Christian Dior. Povestea unei vieti

în stoc
SKU
a243767
58.00 LEI
Pe scurt

„Domnul acela nu era nici simbolul Gay Paree, nici mustăciosul cu monoclu care se înclină în faţa doamnelor, nici tânărul dinamic de tip pseudo-american. Punea dincolo de Atlantic probleme deranjante: nu se ştia în ce categorie de francezi trebuie încadrat. Hm! Trebuia înregistrat drept monument istoric." Născut sub o stea norocoasă, în timpul acelei unice Belle Epoque, Christian Dior a avut o copilărie magică. Apoi, în adolescență, s-a lăsat vrăjit de nebunii ani ’20, când a trăit o viață boemă alături de artiști și scriitori geniali care își șlefuiau talentul sub ochii deja experimentaților Jean Cocteau și Max Jacob. Drumul său prin Marea Criză, urmată de falimentul familiei, și ulterior prin perioada războiului și a Ocupației l-a condus pe nesimțite către frumos. Și către succes. Fiecare pagină a acestei cărți este o comoară semnată „Dior", care merită să stea alături de celebrele sale creații.

Mai multe informații
EdituraRAO
ISBN 9786060067429
Număr de pagini 464
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă cartonata
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsChristian Dior. Povestea unei vieti
Rating-ul tău