Cele sapte legi spirituale din yoga. Ghid practic pentru vindecarea trupului, a mintii si a spiritului

în stoc
SKU
C205025
32.00 LEI
Pe scurt
Yoga este îndeobşte cunoscută drept o cale minunată de a-ţi îmbunătăţi flexibilitatea, echilibrul, tonusul muscular şi rezistenţa. Orice practicant a trăit experienţa sentimentelor de linişte interioară şi vitalitate, care îţi străbat organismul în timpul unei şedinţe reuşite de yoga şi care te însoţesc pe tot parcursul zilei. Asemenea beneficii nu fac însă decât să sugereze extraordinara forţă transformatoare a acestei practici profund spirituale. Scopul cărţii de faţă este acela de a reintroduce spiritualitatea în practica actuală a exerciţiilor yoga.

Cuvântul „yoga“ derivă din rădăcina sanscrită yuj, care înseamnă „uniune“. Deepak Chopra şi David Simon explică forţa pe care o are yoga — de a unifica mintea, corpul şi spiritul, pentru a ne ajuta să rezonăm cu ritmurile grandioase ale universului. Avându-şi originile în India Antică şi fiind un element central în Ayurveda (cea mai veche ştiinţă a vindecării bazată pe înţelepciunea tradiţională), yoga înseamnă mult mai mult decât un exerciţiu de rutină. Este ştiinţa completă de a trăi echilibrat, e calea spre atingerea unui nivel superior de cunoaştere şi spre bucuria datorată împlinirii de sine.


Principiile şi tehnicile yoga descrise în acest ghid reprezintă cheia pentru a vă debloca potenţialul creator infinit, capacitatea de a oferi iubire şi compasiune, dar şi abilitatea de a dobândi succes în toate planurile vieţii. Deepak Chopra şi David Simon încep prin a înfăţişa cele opt ramuri tradiţionale din yoga. Numai una dintre acestea, Asana, se ocupă de posturile fizice pe care noi le asociem în mod uzual cu yoga. Cei doi autori prezintă apoi rolul fundamental pe care cele Şapte Legi Spirituale îl joacă în metoda propusă de yoga pentru a atinge iluminarea. Acestea sunt: Pura potenţialitate, Dăruirea, Karma, Cel mai mic efort, Intenţia şi dorinţa, Detaşarea şi Dharma.


În continuare, ei ne pun la dispoziţie instrumentele prin care putem să includem programul celor Şapte Legi Spirituale din Yoga în viaţa noastră cotidiană, folosindu-ne de: tehnici de meditaţie, mantre, exerciţii de respiraţie şi posturi yoga alese cu grijă şi ilustrate sugestiv prin imagini. Cartea de faţă este un portal spre o dimensiune spirituală mai profundă şi un important pas spre o viaţă mai fericită, mai armonioasă şi mai abundentă. Dr. Deepak Chopra, american de origine indiană, este cel mai cunoscut şi mai respectat practician în domeniul medicinei alternative. Fiind specializat în medicină internă şi endocrinologie, Chopra a predat în şcolile medicale din cadrul universităţilor Tufts, Boston şi Harvard. A lucrat şi ca şef de secţie la New England Memorial Hospital din Massachusetts. Ulterior, a studiat Ayurveda şi s-a implicat în practica privată.

Mai multe informații
EdituraCurtea Veche
Colecție EZO
ISBN 978-606-588-400-7
Traducător Iustina Cojocaru
Număr de pagini 240
Formatul cărţii 13x20
Data apariției 2012
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCele sapte legi spirituale din yoga. Ghid practic pentru vindecarea trupului, a mintii si a spiritului
Rating-ul tău