Desvăluirea ființei. Martin Heidegger în filosofia românească interbelică

Într-o lume invadată de spirit pragmatic, în care totul se măsoară în funcție de utilitatea sa, iar utilitatea devine valoarea în sine, oarecum absolută, se poate întâmpla să apară o carte în același timp și utilă și valoroasă. Este cazul cărții lui Mirel Taloș, „Desvăluirea ființei. Martin Heidegger în filosofia românească interbelică”. Utilitatea, desigur în plan cultural, a cărții stă în faptul că tipul de cercetare care stă la baza sa poate constitui un fragment din ceea ce putem numi cunoaștere de sine a spiritului românesc, mijlocit de întâlnirea lui cu un fenomen filosofic de semnificație universală. Mai mult decât un simplu raport, o dare de seamă asupra ecourilor provocate de opera lui Heidegger în cercurile culturale de limbă românească, cartea lui Mirel Taloș constituie un necesar act introspectiv prin care dobândim o cunoaștere aprofundată despre noi înșine ca cultură.  Vasile Muscă

Importanța filosofiei heideggeriene constă în faptul că scoate în evidență caracterul generos al existenței, tendința de a se umili printr’o continuă împrăștiere și dispersiune, tendința grație căreia este posibilă obiectivitatea lumii și inter-relația fenomenelor din cuprinsul ei; că refuză a acorda lumii externe falsa autonomie materială față de conștiința și falsa diferență substanțială față de ea; că recunoaște caracterul finalist al existenței, căutând sensul ei într-un efort de autenticitate, de regăsire de sine într’o ascensiune progresivă spre personalitate, prin îndepărtarea cauzelor care ne tulbură gândirea, care ne împiedică să devenim conștienți de noi înșine și să fim cu adevărat noi înșine.  Constantin Micu, Către o nouă filosofie a naturii, 1943

Noi nu facem altceva decât să săltăm mereu existența noastră de fiecare clipă, într-o nouă experiență, într-o nouă anticipare de sine. Trăim realitatea prezentului ca o posibilitate, în care ne lansăm cu încredere. Această încredere formează și modul prin care aderăm la viață. Nu pulverizează aceste momente viața noastră fără a-i da putința de a se constitui ca totalitate, în fiecare clipă? Nu! Tocmai aceste momente ne dau posibilitatea să ne simțim coextensivi în timp, între naștere și moarte. Iar noi aderăm la viață în fiecare moment, printr-o decizie a noastră, printr-o liberă opțiune. Această opțiune vrea să devanseze existența noastră. Astfel, în această concepție despre timp, noi nu depindem de el, ci participăm la esența lui, căci suntem esențialmente: ființe în timp.  Octavian Vuia, Filosofia de toate zilele, 1942