Cuvintele mor în picioare

Poezia Mihaelei Albu impresionează printr-o simplitate elegantă. Extrasă dintr-o realitate aparent factuală, a întâmplărilor obișnuite, convertită prin magie lirică într-o realitate simbolică,  ea este reflexivă, conotativă, revelatoare. Tonul ei se situează, paradoxal, între o confesiune elegiacă și o exultanță imnică, abordând în principal tema timpul eroziv, dar și pe cea a salvării prin scris și a bucuriei de a exista și de a fi altruist. Aspectul dramatic și cel jubilant sunt temperate printr-o atitudine liniștită, chiar ludică. Emblema cărții poate fi drumul, ca parcurs existențial.

Fără a fi nicidecum restrictivă, poezia circumscrie o idee consecventă: destinul omului, văzut din perspectiva splendorii sale și a sfârșitului inexorabil.

Paul Aretzu