De la intristarea inimii la mangaierea lui Dumnezeu. Scrisori catre mireni.

Luându‑l pe om de mână, credinţa îl aşază în faţa lui Dumnezeu. Un astfel de om se înalţă mai presus de lume: sub picioarele lui se află întunecatul haos al îndoielii, al necredinţei, al rătăcirilor, al filosofărilor îngâmfate şi totodată deşarte, la fel cum sub picioarele celui ce s‑a urcat pe vârful unui munte înalt se află nori, stânci, prăpăstii, cascade care vuiesc şi saltă din stâncă în stâncă.
Viaţa pământească e o călătorie ce nu se întrerupe nici măcar o clipă. Mergem, mergem, şi dintr‑o dată se deschid porţile veşniciei, şi ne pierdem în întinderea ei neînchipuită, aşa cum minunat grăieşte Sfântul David: străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale (Ps. 118, 19). Chiar aşa: legea lui Hristos este ca un fir pe care urmându‑l ieşim din labirintul întunecat al vieţii pământeşti în veşnicia cea fericită.

Să fiţi sănătoşi şi să propăşiţi!
Sfântul Ignatie Briancianinov