Creatia

Când Adrienne vrea să arate profunzimea raportării trinitare a lui Adam la Dumnezeu („Crearea omului”), ea apelează la o experienţă mistică a rugăciunii, care i-a fost dăruită ei (,Binecuvântarea", ,,Rugăciunea Treimii"), asta însă doar cu scopul de a înfăţişa şi mai accentuat acea raportare la Dumnezeu valabilă pentru toţi oamenii. Raportul pe care ea îl descrie mai frecvent, dintre fertilitatea paradiziacă şi sexualitate („Fertilitate şi stăpânire"), trebuie de asemenea înţeles ca o expresie a raporturilor esenţiale, la fel cum trebuie înţelese şi caracteristicile relatării sale despre căderea omului.

De fiecare dată când Dumnezeu rosteşte un cuvânt, se întâmplă ceea ce este spus în cuvânt. Cuvântul său este înfăptuitor; în El, cuvântul și fapta sunt o unitate. Cuvântul, pe care Dumnezeu îl r teşte pentru a îngădui devenirea Creaţiei, este deja hotărât prin cuvântul pe care El îl rosteşte dintotdeauna şi care dintotdeauna se prezintă înaintea Sa ca Fiul Său. Veşnic rosteşte Tatăl cuvântul Său, şi veşnic este Fiul realitatea acestui cuvânt care apare în faţa Sa, este vorba şi voinţa Tatălui transpuse în faptă.