Castelul de nisip

în stoc
SKU
a244896
34.95 LEI
Pe scurt

Romanul Castelul de nisip îşi introduce cititorii în atmosfera aparent liniştită a familiei lui Bill Mor, un profesor britanic care trăieşte într-un orăşel aflat nu departe de Londra împreună cu soţia sa, Nan, şi cu cei doi copii ai lor. Mor îşi doreşte nespus o schimbare, poate să intre în politică, însă soţia sa este un spirit sceptic, manipulator şi încăpăţânat. Nici în privinţa viitorului copiilor nu se înţeleg mai bine şi, în fond, căsnicia lor de peste douăzeci de ani scoate la iveală doar un amalgam de resentimente, convenţii verbale şi temeri. Iar viaţa pare că va continua aşa la nesfârşit. Până când o tânără pe nume Rain Carter soseşte în orăşelul lor să picteze portretul domnului Demoyte, fostul director al şcolii particulare la care predă Mor. Întâlnirea celor doi declanşează o intrigă complexă, ce îmbină dragostea, vinovăţia, magia, arta şi ambiţiile politice. Copiii adolescenţi ai lui Mor şi mama lor luptă discret, dar fără milă împotriva invadatoarei. Domnul Demoyte, bun prieten cu profesorul şi fermecat la rândul lui de pictoriţă, îl sfătuieşte pe Mor să o ia pe Rain şi să fugă în lume. Dar care ar fi consecinţele unui asemenea gest?

Iris Murdoch (1919‑1999) s‑a născut la Dublin, dar şi‑a petrecut copilăria la Londra. A studiat limbile clasice, istoria antică şi filozofia la Somerville College, Oxford. Între anii 1948 şi 1963 a ţinut prelegeri de filozofie la St Anne’s College, Oxford, după care s‑a dedicat exclusiv scrisului. În 1956 s‑a căsătorit cu scriitorul şi criticul literar John Bayley, care îi va sta alături până la moartea ei, în 1999. Emoţionanta biografie Elegie pentru Iris, în care Bayley îşi descrie viaţa alături de scriitoarea atinsă de cumplita maladie Alzheimer, a stat la baza filmului Iris (2001), regizat de Richard Eyre, cu Judi Dench, Jim Broadbent şi Kate Winslet în rolurile principale. Iris Murdoch a scris peste douăzeci de romane, printre care Prins în mreje (1954), Castelul de nisip (1957; Polirom, 2008, 2022), Clopotul (1958; Polirom, 2002), Capul retezat (1961; Polirom, 2007), Oameni buni şi oameni de bine (1968; Polirom, 2006, 2014), Visul lui Bruno (1969), Prinţul negru (1973, James Tait Black Memorial Prize), Maşina de iubit, cea sacră şi profană (1974, Whitbread Award; Polirom, 2010), Fiul cuvintelor (1975; Polirom, 2003), Marea, marea (1978, considerat capodopera sa şi distins cu prestigiosul Booker Prize; Polirom, 2003, 2012), Discipolul (1983; Polirom, 2007), Dilema lui Jackson (1995). În 1987 i‑a fost conferit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.

Mai multe informații
EdituraPolirom
Colecție Top 10
ISBN 9789734690565
Traducător Nadina Vișan
Număr de pagini 400
Formatul cărţii 11 x 18 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCastelul de nisip
Rating-ul tău