Rolf Dobelli s-a nascut in 1966 la Lucerna, Elvetia. Este scriitor, romancier si om de afaceri. A obtinut un MBA si un doctorat in filozofia economiei la Universitatea St Gallen. A lucrat in grupul de firme Swiss Air, a fondat cea mai mare editura de literatura economica comparata si este fondator si curator al World.Minds – o comunitate de personalitati de prim rang din domeniul stiintelor economice. A locuit la Hong Kong, in Australia, Marea Britanie si SUA, iar in…
O explorare curajoasa despre cum mediul online ne schimba felul in care gandim, simtim si ne comportam! Dr. Mary Aiken este cel mai important psiholog criminalist in momentul actual in domeniul cyberpsihologiei. Este directoarea retelei de cercetare in acest domeniu, consultant al Europol si a condus numeroase seminare de instruire si cercetare organizate de mai multe agentii globale, de la Interpol la FBI si Casa Alba. In zona sa de interes intra protectia sistemelor…
Educatia responsabila. O viziune asupra invatamantului romanescIn Romania actuala, nu banii lipsesc in primul rand, cum suna un refren care impiedica schimbarile. Lipsesc, inainte de orice, ideile noi si solutiile in organizare care sa duca inainte. Eu sunt de parere ca trebuie sa revenim la o gandire riguroasa si inovativa si ca nu exista alta solutie decat o schimbare cuprinzatoare, una de sistem. Trebuie din nou facuta o reforma a educatiei luata la propriu, asa cum a fost ultima…
In timpul Ocupatiei, Londra i-a cerut lui Simone Weil un raport privind posibilitatile de redresare a Frantei. Simone Weil a scris textul publicat astazi cu titlul Inradacinarea, care este totodata raportul cerut si una dintre cartile cele mai lucide, mai elevate, mai frumoase din cite s-au scris de foarte multa vreme incoace despre civilizatia noastra. Dupa citeva definitii esentiale ale nevoilor sufletului (omul nu se hraneste numai cu piine): ordinea, libertatea, supunerea,…
Noile religii seculare. Corectitudinea politica, tehnologiile viitorului si transumanismulTraim intr-o lume in care religiozitatea capata valente nemaiintilnite de cind valul secularizarii a cuprins Occidentul si se raspindeste la nivel global. In volumul sau, Nicu Gavriluta analizeaza ruptura dintre religiile traditionale si noile religii seculare, care tind sa se generalizeze si sa aduca schimbari majore in viata noastra. Internetul, finantele, noua mass-media, corectitudinea politica,…
Prin ce se defineşte o mare iubire? Obsesia fetelor de a se căsători se naşte din propria lor dorinţă sau este inoculată de familie, de cărţi şi de emisiunile TV? Cum eşti privit în România dacă eşti single? Ceea ce ni se întîmplă este pură întîmplare sau destin prestabilit? Aurora Liiceanu încearcă să răspundă la aceste întrebări – şi la multe altele – prin intermediul unor poveşti de viaţă pline de tîlc. Experienţele…
A aborda „mitogenul zmeului”, un motiv printre multe altele din basmul românesc, dintr-un unghi aflat „între fenomenologie și hermeneutică”, în intenția unei posibile întoarceri în timp, deci ca istorie „inversă” sau, cum precizează autorul, Petru Adrian Danciu, ca moment în ordinea „arheologiei spirituale”, ne pune în fața unui „obiect cultural” a cărui situare în actualitate este…
Ingerii mai buni ai naturii noastre. De ce s-a diminuat violentaFluxul necontenit de stiri despre razboi, crime si terorism creeaza aparenta ca lumea devine din ce in ce mai sangeroasa. Dar in aceasta lucrare captivanta , Steven Pinker arata ca in realitate violenta s-a diminuat de-a lungul unor perioade istorice indelungate . Cum s-au petrecut lucrurile? Pinker examineaza demonii launtrici care ne inclina spre violenta si ingerii mai buni care ne indeparteaza de ea si arata modul in care…
Se pune întrebarea, în ce măsură, spre exemplu, dezvoltarea unor domenii de studiu și evoluțiile curriculare (sau lipsa lor) – inevitabil strâns legate de contextul ideologic – au influențat modernizarea societății românești sau, dimpotrivă, au adâncit clivajele? Apoi, care au fost interesele – de multe ori economice sau politice – care au determinat adoptarea anumitor legiuiri în domeniul…
Cand esti un plagiator sau un falsificator de citate, te poti astepta ca viitorul tau sa nu fie tocmai roz daca ajungi sa fii dat in vileag. Dar cum e sa postezi o poza neinspirata pe Facebook sau sa arunci o gluma proasta pe Twitter si sa te trezesti ca viata ti-a fost distrusa intr-o clipa? Si cum ajung niste oameni manati de principii etice absolut sanatoase sa distruga vietile unor semeni de-ai lor fara sa clipeasca? Jurnalistul Jon Ronson scrie despre persoane care au calcat stramb (intr-o…
Avem un loc, azi numit România, o locuire, românii, şi un timp al acestei locuiri, aproape două milenii dacă includem şi etnogeneza. Aceste două milenii înseamnă un timp „anume”, definit de ritmurile în care se desfăşoară viaţa locuitorilor, de calendarul în care ea este organizată, spiritual, religios, ritualic, domestic, colectiv sau individual, la muncă sau în sărbătoare. Întreaga lucrare este o compunere foarte precisă cu privire la…
Volumul nu isi propune sa deconstruiasca sau sa denunte toate preconceptiile existente in lumea culturala si academica de la noi cu privire la paradigma feminista, ceea ce nu inseamna ca autorii de fata sunt inocenti cu privire la ele. Asezand cliseele feministofobe in rezervatia curiozitatilor istorice pe care o merita si convinsi ca, transportand viata, literatura transporta si ideologie, autorii acestor pagini se concentreaza asupra unui proiect constructiv: acela de a oferi cateva mostre de…
Bafta, Devla si Haramul. Studii despre cultura si religia romilorExista o literatura foarte bogata, ca numar de titluri si volume, cu si despre romi, despre prezenta lor in cele mai variate domenii ale activitatii umane, dar foarte putine (sau deloc, in Romania...) scrieri dedicate religiei si culturii religioase ale acestora. Practicile si credintele religioase ale romilor se diferentiaza de cele ale populatiei majoritare in care se gasesc: personalizate, fervente, mai putin dogmatice,…
Pe baza unor cercetări exclusive, desfășurate în 40 de țări de firma globală de sondaje Ipsos, Pericolele percepțieiinvestighează de ce nu știm informații fundamentale despre lumea din jurul nostru. Folosind cele mai recente cercetări în domeniul jurnalismului și al științei, care studiază procesul de luare a deciziilor, Bobby Duffy se întreabă cum putem să ne tratăm ignoranța și de ce populațiile anumitor țări par mai informate decât altele. O lectură esențială…
Premiul PEN România 2020, acordat (post-mortem) lui Vintilă Mihăilescu „O carte densă, în care Vintilă Mihăilescu a îndesat, cu grijă însă, atît gîndurile lui, fiind el însuşi propriul său psihanalist, cît şi tot ce a căutat (cu o ambiţie demnă de cel mai onest şi harnic cercetător) să ştie încercînd să înţeleagă ce sînt viaţa, boala şi moartea. O întreprindere la care nu s-ar fi angajat dacă nu ar fi avut ghinion – căci boala este un mare ghinion, care l-a adus în situaţia de a pătrunde…
Orizonturile reflectiilor din aceasta carte sint deschise de analiza cauzelor obiective si a motivelor subiective care impiedica sau stimuleaza realizarea unei educatii de calitate pentru toti. Dintr-o perspectiva interdisciplinara din cadrul stiintelor sociale, sint oferite indicii si experiente reprezentative pentru construirea si afirmarea unei educatii care sa sporeasca puterea economica, tehnologica si culturala a cetatenilor si natiunii. Unele sectiuni celebreaza forta actuala sau…
„Radiografia sistemului de protecție specială mi-a arătat că acesta eșuează în misiunea lui esențială, aceea de a avea grijă de copiii crescuți de către stat, de a le dezvolta capacitățile și de a face din ei niște cetățeni integrați. Odată ce au împlinit vârsta legală, odată ce nu mai pot alimenta, prin însăși persoana lor, funcționarea sistemului, tinerii sunt lăsați la o parte ca o povară de care acesta trebuie să scape. Am avut teribila senzație că imensa…
Discreditarea expertilor si campania impotriva cunoasterii traditionale Expunerea la informatii in era tehnologiei alimenteaza un egalitarism intelectual narcisist si orientat gresit, care afecteaza negativ orice tip de dezbatere. Astfel, omul de rind care isi culege informatiile de pe internet ajunge sa se creada la fel de competent in medicina ori diplomatie ca specialistii din domeniile respective. Toate opiniile, inclusiv cele mai ridicole, se cer a fi luate in serios si orice…
Sunt clipe cand nu mai vrem sa vorbim cu nimeni, cand refuzam sa ne mai gandim la viitor, cand ne retragem subit chiar si din prezentul vietii noastre. Aceasta fuga de lume, dar si de noi insine, acesta refugiere intr-un spatiu "alb", neutru apare atunci cand resursele interioare ni s-au epuizat, cand nu mai vrem sa ne asumam identitatea sociala, cand ne-am saturat sa mai jucam rolurile de parinte, sot, angajat, membru al comunitatii civice sau religioase etc. Intr-o societate a vitezei, a…
Cum a aparut legatura dintre inima si iubire? Cum a devenit inima simbolul suprem al iubirii si cum a evoluat acesta in decursul timpului, din vremea Scripturilor pana in era emoticoanelor din social media? De ce este inima cel mai cunoscut simbol din lume?Pictura, literatura, teatrul sau teologia ultimelor doua milenii ofera, separat si impreuna, un raspuns fascinant si deschid noi posibilitati de a privi emotia umana suprema. Marilyn Yalom paseste cu atentie intr-un muzeu nesfarsit, unde…
Romania, anul 2018. Din ce culori se compune imaginea femeii dupa mai bine de o suta de ani de feminism? Accesul femeilor la educatie si dreptul la vot sunt teme comune, ele au libertatea de a-si alege singure propriul drum, iar egalitatea de sanse este pe buzele tuturor. Dar cum stau lucrurile cand ne mutam din teorie in practica? Mai functioneaza conceptele atunci cand parasesc catedra si coboara in strada? Ce a reusit feminismul sa schimbe la locurile de joaca sau in manualele scolare ale…
Ce inseamna sa fii barbat in secolul XXI? Artistul Grayson Perry exploreaza ce anume este masculinitatea: de la sex la putere, de la mode vestimentare la cariere profesionale, dar si ce anume ar putea deveni pe viitor. Ce fel de barbat ar putea face din lume un loc mai bun?Ce s-ar intampla daca am regandi filozofia de tip macho, versiunea depasita a masculinitatii, si am imbratisa un ideal diferit de masculinitate?„Unul dintre aspectele masculinitatii pluraliste cu care barbatii s-ar putea…
Redactor: Simona Pelin"Focus-grupul reprezintă una dintre cele mai importante metode de investigaţie în cercetarea fundamentală sau aplicativă din domenii precum: analiza mass-media, marketing, analiza instituţională, analiza reţelelor de comunicare, în domeniul relaţiilor publice şi al publicităţii, în studiile de promovare, precum şi în analiza politică, în sociologia electorală, în studiile comunitare etc.Autorul ne propune o tratare completă a…
Factfulness. Zece motive pentru care interpretam gresit lumea si de ce lucrurile stau mai bine decat creziCand ni se adreseaza intrebari simple despre tendintele globale – ce procent din populatia lumii traieste in saracie sau de ce creste populatia globala ori cum se face ca procentul de fete care isi finalizeaza studiile este mai mare decat cel al baietilor? – raspundem gresit sistematic. Atat de gresit ca pana si un cimpanzeu care alege raspunsurile la intamplare le nimereste mai…
Sexualitate si societate. Istorie, religie si literatura. Editia a II-a. Revazuta, adaugita si ilustrataPe 8 aprilie 1967, la implinirea virstei de 56 de ani, Emil Cioran isi nota in jurnal urmatoarele: «In tot ce am scris, nu i-am adus sexualitatii omagiul pe care il merita». Intimplator sau nu, era in plina epoca a «revolutiei sexuale» declansate de tinerii din miscarea hippie. Nu voi spune ca am scris prezenta carte doar ca un omagiu adus sexualitatii, ci si in…
Precum o fereastra deschisa asupra lumii, hartile, graficele si colajele din aceasta lucrare il invita pe cititor sa exploreze dimensiunile posibile, acolo unde viitorul se alege, departe de prejudecati si de vechile obiceiuri. Atlasul 2038 este un exercitiu prospectiv, estetic, umanist, de a conecta marile mize mondiale si de a decide cum va arata ziua de maine. Viitorul ca o carte deschisa. Ce vedem atunci cand privim in departare? Semne prevestitoare pe care viitorul le va…
Trecand prin cam toata istoria omenirii, citand cu fler atat din Parintii Bisericii (ca Atanasie cel Mare sau Benedict de Nursia), cat si din Nietzsche si Popper, din Seneca si Donald Trump, Nassim Nicholas Taleb ne arata ca asumarea riscurilor si implicarea curajoasa in viata de zi cu zi, dar si in probleme care depasesc sfera propriei locuinte sau a interesului propriu, sunt atribute esentiale ale eroilor si, in general, ale tuturor celor care si-au gasit sensul vietii.Intr-un stil cat se…
Ca multi alti tineri americani, Jonathan Safran Foer si-a petrecut mare parte din adolescenta si din studentie penduland intre un carnivor entuziast si un vegetarian ocazional. Dupa ce s-a casatorit si a devenit tata, dimensiunile morale ale actului de a manca au devenit extrem de importante pentru el. Confruntat cu situatia de a nu fi in stare sa-i explice fiului sau de ce mancam unele animale in timp ce nu ne atingem de altele, Foer a inceput sa analizeze originile multor obiceiuri…
Apelind la surse dintre cele mai diverse, de la literatura stiintifica la povesti reale, Aurora Liiceanu analizeaza acest raport complicat dintre doua femei care concureaza pentru dragostea aceluiasi barbat: una ca mama care nu vrea sa-si piarda copilul, cealalta ca partenera care si-l doreste doar pentru ea.
Volumul reuneste opiniile diverse si argumentate ale unor redutabili specialisti in stiinte sociale si politice si ale unor cunoscuti jurnalisti pe tema crizei europene declansate de cel mai mare fenomen imigrationist al secolului, precum si a marilor erori pe care liderii politici le-au facut in gestionarea acesteia. Indiferent de optiunea lor ideologica, cititorii vor gasi in acest volum cel putin o interventie in care isi vor recunoaste convingerile, iar celelalte opinii ii vor face sa-si…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou