Despre ierarhiile divine

Epuizat din stoc
SKU
HU000711/2
32.00 LEI
Pe scurt

„Tema în jurul căreia se configurează demersul cărții este cea a ierarhiilor divine. Cadrul metodologic și de cercetare se înfiripă la confluența dintre filozofia religiei și religie comparată, cu trimiteri înspre domenii de interfață precum studiile contemplative, studiile cognitive, filozofia științei, hermeneutica. Miza este aceea de a înțelege care sunt sensul și dinamica ierarhiilor divine, așa cum sunt ele înfățișate în diferite tradiții religioase și de gândire, pentru a scoate la lumină diferitele moduri de percepție și întruchipare a structurii și dinamicii lumii/lumilor, printr-un demers care se dorește relevant pentru înțelegerea omului. Reîntorcându-ne privirea către întrebările și răspunsurile care se rostesc neîncetat în cămările sufletului, modelându-ne continuu, ne putem întoarce, pentru un răstimp, în locul de unde încercăm să privim, lămuritor, către ceea ce suntem.“ (Madeea AXINCIUC)

Mai multe informații
EdituraHumanitas
Colecție Academica
ISBN 978-973-50-5017-7
Număr de pagini 228
Formatul cărţii 13x20
Tip copertă Brosata
Data apariției 2015
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsDespre ierarhiile divine
Rating-ul tău