Cum schimbarea aduce succesul

în stoc
SKU
a208595
42.00 LEI
Pe scurt

Dale Carnegie, pe numele lui real Dale Carnagey, s‑a născut într‑o familie săracă de fermieri americani. După absolvirea facultăţii, a vândut cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi a obţinut câteva roluri ca actor la New York, fără prea mare succes. În 1912 a fost angajat de Young Men’s Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi a descoperit, fără să își fi propus, o metodă de a diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel a început faimoasa carieră a lui Dale Carnegie, care a ajuns să fie considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului al XX‑lea.

În anii
 ’50 au început să prindă contur proiectele din cadrul programului Dale Carnegie® Training, care se bazează pe principiile promovate de fondatorul său. Recunoscut recent de către The Wall Street Journal ca una dintre cele 25 de francize de înaltă performanță, programul Dale Carnegie® Training a elaborat cursuri disponibile în 25 de limbi, în Statele Unite ale Americii și în alte 80 de țări. În prezent, partenerii din cadrul programului Dale Carnegie® Training colaborează cu sute de corporații medii și mari, precum și cu diferite alte organizații pentru a ajuta firmele să aibă succes, derulând cercetări referitoare la creşterea randamentului angajaților, cu accent pe conducere, vânzări, funcționarea echipelor, servicii pentru clienţi, promovarea afacerii, îmbunătățirea procesului muncii și alte calități necesare în management.

Pentru mai multe informații despre Dale Carnegie și programele care îi poartă numele puteţi vizita site‑ul 
www.dalecarnegie.com.

Dale Carnegie m-a învățat puterea entuziasmului.
— John Emery

Dacă îți dorești să atingi succesul construind un sistem de management bazat pe încredere, respect reciproc și solidaritate, Dale Carnegie îți oferă încă o dată ideile de care ai nevoie ca să excelezi. În aceste pagini, principiile succesului sunt prezentate în așa fel încât te vor inspira să le adaptezi eficient nevoilor tale și ale celor din jur.

Drumul spre succes e pavat cu schimbări drastice. Așa că rolul tău este să le ușurezi experiența celor cu care lucrezi, să le demonstrezi că reușitele se ating prin colaborare și să îi încurajezi să gândească diferit, pentru că doar scoase la lumină diferențele de opinie pot să ducă la proiecte memorabile. Dacă scopul tău este să creezi o atmosferă plăcută pentru angajați și să îi faci să se simtă mai degrabă prietenii tăi, înseamnă că vei găsi aici răspunsuri care să îți dezvolte calitățile de lider.

Mai multe informații
EdituraCurtea Veche
ISBN 9786064405517
Număr de pagini 272
Formatul cărţii 20.5 x 14.5 cm
Tip copertă paperback
Data apariției 2020
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCum schimbarea aduce succesul
Rating-ul tău