Conștiința și posesorul ei

în stoc
SKU
a250571
27.00 LEI
Pe scurt

Chiar și condițiile în care moștenirea sa intelectuală a fost distrusă la fel de dur și sistematic precum viața sa, Gustav Șpet a exercitat o influență filozofică considerabilă. Nu doar introducerea fenomenologiei în Rusia, ca și cercetările în acest domeniu, nu doar traducerile sale remarcabile sînt cele care conferă relevanță numelui său. Activitatea intelectuală nu este lipsită de o situație socială în care aceasta se exercită, iar pe acest plan Gustav Șpet este unul dintre cei mai importanți intelectuali ai Rusiei interbelice. E suficient să dăm un singur exemplu în această privință: turnura fenomenologică pe care a dat-o Șpet în cercul de lingvistică de la Moscova este cea care a prilejuit dezbateri ample cu privire la limbaj și care, prin Roman Jakobson, a influențat structuralismul lingvistic. Anvergura intelectuală a lui Șpet, precum și profunzimea analizelor sale, îl transformă într-un intelectual a cărui relevanță, odată descoperită, nu mai poate fi ignorată. (Vasile Visoțchi)

Mai multe informații
EdituraRatio et Revelatio
Colecție Epoche
ISBN 9786069659588
Traducător Vasile Visoțchi
Număr de pagini 108
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsConștiința și posesorul ei
Rating-ul tău