Defalcare. Aproape nicio amintire

în stoc
SKU
a138612
34.90 LEI
Pe scurt

Acest volum reunește primele două volume dintre cele patru care compun integrala de proză scurtă a scriitoarei americane Lydia Davis: Defalcare (Break It Down) și Aproape nicio amintire (Almost No Memory).
Îndrăzneaţă, tulburător de inteligentă şi adesea extrem de comică, lumea pe care Lydia Davis o creează în volumele de proză scurtă ne aminteşte, într-o lume în care cuvintele se destrăbălează, ce înseamnă cu adevărat termeni precum economie, precizie și originalitate. Este o scriitoare la fel de mare ca Franz Kafka, la fel de subtilă ca Gustave Flaubert și la fel de esențială ca Proust.
Volumul Defalcare (Break It Down), publicat în 1986, a fost nominalizat pentru PEN/ Hemingway Award.
Lydia DAVIS, scriitoare și traducătoare americană născută în 1947, recunoscută pentru poveștile extrem de scurte, strălucite şi inventive. În toamna anului 2003 a primit unul dintre cele 25 de premii MacArthur Foundation pentru modul în care demonstrează că „limbajul în sine poate distra“, pentru felul în care „spune totul printr-un singur cuvânt“ și pentru incredibilul stil care „poate menține interesul cititorului prin fraze nespuse“. Davis oferă cititorilor un fragment de detalii invizibile anterior vieții, dezvăluind noi surse de perspective filosofice și frumusețe. În 2013 a primit premiul Man Booker International.
„Davis este o înaltă preoteasă a uimitorului, a detaliului. Poate să facă cele mai banale lucruri - un cuplu care stă de vorbă sau cineva care se uită la televizor - bizare, aproape mitice. Am simțit că am întâlnit una dintre cele mai originale şi îndrăzneţe minţi.“ Colm Tóibín, The Telegraph

Mai multe informații
EdituraVellant
ISBN 9786068642758
Traducător Luana Schidu
Număr de pagini 268
Formatul cărţii 20cm * 13cm
Tip copertă Paperback
Data apariției 2016
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsDefalcare. Aproape nicio amintire
Rating-ul tău