Semne, constelații și Nakshatre

Epuizat din stoc
SKU
a157567
42.00 LEI
Pe scurt

Cu cartea de față, Rodica Purniche pășește oficial în celălalt teritoriu al astrologiei, și anume în sfera astrologiei siderale și a astrologiei vechi indiene. După o activitate de 15 ani ca astrolog tropical, a avut curajul să ia  cunoașterea astrologică de la capăt sub îndrumarea unor excepționali profesori de linia întâi din India: A.V. Sundaram, Chandrashekhar Sharma, S.N. Kapoor, dr. S.C. Mishra, Arjun Pai și toată Catedra de la Neo-Astrological Science Academy India. Toată această formidabilă învățătură intră acum în țara noastră, deschizând o nouă etapă nu numai în activitatea acestui astrolog, ci și în astrologia românească.

„Consider Semne, constelații și Nakshatre un pas încă modest pe noua cale pe care mi-am asumat-o, el având a fi urmat de mulți alții în anii viitori, care sper să ridice foarte mult nivelul acestei științe sacre. A sosit timpul să privim cu ochii sufletului astrologia, să realizăm că ea nu este aproape deloc un instrument de predicție, nici un domeniu al imaginației interpretative, ci o zonă de cunoaștere inițiatică ce trebuie practicată cu respect, responsabilitate și smerenie, fiindcă ne-a fost dăruită de Dumnezeu pentru a ne arăta Calea pe care fiecare o are de urmat. ”
  (Rodica Purniche)

Mai multe informații
EdituraFor You
ISBN 9786066391498
Număr de pagini 336
Formatul cărţii 14x20
Data apariției 2017
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsSemne, constelații și Nakshatre
Rating-ul tău