Eliberat de convingerea ca obiectele din realitatea aparenta sunt reale, ma simt mereu complet, vazand lumea ca pe un vis frumos aparut in lumina minunata a constiintei, adica a mea. Pentru mine dorintele nu mai provoaca teama ca nu voi obtine ceea ce doresc. Eu am intotdeauna totul, pentru ca plenitudinea este chiar natura mea. Fiind permanent identificat cu constiinta, asumandu-mi identitatea reala, nu mai actionez avand sentimentul ca sunt un faptuitor. Accept orice…
Vă prezentăm prima carte din seria "Diagnosticarea karmei". Diagnosticarea este o noţiune occidentală, iar karma - orientală. Autorul uneşte gândirea orientală eu cea occidentală, îndeamnă la a gândi dialectic, explică adevărurile religioase într-un limbaj ştiinţific. Datorită acestui fapt, pentru prima dată, are loc unirea ştiinţei şi a religiei. Acest lucru ne ajută să conştientizăm că noţiunea de "întâmplare" există doar la nivel exterior, iar la nivel…
Cartea maestrului Voropchievici, binecunoscutul numerolog, ne desluseste tainele unei stiinte stravechi, un domeniu care a preocupat si preocupa si in prezent multi oameni. Numerologia a fost tratata cu interes de cei care cauta misterele, necunoscutele din nume si datele de nastere, stiind ca in viata si in natura, in universul care ne inconjoara, nimic nu este intamplator. In prima parte a cartii se vorbeste despre numarul zilei de nastere – de la 1 la 31 – numit si numarul psihic…
Oferind un set de cunostinte indispensabile celor dornici sa patrunda tainele influentei astrologice a stelelor si constelatiilor, cartea lui Vivian E. Robson, publicata pentru prima data in 1923, a devenit rapid o referinta de prima importanta in domeniu. Autorul nu se limiteaza la interpretarea temei natale, ci trateaza inclusiv astrologia mondiala (influenta astrelor asupra evenimentelor la scara istorica si planetara), astro-meteorologia si folosirea astrologiei in magie, lucrarea avind un…
Cu cartea de față, Rodica Purniche pășește oficial în celălalt teritoriu al astrologiei, și anume în sfera astrologiei siderale și a astrologiei vechi indiene. După o activitate de 15 ani ca astrolog tropical, a avut curajul să ia cunoașterea astrologică de la capăt sub îndrumarea unor excepționali profesori de linia întâi din India: A.V. Sundaram, Chandrashekhar Sharma, S.N. Kapoor, dr. S.C. Mishra, Arjun Pai și toată Catedra de la…
„Istorisind destine, Loreta Popa izbuteşte să te facă să înţelegi meandrele unor existenţe a căror desfăşurare părea de neînţeles. Şi mai dăruieşte şi portrete omeneşti impresionante, precum acela al bunicii sau al acelui bunic care, din înseninarea şi împăcarea lui în pragul «marii treceri», îi oferă nepotului copleşit de frământări o atât de înţeleaptă reţetă a fericirii. Bogăţia vocabularului Loretei Popa și curgerea…
Ediția aniversară, de 10 ani, revizuită și extinsă, a cărții „Biologia credinței” îți va schimba modul în care îți concepi propria gândire. Noi și uimitoare descoperiri științifice despre efectele biochimice ale funcționarii creierului îți vor arăta că celulele din corp îți sunt afectate de propriile gânduri. Dr. Bruce H. Lipton descrie circuitele moleculare prin care se petrece acest fenomen folosind un limbaj simplu, expresiv, amuzant și…
Vindecarea corpului, a sufletului si a mintii a luat nenumarate forme si a apelat, de-a lungul secolelor, la numeroase mijloace. Printre ele, pietrele, entitati cu proprietati miraculoase, de mare ajutor in tratamente si terapii.In Cartea pietrelor, ele se dezvaluie in relatia lor profunda cu omul si cu natura. Lucrarea prezinta corespondente secrete si trasaturi care pot contribui la vindecarea diverselor afectiuni, folosind notiuni din medicina, biologie, geografie, psihologie…
După succesul cărții "Astrologia de la Cer la Pământ", Valeriu Pănoiu, unul din cei mai cunoscuți și apreciați astrologi ai României, revine la Editura For You cu un alt veritabil manual de autocunoaștere, de data aceasta prin numerologie. Convins că genialitatea constă în simplitate și că întrebările existențiale își conțin răspunsul în simboluri aflate la vedere, cum ar fi numerele, autorul realizează conexiuni ingenioase și reușește să găsească cel…
Cu totii avem vise atât de intense, de expresive sau de realiste, încât ne punem foarte serios problema daca nu cumva ele sunt de fapt revelatii provenite dintr-o sursa aparent inaccesibila mintii constiente.Si, într- adevar, s-a demonstrat stiintific ca visele deblocheaza cele mai profunde parti ale mintii, dezvaluie solutii pe care mintea în stare de veghe nu le poate întelege si ofera îndrumari importante pentru viitor.Ghidul Învata cum sa- ti…
Astrologia de la Cer la Pământ este un ghid de iniţiere în tainele astrologiei, realizat de unul dintre cei mai cunoscuți astrologi ai României, Valeriu Pănoiu. Având o bogată componentă teoretică şi una practică, ghidul include informaţii detaliate despre istoricul astrologiei ca ştiinţă, despre simbolurile astrologice, astrogramă, zodii, planete, cicluri planetare, case astrologice şi semnificaţia lor, Ascendent, Guvernator etc., precum şi alte cunoştinţe necesare…
"Nu suntem fiinte umane care au o experienta spirituala, suntem Spirite care Experimenteaza Corpul Fizic”Tu esti ca mine, la fel de bun, la fel de minunat si maret, caci tu esti eu, si eu sunt tu si noi apartinem aceleiasi surse. Suntem egali si iti voi dezvalui un secret al fericirii, pe care il stim cu totii, dar pe care nu avem curajul, de multe ori, sa il experimentam: esti ceea ce gandesti.Daca vei gandi pozitiv si nu vei lasa ca tiparele sociale si emotionale sa te controleze,…
Scopul acestei carti este sa va ajute sa descoperiti care este simetria ascunsa a adevaratului vostru spirit si cum sa creati o viata in armonie cu acel proiect. Chiar daca simtiti ca v-ati pierdut, puteti folosi aceasta carte pentru a va repune pe drumul corect. Niciodata nu e prea tarziu.
In continuarea micii bijuterii pe nume "Cartea parfumurilor", John Oakes ne ofera un volumas din care orice femeie va afla cum sa-si aleaga parfumul in functie de semnul ei zodiacal, astfel incat sa emane mireasma potrivita in situatia potrivita, la momentul potrivit.
Venus in Berbec va predispune la iubiri fulgeratoare, Vesta in Capricorn va ajuta sa deveniti un om de afaceri prosper, Mercur in Varsator va inzestreaza cu o minte inventiva.
Puneţi stelele să muncească în locul vostru! Astroghid de birou este o incursiune preţioasă în personalitatea celor care joacă un rol în cariera dumneavoastră, din toate unghiurile de vedere, prin toate faţetele existenţei, de la orice slăbiciune până la cea mai subtilă abilitate.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou