua de astăzi contează este o carte excelentă pentru cei interesați de dezvoltare personală, plină de momente savuroase de umor. Un umor pe cât de autentic, pe atât de sugestiv în legătura cu firea cât se poate de sucită a omului. Falsa credință, sacrificiile pe care suntem capabili să le facem pentru bani, avariția dusă la extrem, incapacitatea de a ne asuma pentru mult timp responsabilitatea vieții de familie, sau de a gândi pentru succes, nu pentru eșec,…
  11. Magia din minte
    43.29 LEI
    Magia din minte / The Magic in Your Mind de Uell S. Andersen este calea spre a deveni și a face tot ceea ce îți imaginezi. Vei învăța să nu te lași influențat de gândurile și impresiile care te împiedică să îți atingi adevăratul potențial, pentru că odată ce te lași contaminat de astfel de gânduri riști să ajungi produsul lor. Vei înțelege că propria conștiință este cauza tuturor lucrurilor și că poți schimba starea lumii exterioare schimbând-o…
  12. Nu ceda, nu renunta
    41.07 LEI
    Bestsellerul american Nu ceda, nu renunța (Don’t give up, don’t give in) , carte scrisă de unul dintre eroii celui de-Al Doilea Război Mondial și fost olimpic, Louis Zamperini, împreună cu scriitorul David Rensin, este un titlu apărut la Editura Act și Politon în format tipărit și ebook, în traducerea Roxanei Marin. Povestea lui i-a inspirat pe mulţi, inclusiv pe actrița Angelina Jolie, care a regizat filmul biografic…
  13. Realimentare
    59.94 LEI
    „REALIMENTARE. Un plan de alimentație de 24 de zile pentru a topi grăsimea, a crește nivelul testosteronului și a spori puterea și rezistența / Refuel. A 24-Day Eating Plan to Shed Fat, Boost Testosterone, and Pump Up Strength and Stamina” este cartea care știe ce își doresc bărbații în materie de formă fizică, oferind totodată soluții pentru materializarea acestor dorințe. Așadar, dacă ești bărbat și te străduiești să ții dietă, a venit timpul să schimbi planul, pentru…
  14. Eliberat
    42.18 LEI
    Eliberat. Scapă de dezordinea din casă, din minte și din suflet / Unstuffed: Decluttering Your Home, Mind, and Soul de Ruth Soukup este ghidul tău pentru a-ți reinventa casa și viața și pentru a-ți face timp pentru lucrurile cu adevărat importante.Ruth Soukup este o autoare de bestselleruri New York Times, oratoare și antreprenoare americană care și-a dedicat munca semenilor, propunându-și să îi ajute pe aceștia să își înfrângă temerile și să depășească obstacolele…
  15. Metamorfozele sufletului
    54.39 LEI
    Cartea îți oferă altfel de răspunsuri la o serie de întrebări pe care cu siguranță ți le-ai pus până acum măcar o dată în viață, precum: de ce avem viața pe care o avem în momentul de față? de ce facem alegerile pe care le facem? de ce ne simțim atrași de anumite persoane aparent fără motiv și de ce simțim respingere față de altele? de ce unii dintre noi nu reușesc să își găsească un partener de viață?, de ce unii oameni ni se par pur și simplu ciudați?, care…
  16. Manifest pentru motivatie. 9 declaratii pentru a-ti revendica puterea personala
    54.39 LEI
    In inima umanitatii salasluieste instinctul natural pentru libertate si independenta, o predispozitie psihologica pentru auto-directionare, un imperativ biologic catre o dezvoltare si o bucurie de a alege si de a inainta in propria existenta.Daca graba a devenit stapana, atunci totul trebuie incetinit.Brendon Burchard spune ca generatie dupa generatie esueaza in mentinerea standardului idealurilor si al virtutilor umanitatii.Talentele si concentrarea colectiva nu sunt pe deplin investite in…
  17. Secretele supreme ale increderii depline in sine
    47.73 LEI
    Secretele supreme ale increderii depline in sine / The ultimate secret of total self-confidence de Dr. Robert Anthony ne readuce aminte sau ne face sa constientizam faptul ca viata noastra este suma gandurilor pe care le avem si nu o consecinta a circumstantelor exterioare carora tindem sa le acordam o atentie prea mare. Asadar, iti urez bun venit la bordul unei lecturi ce te va invata sa rupi lanturile limitarilor care te-au impiedicat pana acum sa devii ceea ce iti doresti. Autorul iti…
  18. Cele nouă trepte. O privire spirituală asupra genezei fiinţei umane
    52.86 LEI
    Cititorul va avea în mână o carte care îl va plimba printr-un univers miraculos al întrupării, al genezei unui om, la care concură Cerul şi Pământul cu energiile lor şi mai ales cu fantasticele lor lumini înscrise într-o fascinantă policromie. Va vedea cum mama este în centrul preocupărilor întregului Univers, căreia îi încredinţează în dar miraculoasa povară a zămislirii fiinţei omeneşti. Va vedea cum abdomenul mamei este…
  19. Enigma lumilor paralele
    47.57 LEI
    Cartea lui Dan Farcaş este o pledoarie pentru o Nouă Ştiinţă, una a totalităţii, a întregului existent. Conflictele şi neajunsurile lumii actuale demonstrează că omul nu are acces decât la frânturi de adevăr despre sine, zbătându-se într-o angoasantă incertitudine şi confuzie.Este nevoie de o nouă gândire, o nouă paradigmă, o Nouă Spiritualitate, o Nouă Ştiinţă post-materialistă. Constatăm cu toţii că, dincolo de condiţia noastră fizică, materială,…
  20. Drumuri spirituale. Mică antologie din cele mai frumoase texte tibetane
    48.63 LEI
    Un voiaj iniţiatic pasionant în inima budismului...Matthieu Ricard nu este numai unul dintre ambasadorii cei mai populari ai budismului în Franţa, dar şi un fidel mesager între această filosofie şi occidentalii, tot mai numeroşi, care sunt interesaţi de ea.În afară de acest rol, el traduce, de patruzeci de ani de când trăieşte în Orient, marile texte ale literaturii budiste tibetane. Este rodul muncii de o viaţă pe care ni-l propune de-a lungul acestei…
  21. Arta Meditației. De ce să meditezi? La ce anume? În ce fel?
    27.75 LEI
    Dacă a învăţa să meditezi este un drum pe care chiar cei mai mari înţelepţi îl străbat de-a lungul vieţii lor, a exersa zilnic ne transformă viziunea despre noi înşine şi despre lume.Acesta este mesajul eseului de față, atât de accesibil și, în acelaşi timp, un ghid spiritual şi filosofic, de iniţiere concretă în practica meditaţiei.Îmbogăţit de dubla sa cultură, de experienţa de călugăr, de cunoaşterea textelor sacre, de frecventarea…
  22. Stresul, boala mileniului 3?
    37.00 LEI
    Considerând stresul boala – oarecum emblematică a – mileniului 3, volumul de față reia parte din concluziile unor cercetări anterioare – asupra muncitorilor feroviari și asupra medicilor – și le adaugă observații legate de alte profesiuni sau domenii de activitate în care stresul, deși cu accepțiuni diferite și efecte specifice, nu poate fi neglijat: IT-iști, scriitori și artiști în general, studenți etc.Discuția se poate purta și la un…
  23. Prietenia Polianei. Motivele de recunostință ale unui psihoterapeut
    26.43 LEI
    Cuvânt înainte de Dumitru Constantin-DulcanExemplul Cristinei Ferendino este unul de mare curaj, de luptă cu sine și cu vitregia naturii. Cartea este un mesaj mobilizator pentru noi toți, spunându-ne că ne putem depăși pe noi înșine printr-o voință fermă. Ea ridică o gravă problemă în fața conștiinței noastre, și anume aceea a atitudinii față de persoanele cu dizabilități, îndeosebi fizice. Cu mult realism, autoarea ne îndeamnă să nu devenim nefericiți…
  24. Avataruri
    37.00 LEI
    Cuvânt înainte de Dumitru Constantin-DulcanIlustraţii interior: desene în tuş de Miruna CiolcaIntenţia avută de autoare în construirea romanului său, dincolo de bucuria lecturii, este şi o lecţie de înţelepciune, de elevare spirituală, prin călătoria pe drumul întortocheat al istoriei omeneşti.Yuval Noah Harari spunea că istoria studiază trecutul nu ca să nu-l repete, ci ca să se elibereze de el. Cu o condiţie, spunem noi: dacă suntem capabili să…
  25. Codul lui Dumnezeu
    37.00 LEI
    Ceea ce am crezut cândva despre trecutul nostru e pe cale să se schimbe...În moleculele vieții, în interiorul ADN-ului din fiecare celulă a corpului, a fost găsit un mesaj codificat. Printr-o descoperire remarcabilă ce leagă alfabetul biblic de codul nostru genetic, „limba vieții” poate fi citită acum ca o consemnare ancestrală a unui mesaj atemporal. Indiferent de rasă, religie, moștenire sau stil de viață, mesajul e același în fiecare celulă a fiecărei…
  26. Medicina chineza pentru lumea moderna
    42.29 LEI
    Previno și vindecă bolile moderne cu străvechea medicină chineză! Înțelepciunea veacurilor și-a păstrat puterea vindecătoare și în cazul afecțiunilor moderne – de la stresul provocat de tehnologie până la consumul de alimente nesănătoase și anxietatea din jurul nenumăratelor responsabilități.  Cartea Medicina chineză pentru lumea modernă revoluționează modul în care medicina chineză e folosită și predată în secolul XXI. E. Douglas Kihn,…
  27. Invinge-ti gelozia
    44.40 LEI
    Și dacă gelozia nu e doar o slăbiciune?Și dacă ea are un mesaj pentru tine? Ne simțim geloși pentru că ne temem să pierdem lucrurile sau oamenii care contează cel mai mult pentru noi. În anumite doze, gelozia devine nocivă pentru relații – și pentru tine.  Renumitul psiholog dr. Robert L. Leahy te invită să-ți înțelegi mai bine sentimentele, să nu mai lași gelozia să-ți deturneze viața și să creezi relații mai sănătoase.  Descoperă în această carte inovatoare…
  28. De la minte la materie
    46.62 LEI
    Gândurile și câmpurile de energie pe care le cultivăm în minte influențează atomii și moleculele din jur. Ideea că „gândurile devin lucruri” e ceva obișnuit în ziua de azi, iar unii maeștri spirituali îi atribuie minții puteri infinite. Însă ce ne spun dovezile științifice despre scopul minții umane de a transforma gândurile în realitate? Noi cercetări și descoperiri în epigenetică, neuroștiință, electromagnetism,…
  29. Sanatatea sufletului
    35.52 LEI
    Cu toții avem câteodată probleme sufletești, dar cum ne dăm seama că e cazul să apelăm la ajutor profesionist?           Psihoterapeuta Kati Morton răspunde în cartea de față la cele mai frecvente întrebări despre sănătatea minții și despre procesul de obținere a ajutorului, de la găsirea celui mai bun terapeut până la navigarea printre relații nocive și toxice. Kati dizolvă stigmatizarea problemelor de sănătate a minții și ne îndrumă…
  30. Intelepciunea corpului
    49.95 LEI
    Oboseală interminabilă, dureri cronice, stări depresive și anxietate, alergii, apetit sexual scăzut... Iată ceea ce dr. Rachel Carlton Abrams numește sindromul epuizării cronice a corpului, o afecțiune ce duce la creșterea în greutate, tensiune arterială ridicată, epuizare și multe alte simptome ce ne lasă corpul epuizat.            Cartea Înțelepciunea corpului ne ajută să înțelegem că aceste simptome,…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 2701-2730 din 5566

pe pagină
Setați descendent