Cel ce nu poate iubi

Paradoxal în fascinația pe care poemele lui Dorian Stoilescu au exercitat-o din prima clipă asupra mea a fost raportul – contradictoriu și, în același timp, armonios și neliniștitor ca o aură – dintre indiferența formei și sfâșietoarea implicare sufletească și intelectuală, și chiar fizică (pentru că o durere este întotdeauna ceva fizic) a conținutului. Un poet metamodern căruia îi pasă de tot ce vede, de tot ce simte, de tot ce încearcă să înțeleagă sub imperiul unei aproape insuportabile intensități. Poeme de emigrație, poeme de țară, poeme de revoluție, poeme de dragoste – ceea ce apare evident la lectură este urgența lor implacabilă, faptul că trebuiau scrise, că autorul lor nu avusese de ales, că fusese obligat să o facă și, dacă nu ar fi găsit cuvinte ca să se exprime, ar fi folosit pietre sau bucăți de lavă. - Ana Blandiana