Ce avem şi ce uităm
Blanca Perea, o înzestrată profesoară din Madrid, pare să aibă tot ce-şi doreşte. Însă lumea ei se destramă dintr-odată când bărbatul cu care este căsătorită de douăzeci de ani o părăseşte pentru altă femeie. Punând sub semnul îndoielii viaţa pe care a dus-o până la momentul despărţirii şi întrebându-se dacă se cunoaşte cu adevărat, Blanca plănuieşte nişte schimbări importante. Astfel, acceptă o bursă de cercetare în California pentru a studia postum viaţa şi opera unui scriitor spaniol exilat şi se lasă atrasă din ce în ce mai mult de lumea plină de umbre a acestuia, cu iubirile amare şi ambiţiile sale neîmplinite. Dar, cufundându-se tot mai adânc în trecut, Blanca devine din ce în ce mai conştientă de posibilităţile prezentului, graţie întâlnirii cu Daniel Carter, un profesor fermecător care deţine informaţii cruciale şi niciodată dezvăluite despre scriitorul mort. Plin de lirism, dar şi încărcat de umor, romanul Maríei Dueñas este o călătorie a sufletului de la suferinţele trecutului către prezentul încărcat de promisiuni, este povestea unei femei care descoperă valoarea celei de-a doua şanse.
María DUEÑAS (n. 1964, Puertollano, Spania), doctor în limba şi literatura engleză, este profesoară la Universitatea din Murcia. Familia mamei sale a locuit în Protectoratul spaniol al Marocului, la Tetouan, locul unde se desfăşoară cea mai mare parte a evenimentelor descrise în Iubirile croitoresei (2009; Polirom, 2011, 2013), romanul ei de debut, care s-a vândut în peste un milion de exemplare şi a fost adaptat pentru televiziune, într-un serial multipremiat cu Adriana Ugarte în rolul principal. La Editura Polirom au mai apărut romanele Ce avem şi ce uităm (2013), Fetele Căpitanului (2019) şi Sira (2023).
| Editura | Polirom |
|---|---|
| Colecție | Top 10 |
| ISBN | 978-630-344-154-2 |
| Număr de pagini | 544 |
| Formatul cărţii | 10.6x18 cm |
| Tip copertă | Brosata |
| Data apariției | 2025 |
Blanca Perea, o înzestrată profesoară din Madrid, pare să aibă tot ce-şi doreşte. Însă lumea ei se destramă dintr-odată când bărbatul cu care este căsătorită de douăzeci de ani o părăseşte pentru altă femeie. Punând sub semnul îndoielii viaţa pe care a dus-o până la momentul despărţirii şi întrebându-se dacă se cunoaşte cu adevărat, Blanca plănuieşte nişte schimbări importante. Astfel, acceptă o bursă de cercetare în California pentru a studia postum viaţa şi opera unui scriitor spaniol exilat şi se lasă atrasă din ce în ce mai mult de lumea plină de umbre a acestuia, cu iubirile amare şi ambiţiile sale neîmplinite. Dar, cufundându-se tot mai adânc în trecut, Blanca devine din ce în ce mai conştientă de posibilităţile prezentului, graţie întâlnirii cu Daniel Carter, un profesor fermecător care deţine informaţii cruciale şi niciodată dezvăluite despre scriitorul mort. Plin de lirism, dar şi încărcat de umor, romanul Maríei Dueñas este o călătorie a sufletului de la suferinţele trecutului către prezentul încărcat de promisiuni, este povestea unei femei care descoperă valoarea celei de-a doua şanse.
María DUEÑAS (n. 1964, Puertollano, Spania), doctor în limba şi literatura engleză, este profesoară la Universitatea din Murcia. Familia mamei sale a locuit în Protectoratul spaniol al Marocului, la Tetouan, locul unde se desfăşoară cea mai mare parte a evenimentelor descrise în Iubirile croitoresei (2009; Polirom, 2011, 2013), romanul ei de debut, care s-a vândut în peste un milion de exemplare şi a fost adaptat pentru televiziune, într-un serial multipremiat cu Adriana Ugarte în rolul principal. La Editura Polirom au mai apărut romanele Ce avem şi ce uităm (2013), Fetele Căpitanului (2019) şi Sira (2023).


Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou