Dar motan dăruiește

în stoc
SKU
a227653
54.99 LEI
Pe scurt

Cristina Andone este scriitor, trainer de creativitate și activist educațional. Este președintele fundației ”Ce Poți Face” și, din 2020, este în boardul proiectului Școala Încrederii. A publicat 23 de cărți vândute într-un număr total de 160.000 de exemplare. La editura Nemiraa lansat colecția Povești din Pădurea Muzicală, prin care își propune să îi împrietenească pe copii cu muzica clasică, și, recent, colecția Dar Motan.

Ca autor-povestitor a fost invitată la Târgul de Carte de la Goteborg, Salon Livre Paris, Festivalul TIFF Cluj, Bookfest, Gaudeamus, Șotron. A ținut ateliere de poveste în tramvai, pe trotuar, în palate vechi precum Cantacuzino, Cesianu, ICR Bucuresti, ICR Stockholm, în capela unui castel părăsit la Bonțida, în librării, galerii de artă, biblioteci naționale sau județene, iaurtării, școli, grădinițe.

Până în 2030 are contracte semnate pentru încă 20 de cărți, între care povești pentru copii și un roman despre revenire - Carusel.

Ilustrații de Emi Balint

Cărțile din seria Dar motan ne aduc în prim-plan un motan simpatic, negru, norocos, sofisticat: Dar e un motan de librărie, iar alături de prietenul și stăpânul său Toto, dar și de alte pisicuțe, se aventurează să cunoască tot ce are lumea să îi ofere.

Ce învață micii cititori:

  • Bunătatea e cel mai de preț dar
  • Uneori, lucrurile la care ne pricepem cel mai bine sunt cele mai potrivite să fie dăruite altora
  • Prietenii au mereu soluții, chiar și de Crăciun
  • Rivalitatea se poate transforma oricând în prietenie și grijă

 

Povestea:
În acest deja al șaselea volum din serie, Dar motan întreabă și se întreabă care sunt cele mai frumoase daruri de Crăciun. Să vedem, vor fi coronițele, turta dulce sau altceva, mult mai cald și mai prețios?

Recomandarea editorului:
Dar motan e un personaj foarte ușor de transformat în prieten. Universul lui e format din librării, cofetării, cărți, alte pisici, care mai de care mai înțelepte, sau mai simpatice, iar viața lui e plină de aventuri de tot felul. Copiii se vor putea bucura de un ritm al poveștii punctate pe alocuri cu versuri, îi vor simți muzica și își vor dori să colecționeze aceste cărți. Ilustrațiile splendide  care însoțesc și animă povestea aduc un strop în plus de umor, dar și de joacă, cât se poate de colorată.

 

Legături cu programa școlară/Activități:

  • Vizite în librării, pe urmele motanului Dar
  • Discuții despre darurile interioare pe care le are fiecare
  • Atelier de decorațiuni de Crăciun, inspirate de ilustrațiile din carte
Mai multe informații
EdituraNemira
Colecție Nemi
ISBN 9786064312471
Număr de pagini 40
Formatul cărţii 24 x 27 cm
Tip copertă cartonata
Data apariției 2021
height 0
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsDar motan dăruiește
Rating-ul tău