Cele mai frumoase scrisori alese de Dan C. Mihăilescu

„...Dumnezeu să-ţi facă ţie parte de vremuri mai bune la bătrâneţe. Noi am început cu veselie şi sfârşim cu mâhnire.“ (I.L. CARAGIALE)

„În cele ce urmează, veţi găsi scrisori ce rivalizează valoric oricând cu momentele şi schiţele. Nu am operat tematic şi nu am selectat în numele varietăţii, ci am mers normal, pur şi simplu cronologic, prin ediţia Corespondenţei, urmărind nucleele şi elementele definitorii ale personalităţii scriitorului: complexul originii modeste; ambiţia ascensiunii sociale (artistice, financiare şi politice deopotrivă); mândria meşteşugarului talentat, desfăşurată inclusiv în dispreţ faţă de tot ce înseamnă exces teoretizant, biografic, universitar-academizant; amestecul temperamental de conservatism, relativism şi versatilitate, de profunzime şi superficialitate, de histrionism şi egoism, de mizantropie, altruism, trepidaţie nevrotică, obsesia nenorocului şi nesaţiul colaţiunii.“ (Dan C. MIHĂILESCU)

„Frate Barbule,
Am părăsit amândoi de mici umilul acoperământ părintesc, şi care dincotro – tu din prăfăria Delei-vechi, eu din mocirlele Ploeştilor – am pornit sub paza Unuia singur de sus. [...] Întâi, ne-am înţeles fără să ne iubim; apoi, ne-am iubit fără să ne-nţelegem; şi tocmai târziu spre bătrâneţe, după atâtea lupte, am ajuns, dar biruiţi, să ne-nţelegem fiindcă ne iubim – şi să ne iubim fiindcă ne-nţelegem. Şi sper că şi tu gândeşti, ca şi mine, că întâlnirea, apropierea şi prietenia noastră a fost o favoare – eu cred, mare.“