Colorici Cartea 7

în stoc
SKU
a221056
4.99 LEI

Dintotdeauna tensionată și vicioasă, relația dintre politică și cultură, în sens larg, dacă nu suportă violul ideologic al unor regimuri totalita­re, cu rol castrator, împiedicând o evoluție naturală și o respirație nor­mală, îmbracă, inevitabil, un caracter antagonic, latent sau manifest, de la servilism la opoziție fățișă, de la creația oportunistășablonardă, „de comandă”, cu notorietăți gonflate, la cea neaservită, repliată într-o imanență sieși suficientă. Restrângând, însă, aria interesului la pulsul literaturii, este evident că nu putem analiza viața literară a unei epoci și producția ei scriptică fără a ne raporta la contextul politic. Or, regi­murile comuniste au înțeles literatura ca docil instrument al propagan­dei, în funcție de comandamentele de etapă, mizând, într-un mediu „procustian” (cf. Sanda Cordoș), feroce politizat, pe elasticitatea mo­rală a intelectualilor „progresiști”, adaptabili. Armata condeierilor, sub flamura dorinței de înnoire, „primenind” literatura, a oferit, din belșug, umilitoare servituți. Abundenta maculatură propagandistică de la noi prezintă, la un rapid survol, „un peisaj bizar” (Negrici 2019 : 682), cli­șeistic, fără relief, ofilit estetic.

Cum poezia, atent supravegheată, a fost, în plin marasm proletcul­tist, principalul aliat propagandistic, primele bătălii s-au purtat „pe terenul poeziei” (Selejan 2005 : 83), blamând, în numele poeziei anga­jate, cu promisiuni ferme și planuri riguroase, evazionismul, pesimis­mul, abstracționismul, apolitismul, intimismul etc., sub eticheta infa­mantă a „turnului de fildeș”. Pliată momentului (prin tematică, tipologie, vocabular), îndrumată, încurajată și răsplătită generos, poezia agitatorică trebuia să dea dovadă de eficacitate propagandistică. Cu texte rudimentare, pe tipar maniheic, cu lozinci mobilizatoare, de iu­bire partinică, ea satisfăcea criteriul accesibilității; asaltul poeților en­comiaști, omologați, în travesti, prin directitate și epicitate, ilustra li­teratura de rețetă și populariza ideile Partidului-părinte, „prietenul scriitorilor”, subminând, prin degradare, statutul poeziei. Produsele lor propagandistice, intrate în manuale, ilustrau – opozitiv – un dis­curs ideologic versificat, „după dictare” (cf. Al. Dobrescu), părând a aparține unui unic autor și impuneau canonul epocii, supus barome­trului ideologic / calendarului evenimențial. „Robopoeții” slujeau cu zel o creație colectivă, de severe constrângeri tematice (oficializate) în anii „stalinismului integral” (cf. E. Negrici), urmând „indicațiile pre­cise” ale lui A.A. Jdanov și ale ideologilor locali, moșind o literatură „prescrisă” de Partidul-comanditar. Ucazul partinic, slăvind eroismul, magnificarea, pozitivitatea, îmbrățișa „sfera semantică a luptei” (Pop 2018 : 69), ura fiind „strajă vieții pe pământ”, cum ne asigura Eugen Frunză. Dacă „bacilul luptei de clasă” (Negrici 2019 : 37) intra în ca­talogul de teme al poeților-ilustratori, animând frontul cultural, vădind combativitate neobosită, sub conducerea Partidului, „stegar al faptei și al visării” (cf. Dan Deșliu), bogata și jenanta imnografie trebuia să emoționeze, culegând „recolta păcii staliniste” (cf. A. Toma).

Mai multe informații
EdituraPublisol
ISBN 9786069515129
Număr de pagini 24
Formatul cărţii 20 x 26 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
height 0
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsColorici Cartea 7
Rating-ul tău