Din cauze naturale

în stoc
SKU
a225382
55.00 LEI
Pe scurt
Barbara Ehrenreich (n. 1941, Butte, Montana) este activistă și reprezentantă fidelă a democraților socialiști, precum și autoare a peste 20 de cărți și numeroase eseuri despre sistemul de sănătate și noile descoperiri științifice, în special cele din domeniul medical. Încă din adolescență, a visat să lucreze în cercetare, principala sa preocupare fiind să verifice dacă „miturile“ comerciale, promovate ca intermediari ai unei vieți mai bune, au bază științifică. Are un doctorat în imunologie celulară, obținut la Rockefeller University.
 
Din cauze naturale a fost scrisă după ce, în 2002, Barbara Ehrenreich a fost diagnosticată cu cancer de sân, autoarea dorind să înțeleagă această boală în cele mai mici amănunte, până la „nivel celular“.

Criza vârstei mijlocii, cu toate neajunsurile pe care le aduce, umilințele la care suntem adesea supuși în cabinetul medical sau preocupările uneori excesive pentru diete și practici tot mai exotice, adoptate din dorința de a avea o viață mai bună – iată numai câteva dintre subiectele pe care Barbara Ehrenreich le dezbate în această carte.

Documentată riguros și susținută de date verificate din domenii precum istoria, științele, sociologia și chiar cultura populară, cartea este scrisă pe un ton când amuzant, când tranșant. Ehrenreich își susține ideile făcând constant referiri la studii despre pericolele imediate sau care au ca punct de plecare fenomene media și de marketing bine-cunoscute, cum ar fi promovarea unei avalanșe de produse care ne promit miracole.

 

Din cauze naturale este o polemică incisivă, limpede, care ne demonstrează că imaginea Doamnei cu Coasa este mai puțin sumbră decât o viață petrecută cu spaima de soarta care ne așteaptă pe toți.

– Matthew Desmond

Descrierea pe care Barbara Ehrenreich o face celulelor grăbite să oprească sângerarea unei răni este atât de uimitoare și încântătoare, încât amintește de stilul literar al lui Italo Calvino. În frumoasele pasaje finale ale cărții, susține curiozitatea și uimirea în fața naturii și contemplarea senină a finalului vieții.

– The New York Times

Ehrenreich propune o viziune contemplativă asupra sănătății, care merge dincolo de limitele corpului ca să pătrundă pe un teren al posibilităților metafizice.

– Booklist

Aceasta este o carte veselă. Nu este nici împotriva medicinei, nici împotriva prevenției; pledează pentru echilibru, scepticism și perspectivă. În mod paradoxal, Din cauze naturale este despre speranță.

– The Guardian

Mai multe informații
EdituraCurtea Veche
ISBN 9786064409911
Traducător Cornelia Florea
Număr de pagini 256
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
height 0
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsDin cauze naturale
Rating-ul tău