Cele șapte păcate ale Hollywoodului

Oriana Fallaci (29 iunie 1929 – 15 septembrie 2006), jurnalist de origine italiană, a început studiile la Universitatea din Florența, în medicină și chimie, dar ulterior s-a transferat în domeniul artei, însă fără a absolvi. La îndemnul unchiului său, el însuși jurnalist, Oriana Fallaci a început cariera de jurnalism, devenind corespondent special pentru ziarul italian ,,Il mattino dell`Italia centrale” (1946). Începând cu anul 1967, a fost corespondent de război în Vietnam, Orientul Mijlociu și America de Sud. Un personaj controversat, cu un curaj feroce și o determinare ieșită din comun, Oriana Fallaci a fost un adversar al Islamului, considerându-l noul fascism, și contestând modul în care erau tratate femeile musulmane. Interviurile sale absolut remarcabile au vizat prin întrebările sale incomode numeroase personalități: Yasser Arafat (om politic palestinian), Golda Meir (prim-ministru în Israel), Indira Gandhi (prim-ministru în India), Haile Selassie (împăratul Etiopiei), Deng Xiaoping (politician în China), Henry Kissinger (secretar de stat american). După ce a pierdut o sarcină, a devenit o militantă activă împotriva avortului. Astfel s-a născut cartea ,,Scrisoare către un copil care nu s-a născut niciodată”. Nu a fost căsătorită, însă a trăit timp de trei ani alături de activistul politic grec Alekos Panagoulis, care a murit în condiții suspecte și despre care Oriana Fallaci a scris în cartea sa ,,Un uomo”. După atentatele din 11 septembrie 2001, Oriana Fallaci a publicat două cărți care au devenit bestselleruri în Italia: ,,Furia și mândria”, o critică adusă occidentului pentru atitudinea mult prea conciliantă față de pericolul islamizării, și ,,Puterea rațiunii”, în care a pledat pentru superioritatea civilizației occidentale. Cărțile sale au fost traduse în peste 21 de limbi. A primit numeroase premii de-a lungul carierei sale pentru contribuțiile culturale notabile, dar și pentru curajul de a fi un simbol în lupta împotriva fascismului: în anii 1967 și 1971 a primit premiul pentru jurnalism „St. Vincent”. Anul 1970 i-a adus premiul Bancarella pentru cea mai bună carte ,,Nothing, and So Be It”, iar nouă ani mai târziu, premiul internațional pentru pace, progres, cultură, „Viarregio-Versilia”, îi revine datorită volumului ,,Un uomo”. În 2005, la New York, un alt premiu, „Annie Taylor”, i-a fost oferit pentru curajul neobișnuit în condiții nefavorabile și de risc major, de către Centrul pentru Studiul Culturii Populare. Președintele Republicii italiene, Carlo Azeglio Ciampi, i-a acordat, în anul 2005, o medalie de aur pentru contribuțiile sale culturale, însă din cauza problemelor de sănătate, Oriana Fallaci nu a putut participa la ceremonie, a fost însă profund mișcată de recunoașterea meritelor sale. În anul 2006, a primit din nou, la New York, o medalie de aur din partea Consiliului Toscanei, oferită de către președintele Riccardo Nencini pentru aportul său cultural; în timpul ceremoniei, Oriana Fallaci a afirmat că va face o caricatură a lui Mohammed.