Ceaușescu și epoca sa

în stoc
SKU
a222698
Preț special 59.93 LEI Preț standard 79.91 LEI
Pe scurt

LAVINIA BETEA a absolvit Facultatea de Istorie și Filozofie, secția filosofie-istorie și a obținut doctoratul în psihologie la Universitatea „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca. În prezent, este profesor de psihologie socială și politică și director al Institutului European „Serge Moscovici” al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Abilitată pentru coordonare de doctorate în științe umaniste de Universitatea „Paul Valéry” Montpellier 3 și pentru coordonare de doctorat în științele comunicării de Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. Jurnalistă de presă scrisă și televiziune, a înființat și a condus secția de Istorie Recentă a ziarelor Jurnalul Național (2004–2011) și Adevărul (2011–2013). Actualmente este colaboratoare a TVR și coordonatoarea Colecției Istorie a Editurii Corint. A publicat în calitate de autor sau coordonator 20 de volume, circa o sută de articole științifice și peste două mii articole publicistice. În 2003 a obținut Premiul ,,Nicolae Bălcescu” al Academiei Române pentru cartea Lucrețiu Pătrășcanu – moartea unui lider comunist. Domenii de interes științific: psihologie politică, istorie recentă, istorie orală, comunicare media. Apariții editoriale (selecție): Gladiatorii lui Stalin. Începuturile comunismului în România, Editura Leistung Publishing, București, 2018; Viața lui Ceaușescu (coord., 3 volume), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015; Editura Adevărul, București, 2013, 2012; Stăpânul secretelor lui Ceaușescu. I se spunea Machiavelli. Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea, Editura Adevărul, București, 2011; Povești din Cartierul Primăverii, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2010; 21 august 1968 — Apoteoza lui Ceaușescu (coord.), Editura Polirom, Iași, 2009; Psihologia politică – o disciplină societală (coord. Lavinia Betea, Alexandre Dorna), Editura Curtea Veche, București, 2008; Partea lor de adevăr, Editura Compania, București, 2008; Mentalități și remanențe comuniste, Editura Nemira, București, 2005; Lucrețiu Pătrășcanu. Moartea unui lider comunist, Editura Humanitas, București, 2001.

La trei decenii de la prăbușirea regimului comunist, volumul Ceaușescu și epoca sa surprinde caracteristicile esențiale ale comunismului românesc urmărind traseul existențial al tânărului din Scornicești – plecat în lume cu gândul de a fi „noul Stalin al României”, așa cum susține legenda –, încheiat într-o zi sfântă, în Crăciunul lui 1989. Ce metodă mai bună ar putea exista pentru analizarea celor peste 40 de ani de comunism, decât printr-o biografie dedicată celui care a jucat un rol decisiv în trasarea noilor politici ce își propuneau edificarea „omului nou” și a „societății multilateral dezvoltate”?

Ceaușescu și epoca sa ne poartă prin cancelariile occidentale și palatele regilor și reginelor unde a fost primit Ceaușescu, dar și prin apartamentele neîncălzite din blocurile gri; prezintă odele înălțate „meșterului cârmaci”, dar și bancurile născocite pe seama lui; oferă detalii despre îndrăznețele proiecte de infrastructură, dar și despre aberantul plan de „alimentație rațională”.

Atentă la discursul propagandistic și realitățile din teren, punând în balanță realizările și eșecurile ultimului lider comunist român, autoarea abordează aspecte dintre cele mai diverse, din domeniul politicii interne și externe, al economiei, societății și culturii.

 

•„Mesajul autoarei și al cărții este unul simplu și precis, demn de a fi receptat în toată amploarea lui: sfertul de veac de istorie de sub dictatorul Ceaușescu reprezintă un fragment din viața românilor, care – dincolo și înainte de idealizări, de blamări și de etichetări – se cuvine să fie cunoscută „așa cum a fost” (după expresia lui Leopold von Ranke). Doamna Lavinia Betea îndeplinește acest act de cunoaștere cu rigoarea istoricului și cu înțelegerea omului de cultură, cu meticulozitatea savantului și cu o căldură umană care excedează tema și selectează mesaje perene, îndreptate deopotrivă spre mințile și inimile cititorilor.” • Academician Ioan-Aurel Pop
Mai multe informații
EdituraCorint
Colecție Corint Istorie
ISBN 9786067939736
Număr de pagini 832
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
Premii Nobel 2010
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCeaușescu și epoca sa
Rating-ul tău