Despre democrație în America

în stoc
SKU
HU000699/3C
79.00 LEI
Pe scurt

Este, într-adevăr, greu de conceput cum nişte oameni care au renunţat total la deprinderea de a se conduce singuri ar putea reuşi să-i aleagă corect pe cei care trebuie să îi conducă; şi nu vom izbuti cu nici un chip să credem că un guvern liberal, energic şi înţelept ar putea vreodată ieşi din sufragiul unui popor de servitori.

ALEXIS DE TOCQUEVILLE (1805–1859), născut la Paris într-o familie de viţă nobilă din Normandia, a fost istoric, filozof, om politic, sociolog şi, mai cu seamă, un fin observator al mişcării de democratizare a societăţilor moderne. După ce obţine diploma de licenţă în Drept în 1826, Tocqueville urmează cu mare interes cursurile despre istoria civilizaţiei europene ţinute de François Guizot în perioada 1828–1830 la Sorbona, în care fostul lider al monarhiştilor constituţionali conservatori în timpul Monarhiei din Iulie anticipa iminentul declin al aristocraţiei. Intrarea în magistratură, precum şi schimbările politice de la 1830 îi aduc lui Tocqueville oportunitatea de a întreprinde o călătorie de studiu în Statele Unite, cu scopul de a analiza sistemul penitenciar american. Astfel, împreună cu bunul său prieten Gustave de Beaumont, Tocqueville călătoreşte aproape nouă luni prin Lumea Nouă, timp în care descoperă o societate descentralizată, individualistă, cu un profund simţ al egalităţii şi modernizării, diferită în mod evident prin trăsăturile sale de dinamica ce traversa societatea franceză. Însemnările de călătorie făcute de Tocqueville asupra vieţii politice, religioase şi sociale stau la baza lucrării Despre democraţie în America (vol. I, 1835; vol. II, 1840). Cartea s-a bucurat de un succes imediat atât în Franţa, cât şi în Statele Unite, Tocqueville fiind considerat, pentru analiza sa comparativă originală, unul dintre părinţii fondatori ai sociologiei şi filozofiei istoriei. Liberalismul său politic, economic şi social a influenţat generaţii întregi de istorici şi gânditori politici, între care J.S. Mill, Max Weber, Fr. von Hayek, Raymond Aron, Francis Fukuyama, Raymond Boudon sau François Furet. Tocqueville este şi autorul uneia dintre primele încercări majore de a studia cauzele şi consecinţele Revoluţiei Franceze (Vechiul Regim şi Revoluţia), iar observaţiile sale rămân foarte relevante şi dau cheia înţelegerii evoluţiei ulterioare a societăţilor moderne. În anul 1841, Alexis de Tocqueville este ales membru al Academiei Franceze.

Mai multe informații
EdituraHumanitas
Colecție Humanitas Istorie
Ediția cărții I
ISBN 978-973-50-5734-3
Traducător Magdalena Boiangiu, Beatrice Staicu şi Claudia Dumitriu
Număr de pagini 872
Formatul cărţii 14,5x20,5 cm
Tip copertă cartonată
Data apariției 2017
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsDespre democrație în America
Rating-ul tău