Dialog neterminat

Testament uman si profesional pe de o parte, nici o clipa insa coborat la nivelul indiscretiei sau al confesiunii prea personale, cartea de fata este in acelasi timp o analiza cu mijloacele specialistului, intreprinsa de cei doi asupra societatii romanesti, invatamantului universitar, mediului academic si cel politic al anilor comunismului si ai tranzitiei.In intentia celor doi autori, exprimata in prefata de Zoltan Rostas, singurul care mai poate face marturisiri azi, la cateva saptamani dupa disparitia unuia dintre interlocutori, cartea urma sa fie „un tablou al societatii romanesti bazandu-ne pe experienta si perceptia personala a doi sociologi din aceeasi generatie, dar cu background-uri foarte diferite.” Apoi „cand, la inceputul acestui an, am demarat convorbirile cuprinse in volumul de fata, ne-am dat seama din primele momente ca este mai firesc sa punem in centrul discutiilor nu societatea, ci sociologia romaneasca, si prin aceasta sa vorbim de lumea noastra. (…) Ne-am intalnit de fiecare data dimineata devreme, in cladirea Institutului Social Roman din strada Transilvania, in perioada februarie–mai 2007.(…) Ceea ce m-a frapat de la bun inceput a fost solicitudinea si in acelasi timp retinerea in relatari si comentarii. Nici in discutiile cu reportofonul inchis nu a fost violent in aprecierea oamenilor, ii trata cel mult cu ironie dublata de compasiune. S-a ferit de confesiuni foarte personale si niciodata nu a vorbit de boala grava care il macina de ani de zile. Astfel am reusit ca pana in luna mai sa acoperim toata activitatea lui, urmand ca dupa transcrierea casetelor sa revizuim textul si sa ne vedem dupa vacanta. Ne-am intalnit ultima oara in iulie.(…)Ma pregateam sa abordez mai temeinic viata studenteasca bucuresteana, sensibil diferita de cea clujeana pe care am trait-o eu, si mediul universitar mult mai legat de academii si foruri politice centrale decat in provincie. As fi insistat asupra diversitatii sociologilor cu care a intrat in contact la Viena si la Paris si asupra consecintelor izolarii politice pentru sociologia romaneasca din anii optzeci. Am fi analizat modele de supravietuire practicate de cercetatorii vietii sociale. Am fi detaliat radacinile nationalismului in sociologie, aparut in anii saptezeci si accentuat in anii optzeci. Am fi adancit problematica continuitatii si discontinuitatii in cultivarea sociologiei in perioada postdecembrista. Am fi evaluat situatia sociologiei in raport cu Academia Romana, biserica si partide politice. Nu am fi ocolit nici perpetuarea contraselectiei in promovarea universitara, cu consecinte mai grave decat cele ce privesc direct institutia universitatii. Cu siguranta am fi analizat disfunctiile din formele de asociere ale sociologilor pe plan national si international…In loc de reintalnire pentru continuarea proiectului nostru a trebuit sa-mi iau ramas bun pentru totdeauna de la Ioan Mihailescu.”