„Noii filosofi“ frământați și răzvrătiți Redescoperirea viziunii antice reprezintă începutul unei revoluții. Un exemplu elocvent al acestei maxime ne-o oferă cultura renascentistă din secolul al XV-lea. „Întoarcerea la Platon“, maestrul pe care filosofia umanistă începe să-l aibă din nou în vedere după lungul hiatus medieval, nu reprezintă semnul unei nostalgii pentru „lumea pierdută“ a vechii înțelepciuni grecești. Nu este nici măcar o alegere strategică prin care „noii filosofi“ ar fi luat distanță față de aristotelismul tradiției scolastice. Dacă fenomenul este observat în complexitatea sa istorică și culturală, ies repede în evidență semnele unei lumi străbătute de revoluție. Pentru a furniza omului uneltele prin care să înțeleagă și să interpreteze noua lume, filosofii renascentiști – italienii Marsilio Ficino (1433– 1499) și Pico della Mirandola (1463– 1494) și germanul Nicolaus Cusanus (1401– 1464) – devin matematicieni, medici, poeți, teologi, sursă de inspirație pentru tablouri, uneori chiar și magi. Un nou spirit experimentalist însoțește omul aflat în căutarea locului său în cosmos. Acesta este motivul pentru care platonismul renascentist reprezintă un exemplu concret de „revoluție culturală“ către care orice epocă a transformărilor ar trebui să privească plină de interes Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)
Redescoperirea viziunii antice reprezintă începutul unei revoluții. Un exemplu elocvent al acestei maxime ne-o oferă cultura renascentistă din secolul al XV-lea. „Întoarcerea la Platon“, maestrul pe care filosofia umanistă începe să-l aibă din nou în vedere după lungul hiatus medieval, nu reprezintă semnul unei nostalgii pentru „lumea pierdută“ a vechii înțelepciuni grecești. Nu este nici măcar o alegere strategică prin care „noii filosofi“ ar fi luat distanță față de aristotelismul tradiției scolastice. Dacă fenomenul este observat în complexitatea sa istorică și culturală, ies repede în evidență semnele unei lumi străbătute de revoluție. Pentru a furniza omului uneltele prin care să înțeleagă și să interpreteze noua lume, filosofii renascentiști – italienii Marsilio Ficino (1433– 1499) și Pico della Mirandola (1463– 1494) și germanul Nicolaus Cusanus (1401– 1464) – devin matematicieni, medici, poeți, teologi, sursă de inspirație pentru tablouri, uneori chiar și magi. Un nou spirit experimentalist însoțește omul aflat în căutarea locului său în cosmos. Acesta este motivul pentru care platonismul renascentist reprezintă un exemplu concret de „revoluție culturală“ către care orice epocă a transformărilor ar trebui să privească plină de interes Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)
