Creația ca dramă

în stoc
SKU
a245046
26.00 LEI
Pe scurt

Viața și acțiunea umană își ating împlinirea doar în măsura în care sînt dramatice și ele sînt cu adevărat dramatice doar în măsura în care își angajează pe deplin natura lor de creaturi înaintea lui Dumnezeu. Aceasta, cred, este greutatea gîndirii lui Ioan Paul al II-lea. Evangelium vitae vorbește despre o luptă dintre bine și rău, dintre o „cultură a vieții” și o „cultură a morții a vremurilor noastre.”(EV, 28). O astfel de luptă pare, cu siguranță, să sugereze o dramă. Părerea mea este, totuși, că deși există multă agitație și mult zgomot, și uneori o violență puternică în societățile democratice de astăzi, totuși nu există nicio dramă. Această lipsă a dramei accentuează natura derivei societăților noastre către o cultură a morții. (David L. Schindler)

Proiectul intelectual al lui David L. Schindler constă în a reflecta la problemele culturii actuale pornind de la rădăcinile lor metafizice și în lumina credinței creștine a Dumnezeului trinitar. Astfel, întîlnirea dintre teologie și cultură este mereu explorată în consecințele sale antropologice și metafizice. Una dintre ideile des repetate de profesorul Schindler este că revelația lui Dumnezeu în Isus Cristos nu doar că-l revelează pe om lui însuși (Gaudium et spes 22, pasaj adesea citat și de Ioan Paul al II-lea), ci descoperă și sensul ființei înseși, semnificația ultimă a fiecărei existențe și a universului întreg. Sfințenia nu se limitează la ordinea strict spirituală, ci – prin analogie – se răsfrînge asupra totalității ființei, pînă la nivelul structurilor sale elementare: spațiu, timp, materie, mișcare. (Alin Tat)

David L. Schindler (n. 1943) este unul dintre seniorii teologiei americane. A predat la Universitatea Notre Dame,  Universitate Mount St. Mary’s și la Institutul Pontifical Ioan Paul al II-lea de la Universitatea Catolică a Americii, Washington, D. C., institut pe care l-a condus timp de mulți ani. Din 1982 este redactor-șef al ediției nord-americane a Communio: International Catholic Review, o federație de reviste fondată în 1972 de Hans Urs von Balthasar, Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea), Henri de Lubac și alți teologi europeni. A coordonat colecția „Ressourcement: Retrieval and Renewal in Catholic Thought” la Editura Eerdmans.

Profesorul Schindler a publicat peste șaptezeci și cinci de articole (traduse în nouă limbi, româna fiind cea de a zecea) în domenii precum metafizica, filozofia biologiei și a biotehnologiei, al relației dintre teologie/filozofie și cultură.

Mai multe informații
EdituraRatio et Revelatio
Colecție Cogitatio fidei
ISBN 9786069659526
Traducător Mariana Goina, Camelia Luncan
Număr de pagini 136
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCreația ca dramă
Rating-ul tău