Detectivii salbatici

O carte adevărată îţi desfăşoară înaintea ochilor toate interesele tale vitale, ca o oglindă fosforescentă a propriului corp, cu opacităţi şi străluciri, cu suavităţi şi excrescenţe, cam aşa cum constelaţia Orion le apare unora desenată în cele mai vizitate locuri de pe pământ. La urma urmelor însă esenţial rămâne răspunsul pe care o carte îl poate da unei întrebări vitale, chiar neformulate. Ce îmi spune mie – cititor de la începutul secolului al XXI lea, dar care nu va trece dincolo de jumătatea lui – cartea aceasta desfăşurată ca un papirus în care intru încet, tatonând, şi pe care o închei brusc, oricât aş prelungi momentul? [...] Ce îmi spun, mai ales, Detectivii sălbatici sau 2666 de Roberto Bolaño, cele două cărţi care, într un moment de răgaz, m au făcut să revăd, altfel, tot ce am citit (sau am trăit) în ultimii ani? Da, ar trebui s o spun răspicat, cărţile acestea ale lui Bolaño mi au activat aproape spaţial – de la Bucureşti la Barcelona şi retur, din Ciudad de México până la Caborca, în deşertul Sonora, şi de la Tel Aviv până în întunecatul Ciudad Juárez, unde mai mult se moare decât se trăieşte – toate punctele nevralgice ale lecturilor şi ale întâmplărilor neîntâmplătoare din ultimii ani. O să vă povestesc de ce. Până atunci, cât Detectivii sălbatici se mai află încă în librării, merită, cred, să faceţi încercarea, pe cont propriu...