Deportarea romilor sub regimul Antonescu

Ignorată cu desăvârșire de istoriografia română de până în ultimul deceniu al secolului XX, tema deportării romilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial caută a recupera decalajul și a scoate din uitare încă unul dintre mecanismele regimului antonescian care manifesta, printre altele, o vădită ostilitate față de toți acei supuși ne-români, cu sau fără cetățenie. Iar contribuțiile ultimelor aproape două decenii nu sunt de neglijat, cu atât mai mult cu cât ele au căutat să-și întărească analizele pornind mai ales de la acele surse documentare provenite de la principalele instituții ale statului totalitar implicate în mecanismul epurării: Președinția Consiliului de Miniștri, Inspectoratul General de Poliție, Inspectoratul General al Jandarmeriei, Prefectura Poliției Capitalei și, într-o oarecare măsură, Marele Stat Major al Armatei. Cum de la sine se înțelege, acestora li s-a adăugat treptat o suită de mărturii orale din partea puținilor supraviețuitori, ceea ce reprezintă o altă fațetă a acestui tragic eveniment. Ca și în cazul evreilor, una dintre problemele de prim rang pare a fi cea a cifrelor, și nu fără îndreptățire. Finalmente, totul devine o chestiune de „filozofie a numerelor”, care trece parcă în umbră alte aspecte, nu mai puțin importante.

În acest context, lucrarea de față se înfățișează ca o cercetare mult mai complexă, nu doar pentru că sistematizează informații deja existente pe tema deportărilor în Transnistria, ci doarece conturează în fond istoria unui grup etno-cultural suficient de vitregit în istoria românilor. Să nu uităm totuși că am fost cei din urmă de pe continentul european care i-au eliberat pe romi din robie, într-o vreme în care – în alte spații – aveau drepturi cetățenești încă de multă vreme.

Așadar, avem de-a face cu un studiu complex, care pune în discuție terminologii și concepte (genocid, holocaust etc.), reconstituie și contextualizează istoria interbelică a romilor, dar dezvoltă sintetic și teoriile rasiale din epocă, ce au justificat de fapt tragedia din Transnistria. Dar peste toate, Florinela Giurgea (Naciu-Rușcea) face propriile investigații arhivistice, aducând astfel o contribuție esențială la amplificarea cunoașterii.

Cum indică și titlul, miezul cercetării îl constituie deportarea în Transnistria a romilor, care a avut cu totul alte rațiuni decât în cazul evreilor. Evident, nu poate fi negată conotația rasială, de vreme ce utilizarea termenului de „țigan” este permanentă în discursul epocii.

Lucrarea scoate în evidență o pagină neagră din istoria României, pagină pe care, din nefericire, unii se prefac că nu o văd. Autoarea ia în discuție importanta temă a „negaționismului”, iar un capitol distinct este dedicat unui studiu comparativ cu situația romilor din Italia în aceeași perioadă și sub același tip de ideologie. Cu acribie și, uneori, chiar cu un cult pentru detaliu, stilul autoarei, bine controlat, cu îngrijite trimiteri la surse, indică un specialist pe deplin format. Apreciem că lucrarea de față constituie o reală contribuție științifică la tema deportării romilor în Transnistria în perioada 1942-1944.

Dr. Lucian Nastasă-Kovács, Academia Română. Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca