Ce va rămâne?

Adelina Labic-Lungu face parte din acel gen poetic pentru care existența și amenințările ei nevăzute sunt un combustibil amar și prețios. Ai senzația citindu-I poemele scurte, ușor moralizatoare, copleșite de delicatețe și revoltă, că poeta a dezvoltat niște simțuri anume. Dacă lumea pe care o descrie n-ar fi una dramatică, tragică, aș fi înclinat să îl citez pe Caragiale. Ea simte enorm. Toate micile și marile tragedii îi stimulează discursul liric.

Amintirile din epoca sovietică, orașul părăsit, locul măcelurilor de odinioară, războiul de peste graniță, toate aceste lucruri construiesc în filigran, într-o dulce amară resemnare o imagine nouă: lumea care ar fi putut fi, dar nu a fost niciodată.

Poemele Adelinei se citesc ușor, ca o poveste, ca o viață care trece prin fața ochilor.  (Florin Iaru)