Scrisă împreună cu jurnalistul Carl Anka, cartea cuprinde întâmplări din viața lui Marcus Rashford, alături de sfaturi și soluții gândite împreună cu psihologul Katie Warriner. Volumul stă la baza pregătirii psihologice a oricărui tânăr sportiv și reprezintă o sursă eficientă de a înlătura îndoielile și a întări încrederea, teme recurente în formarea unui campion.
În Columbia, Cordilierii sunt simbolul tuturor reuşitelor, dramelor, emoţiilor şi legendelor acestei ţări. Cordilierii pot schimba vieţi. Pe aceste drumuri care dau impresia că sunt la jumătatea drumului spre cer, nu puţini au încercat într-o zi să îşi pună un număr pe spate, în acest loc în care cei mai puternici, cei mai serioşi ajungeau să obţină un contract şi uneori să-şi îndeplinească visele.
Din 2015 până în 2017, Peter Sagan a reușit ceea ce părea imposibil: să câștige consecutiv trei Campionate Mondiale UCI, asigurându-și intrarea în cărțile de istorie ca unul dintre cei mai mari cicliști al tuturor timpurilor.
Acest bestseller este rezultatul a douăzeci de ani de experiență de drumeție și șase ani de instructaj, cercetare și scriere. Un ghid foarte consistent care cuprinde peste 850 de indicii și semne, precum și reguli pentru orientarea în natură, inclusiv predicții meteo, drumeții pe coastă, plimbări prin oraș sau pe timp de noapte și multe altele.
Teoria corzilor adună pentru prima oară celebrele eseuri despre tenis ale lui David Foster Wallace, însoțite de o elegantă introducere a scriitorului John Jeremiah Sullivan. Apărute la vremea lor în cunoscute reviste americane, cele cinci „tururi de forță” sunt scrise deopotrivă cu priceperea competitorului și entuziasmul obsesiv al fanului.
"Umerii drepti"! "Stai drept"! "Spatele drept"! Indemnurile de mai sus sunt fara rost daca musculatura spatelui copilului nu este suficient de dezvoltata si daca lipsesc constientizarea posturii si flexibilitatea corpului.
Anduranta. Mintea, corpul si limitele uimitor de elastice ale performantei Capacitatea de a rezista peste masura sta la baza marilor performante in aproape orice domeniu. Dar, daca am putea cu totii sa mergem si mai departe, sa ne impingem limitele si sa realizam mai mult decat credem ca suntem capabili?
Pe multi dintre ei i-a comentat pe viu! Pe altii i-a vazut jucand, iar despre ceilalti a aflat citindu-i pe marii cronicari ai acelor vremuri... Avand in spate o experienta de peste 2000 de meciuri comentate la cel mai inalt nivel, Bogdan Socol a incercat sa prezinte, asa cum a fost, viata si cariera a 100 de fotbalisti legendari. Dupa o munca minutioasa, migaloasa, dar si foarte frumoasa, comentatorul Digi Sport a reusit sa adune 100 de povesti speciale ale unor oameni care au marcat nu…
Stapaneste vechea arta a sahului, jocul regilor. Invata tehnicile-cheie si mutarile clasice ale maestrilor sahisti, inclusiv tactici de baza si avansate, combinatii, sacrificii si structuri cu pioni. Peste 300 de exemple care va arata strategii de atac si de aparare in cele trei faze ale jocului. Testeaza-ti cunostintele si perfectioneaza-ti abilitatile cu "Provocarile" de la finalul fiecarui capitol. Castiga jocuri folosind tacticile esentiale dezvaluite in sectiunea "Cum sa castigi". Invata…
În această a patra ediție - actualizată și definitivă - a cărții, Jack Daniels își rafinează metodele și strategiile pentru a vă ajuta să alergați mai repede și mai eficient. Veți afla în ce constau infailibilele sale formule de pregătire și veți învăța diferitele tipuri de antrenamente gândite de el – inclusiv cel pe bandă, la altitudine sau în condiții dificile – dar și despre modificările corpului raportate la vârstă, indiferent dacă aveți 6 sau 80 de ani. Cartea conține sfaturi de…
Cu ajutorul acestei cărţi şi al programului de wellness revoluționar, bazat pe cercetări şi descoperiri științifice, pe care vi-l pun la dispoziţie autorii, un renumit expert în somn și fondatoarea SoulCycle, veţi reuşi să dobândiţi energia de care aveți nevoie pentru a vă îndeplini visurile şi a ajunge la nivelul de fericire la care aspirați.
Credem că știm să mergem. La urma urmei, mersul pe jos este una dintre primele abilități pe care le învățăm. Dar mulți dintre noi suntem blocați în rutinele noastre de deplasare, mergând mereu în același loc, în același mod, cu aceiași oameni. Propunând o rutină de plimbare săptămânală care îți va da de gândit și fiind susținută de dovezi, cartea 52 de stiluri pentru mersul pe jos te ajută să-ți îmbunătățești stilul de deplasare, încurajându-te totodată să cauți noi locuri (multe în apropierea…
Acum într-o variantă extinsă, îmbunătățită și actualizată, bestsellerul „Anatomia stretchingului” îți arată cum să-ți crești amplitudinea mișcării, să-ți suplimentezi antrenamentul, să-ți maximizezi mobilitatea și să te refaci mai repede după accidentări. De asemenea, vei înțelege mai bine felul în care fiecare întindere îți afectează corpul, văzând ce se întâmplă în interior.
„Fascinant și plin de surprize.” (Bill Bryson) Toată lumea ştie că ar trebui să facă mişcare. Dacă însă exerciţiul fizic este ceva firesc, cum se face că nimeni n-a găsit o metodă eficientă de a-i ajuta pe oameni să-şi învingă instinctul natural, adânc înrădăcinat, de a evita să facă mişcare atunci când nu e absolut necesar? Cum se explică faptul că tot mai mulţi semeni ai noştri trăiesc mai mult ca oricând, deşi sunt din ce în ce mai inactivi din punct de vedere fizic? Oare suntem, prin…
Dr. Bob Rotella – sau „Doc”, cum îi spun majoritatea jucătorilor – trece dincolo de aspectele mintale obișnuite și abordarea unor tehnici specifice ale jocului de golf. Rotella conturează o anume atitudine mintală referitoare la toate aspectele jocului de golf, de la pregătirea antrenamentelor, până la participarea la competiții. El face acest lucru într-o manieră relaxată, îmbinând dinamic anecdotele cu predarea cunoștințelor. Rezultatul este unul spectaculos, după cum confirmă unii dintre cei…
Cel mai bine vândut ghid anatomic pentru Yoga!Conţinând mai multe ilustraţii anatomice color şi informaţii aprofundate, acest manual oferă o mai bună înţelegere a structurilor şi principiilor care stau la baza fiecărei mişcări şi a tot ceea ce înseamnă yoga.De la respiraţie şi poziţiile în picioare la inversiuni, cititorul poate vedea cum răspund anumiţi muşchi la mişcările articulaţiilor, cum modificarea unei posturi îi poate mări sau micşora eficienţa şi legătura fundamentală care există…
GHIDUL BICICLISTULUI se adresează atât celor care abia s-au urcat pe bicicletă, cât și cicliștilor experimentați. Sfaturile oferite de către unul dintre cei mai mari sportivi olimpici britanici, Sir Chris Hoy, vă vor ajuta să deveniți un ciclist tot mai bun, mereu în formă, mai rapid, mai rezistent și mai îndemânatic. Cartea este împărțită în trei secțiuni:1. Factori tehnici: configurarea bicicletei, siguranța în mers și abilități, echipament, îngrijirea bicicletei2. Factori fizici: teoria…
Manual de snowboarding este un instrument util oricărui snowboarder, fie începător sau profesionist, semnat de una din cele mai premiate sportive din istoria acestui sport. Cartea conține peste 150 de fotografii care ilustrează sfaturile practice. Structurată în jurul unor informații specifice – care este echipamentul potrivit stilului vostru de snowboarding, la ce să vă așteptați atunci când vă pregătiți să faceți primii pași pe pârtie, care sunt tehnicile de bază și cum se execută cele…
Știi cum să faci rocada? Poți da șah mat din doar două mutări? Visezi să devii un Mare Maestru? Maestrul Internațional Michael Basman te invită în incitanta lume a șahului. Acest ghid simplu și accesibil îi va învăța pe începători tot ceea ce au nevoie să știe despre regulile, abilitățile și tehnicile de joc. Fiecare aspect este ilustrat cu fotografii clare pas cu pas, de la aranjarea tablei și mutările de bază, până la tactici și strategii mai avansate. O carte indispensabilă oricărui…
Kévin Bordi și Samy Robin vă introduc în universul pasionaților de șah și vă invită să descoperiți acest joc minunat. Printr-o abordare unică, ei demistifică toate codurile jocului și vă ghidează pașii spre victorie. Cu peste 450 de diagrame comentate, veți descoperi numeroase soluții și trucuri pentru a putea jongla între tactici, a vă rafina strategiile și a înțelege în sfârșit ce se petrece în mintea campionilor. Pedagogică și completă, de la prefață până la final, această carte vă va…
Anatomia fotbalului, ediția a II-a, ne arată de ce avem nevoie ca să alergăm mai repede, să rezistăm provocărilor create de adversari, să fim mai puternici în confruntările corp la corp, să sărim mai sus, să întârziem oboseala și să prevenim accidentările.În această nouă ediție, antrenorul de elită Adam Sayers i se alătură lui Donald Kirkendall – unul dintre cei mai apreciați experți din antrenamentul și prevenirea accidentărilor din fotbal – pentru a ne prezenta peste 85 de…
Dr. Tudor O. Bompa locuiește în Canada și a transformat radical metodele occidentale de antrenament prin teoria revoluționară a periodizării introdusă în România în 1963, care a dus la dominația țărilor est-europene în sport în anii 1970 și 1980. În 1988, Bompa a aplicat principiile periodizării în bodybuilding și a antrenat 11 medaliați olimpici (patru medalii de aur). Cărțile lui au fost traduse în 19 limbi și sunt folosite în peste 180 de țări pentru antrenamentul sportivilor și instruirea…
Bonnie Tsui s-a născut la New York și a studiat literatură engleză și americană la Harvard University, pe care a absolvit-o cu titlul magna cum laudae. Colaborează frecvent la The New York Times și la California Sunday Magazine și este laureată a premiului Jane Rainie Opel Young Alumna Award de la Harvard University, a premiului Lowell Thomas Gold Award și a bursei National Press Foundation Fellowship. Tsui a locuit, de asemenea, în Australia, unde a studiat la Universitatea din Sydney și a…
Nick Bollettieri (n. 1931) este cel mai cunoscut antrenor de tenis al ultimelor decenii. Născut într-o familie de imigranți italieni, Bolletieri a renunțat la studiile de drept de la Miami University pentru a se dedica antrenoratului în tenis, lucrând la început ca instructor pentru stațiunea Longboat Key din Florida. În 1978 a pus bazele Nick Bollettieri Tennis Academy (în prezent academia IMG), lângă Bradenton, Florida, și a devenit creatorul conceptului de tabără permanentă de tenis.…
Cartea „Șah pentru începători” invită copiii cu vârsta peste 5 ani să pătrundă în lumea jocului de sah, joc al înțelepciunii, care cultivă memoria, inteligența, imaginația și spiritul competițional.
Ron LeMaster este instructor de schi și antrenor de competiție de peste 30 de ani. Certificat și acreditat de asociația Professional Ski Instructors of America, LeMaster este consilier tehnic al U.S. Ski Team și al Vail Ski Schol și conferențiază frecvent despre tehnică și biomecanică în cadrul școlilor și echipelor de schi din America de Nord, America de Sud și Europa. LeMaster contribuie regulat cu articole la revistele de schi, este autor de manuale tehnice pentru asociația Professional Ski…
Jessica Matthews este profesor de Kinetoterapie la Point Loma Nazarene University și predă totodată studii de Yoga la MiraCosta College din San Diego, California. Colaborează regulat la numeroase concerne media precum CNN, Yoga Journal, Health Magazine, National Public Radio, The Wall Street Journal și Washington Post.
Studiile din ultimii 10 ani efectuate asupra legaturii creier‒corp indica o multime de suprapuneri intre atentie, constiinta si miscare. Totodata ele arata ca activitatea fizica este scanteia care declanseaza schimbari biologice ce incurajeaza celulele nervoase sa stabileasca noi legaturi pentru ca creierul sa poata invata si sa se poata adapta la provocari. Activitatea aeroba, exercitiile fizice, miscarea regleaza sisteme din organism care ar putea fi dezechilibrate optimizandu-le pe cele care…
Pentru noi, Guadalajara 1970 a avut gustul driblingului „Corsarului blond”, al golurilor marcate de Sandu Neagu, Dembrovschi și Dumitrache, al bătăliilor cu Bobby Moore, Pele și Dobias. Dar Mexico ’70 a însemnat și amărăciunea „Gâscanului”, tristețea lui Coe, disperarea lui Rică Răducanu. Douăzecișidouă de legende ale fotbalului românesc s-au „îmbarcat” în paginile unei cărți pe care o citești pe nerăsuflate: „Naționala. Glorie fără noroc”. Bogdan Costea vă spune povestea unei generații care…
Odată la patru ani, cei mai buni fotbalişti se adună pentru a scrie poveştile celui mai frumos sport din toate câte există. De la Scarone la Pele, de la Maradona la Hagi, de la Zidane la Ronaldo, aproape toţi corifeii balonului rotund au dansat pe gazoanele arse de soare ale Mondialelor, mângâiaţi de cântecele tribunei. Un drum care a început în golful La Plata, cu mai bine de opt decenii în urmă, continuă şi azi. Istoria fabuloasă a Cupei Mondiale poate fi spusă într-o mie de feluri, iar…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou