Depresia si tentativele de suicid sint sistematic abordate in aceasta lucrare sub aspect teoretic, clinic si psihopatologic, evidentiindu-se legaturile dintre ele, precum si evolutiile recente in tratarea lor.
Creierul este un muşchi. Sunteţi la curent cu cele mai noi descoperiri ştiinţifice despre modul în care funcţionează creierul? Ştiti care sunt cele şase zone cognitive principale ale creierului? Muşchiul mental îi oferă cititorului posibilitatea de a se familiariza cu cele mai noi descoperiri şi ultimele progrese în domeniul ştiinţelor cognitive, menite să menţină tonusul „muşchiului mental".
Iniţiator al «psihoterapiei centrate pe client», Carl Rogers este autorul unor idei care dau conţinut abordării umaniste în psihoterapia şi psihologia contemporane: fiinţa umană are o dimensiune pozitivă care este actualizată prin atitudinea de acceptare necondiţionată din partea psihoterapeutului; operaţioanalizarea psihoterapiei (cele şase condiţii pentru schimbare); necesitatea interdisciplinarităţii (cu psihologia socială, etologie, existenţialism); importanţa cercetării empirice în…
Lucrarea este consacrata unuia dintre conceptele-cheie ale psihanalizei, psihologiei clinice, psihopatologiei si psihiatriei. La un secol de la descoperirea lor, mecanismele de aparare continua sa suscite intrebari din partea clinicienilor si se dovedesc a fi indispensabile in intelegerea functionarii psihice normale si patologice.
«În alte vremuri, Moreno ar fi fost profet, vrăjitor sau guru. În vremea sa, el a fost toate acestea şi om de ştiinţă. Însă, indiferent de rolul jucat, el ar fi încercat întotdeauna să lecuiască spirite bolnave, să-i aline pe cei care au pierdut rostul vieţii şi să-i reînveţe a visa pe cei care au uitat să o facă.
Psihoterapia de grup este un domeniu ce imprumuta elemente din diverse discipline (psihologie, medicina, sociologie, pedagogie etc.) si se caracterizeaza printr-o mare varietate de orientari, obiective, metode si tehnici.
Cartea lui Stanislav Grof cuprinde doua abordari diferite ale psihoterapiei. Pe de o parte, autorul face o recapitulare exhaustiva a principalelor teorii si principii din psihologia si psihiatria moderna insistand, pe buna dreptate, asupra ideilor formulate de cei mai importanti reprezentanti ai acestora: Freud, Jung, Adler etc.
In esenta, cartea de fata descrie fenomene ce se petrec in fiecare clipa in cadrul relatiilor umane, atat in terapii, cat si in viata profesionala, sentimentala, politica, spirituala sau religioasa.Proiectam adesea in prezent ceea ce am interiorizat odinioara, blocajele pe care le-am suferit in trecut: descoperim astfel ca, vrand-nevrand, ne aflam deja sub influenta unor anumite reprezentari si fantasme ale autoritatii, competitiei, sexualitatii sau ca suntem automat tentati sa credem ceva…
Cartea autobiografica a lui Jung este una dintre cele mai tulburatoare piese memorialistice ale secolului XX, fiind un exercitiu unic de reamintire de sine si totodata o excelenta introducere in psihologia analitica jungiana: aici pot fi gasite originea si semnificatia conceptelor ei fundamentale – de la „inconstient colectiv” si „arhetipuri” pana la „individuatie”. Daca ne-am propune, asemenea lui Jung, sa privim retrospectiv asupra existentei noastre, ce aspecte, ce experiente am reusi sa…
Astazi apar o multime de tendinte care ar dori sa elimine inconstientul inca nerecunoscut general, prin explicarea ipotezei acestuia ca prejudiciu personal al acelora care se servesc de aceasta ipoteza, in mod ciudat, aici nu se iau in consideratie dovezile prezentate din cauza prejudecatii cunoscute ca psihologia nu ar fi nimic altceva decat o parere subiectiva preconceputa.
Printre acele texte care sunt semnificative aproape exclusiv din punct de vedere psihologic se numara tratatul nostru, Aurora consurgens, care reprezinta un unicat chiar si in cadrul literaturii alchimice contemporane, din punct de vedere al continutului si al stilului.
Dezvoltarea psihoterapiei in Romania ultimilor 16 ani s-a realizat cu rapiditate, dar nu de putine ori in conditii de pseudocompetitie intre diversele orientari. Principala tinta a contestarilor a constituit-o psihanaliza, cea mai veche forma de psihoterapie.
Te-ai trezit vreodata dintr-un vis intens, tremurand ca si cand o intreaga lume a ramas in spate? Crezi ca a fost doar un „rest" din ziua ce a trecut sau poate este ceva mult mai semnificativ?O treime din viata o petrecem dormind si visand. Unii cred ca visele au puterea de a vindeca, de a inspira sau de a prevedea viitorul. Enciclopedia visului analizeaza aceste idei si ceea ce se ascunde in spatele lor.
Cartea "Psihanaliza si Psihoterapii", conceputa sub indrumarea lui Daniel Widlîcher si Alain Braconnier si consacrata psihoterapiilor de inspiratie psihanalitica, este o lucrare de referinta in domeniu.Dupa o evocare a cadrului fundamental in tratamentul psihanalitic, dupa prezentarea generala a variantelor care se inspira din acesta, autorii, personalitati de prestigiu in disciplina respectiva, descriu diferitele modalitati ale acestora.
In viata sociala si organizationala, dar si pe plan personal, grupul joaca un rol crucial: constituie cel mai important mediu de socializare si integrare sociala, iar prin intermediul sau, individului i se ofera securitate si mijloace de afirmare si valorizare.
„In aceasta carte voi spune povestile a zece pacienti care au apelat la psihoterapie si care, pe parcursul acestui demers, s-au luptat cu durerea existentiala. Dar nu acesta a fost motivul pentru care mi-au cerut ajutorul; dimpotriva, toti zece sufereau de problemele obisnuite ale vie?idiene: singuratate, dispret fata de sine, impoten?rene, compulsivitate sexuala, obezitate, hipertensiune, tristete, o mistuitoare dragoste obsesiva, oscilatii bruste ale starii de spirit, deprimare.
Gelozia, dar si alte sentimente negative (invidia, ura) au atras mai putin atentia psihologiei academice. Intrarea acestora in campul de interes al psihologiei se datoreaza in special dezvoltarii masive a psihoterapiei, care se confrunta in mod curent cu ele.
Formarea pentru psihoterapie prezinta interes maxim atat pentru toti cei care doresc sa devina psihoterapeuti, cat si pentru asociatiile profesionale de diferite orientari ale psihoterapeutilor.
„Fiecare om, cu complexitatea lui psihica, este o capodopera, fiecare analiza este o odisee. Analizanîii mei nu contenesc sa mî mire", isi descrie autoarea profesiunea de credinta extrasa din experienta unei vieîi dedicate psihanalizei.
Colectia de texte reunite intre aceste coperte reuseste sa demonstreze inca o data capacitatea psihanalizei de a intinde punti si de a da sens unor legaturi intre registri aparent atat de diferiti cum ar fi medicina somatica, psihologia, psihiatria, filosofia, religia si morala, functionarea societatii umane, viata sufleteasca asa cum o resimtim noi insine si in cele din urma bunul simt natural.
Aventura unui medic nonconformist prin cluburi de noapte, prin dormitoare si prin bucatarii pentru a afla care este locul in care incepe si se termina adevarata satisfactie.
Cele doua mari scoli psihoterapeutice (psihanaliza si terapia comportamentala) au dezvoltat in ultimile decenii teorii si modele complexe ale psihopatologiei, precum, si pe aceasta baza, o multime de metode de tratament al tulburarilor psihice si le-au integrat cu succes in cotidianul clinicii.
Situatia bolnavului — si nu numai a bolnavului psihic — se aseamana in multe privinte cu cea a unui om care sta un timp indelungat intr-un singur picior. Dupa o vreme ii amortesc muschii, piciorul pe care se sprijina greutatea incepe sa il doara.
"Experienţa m-a învăţat că propriul meu trup este sursa tuturor informaţiilor esenţiale pentru viaţă, care mi-au deschis calea spre mai multă autonomie şi conştiinţă de sine. Abia când mi-am admis emoţiile atât de mult timp ferecate şi am putut să le simt, m-am eliberat din ce în ce mai mult de trecutul meu.
Practica psihanalitica recenta descopera"noi pacienti". Dincolo de aparentele clasice, isterie sau nevroza obsesionala, ranile narcisice, riscurile psihozei, simptomele psihosomatice indica toate o deosebita dificultate de a reprezenta.
Imaginea corpului nu trebuie confundata cu schema corporala. Aceasta caracterizeaza individul ca reprezentant al speciei: ea este, in principiu, aceeasi pentru toti.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou