Din filigrane si surasuri. Portrete suprapuse
In lumea culturala interbelica il intalneai pe Valjan la tot pasul. Personalitatea lui pitoreasca si joviala i-a inspirat pe toti caricaturistii vremii. Avocat celebru, cu imensa clientela, era vazut alergand pe treptele Tribunalului, urmat de numerosii sai secretari. In pofida varstei si a corpolentei, se bucura de sprinteneala unui fost gimnast. Nici sprinteneala verbului nu-i era straina, dovada nenumaratele sale replici scanteietoare, la bara sau in piesele de teatru. Fascinatia scenei a facut din el un om de teatru proteic: director de trupa la… 13 ani, student-autor de comedii jucate la Teatrul National din Iasi (1904), director al Teatrului National din Bucuresti, unde a promovat regia moderna. Dupa Marea Unire, in calitate de director general al teatrelor, Valjan a jucat un rol insemnat in organizarea propagandei culturale in tinuturile alipite si a incurajat reprezentarea repertoriului national prin Legea teatrelor care-i poarta numele (1926). A fost socotit un maestru al genului scurt in comedia de moravuri de catre critici literari precum G. Calinescu, E. Lovinescu sau Pompiliu Constantinescu. In 1929 a inaugurat teatrul national radiofonic cu mult jucata comedie Ce stia satul. Comedia de succes in trei acte Generatia de sacrificiu se dovedeste atat de actuala, incat la 80 de ani de la premiera s-a aflat pe afis timp de trei stagiuni la TNB (1998—), iar la Barasheum se joaca de opt stagiuni, din 2006. Omul politic s-a remarcat prin elaborarea (in colaborare) a importantei Legi a asanarii (conversiei) datoriilor agricole, pe care a sustinut-o ca vicepresedinte si raportor in Parlamentul Romaniei (1932). A lasat fermecatoare memorii, publicate postum (Cu glasul timpului, Eminescu, 1987, 1994, Humanitas, 2013). In perioada comunista, refuzul lui Valjan de a colabora cu noul regim a provocat implicarea intr-un proces stalinist de „inalta tradare“ (1951). Condamnat la 15 ani de detentie, s-a stins la 29 aprilie 1960, nu insa fara a sfida cumplita inchisoare printr-un spectacol creat de el in ultimele luni de viata si jucat in secret de numerosii sai colegi de celula, detinuti politici. (Micaela Gulea)
„De multe ori am vorbit in viata mea, in felurite si nenumarate imprejurari si locuri. De asta data sunt insa emotionat. Simt inima cum se zbate in cosul pieptului. Cand ajung in clipa in care trebuie sa rog pe arhimandritul Galaction Cordun sa-mi dea binecuvantarea, glasul mi-e aproape stins. – Binecuvanteaza, preacuvioase, ca sa predic. Biserica geme de lume. Toti internatii si toti taranii, tineri, mosnegi, copii, s-au adunat ca in zi de mare sarbatoare. De teama, ma regasesc. Taranii, mai cu seama, asculta cu capetele plecate povestea domnului Brancoveanu, care s-a jertfit cu tot neamul lui pentru credinta strabuna, povestea Mesterului Manole, care si-a ingropat dragostea lui vie si nepretuita in zidul manastirii de la Curtea de Arges, ca sa poata dura lacas de inchinaciune Domnului, asa cum nu se afla un altul pe lume. Rostesc acum rugaciunea, cu voce tare, patruns pana in strafundul fiintei mele de solemnitatea si sfintenia clipei. Ultimele cuvinte parca nu le-as spune eu, parca le zice altcineva din mine, un glas venit din departari, pe care nu l-am auzit pana acum. – Doamne, Tu-n fata caruia s-a ridicat pana si lespedea mormantului, si ai nimicit puterea mortii ca sa daruiesti vietii pe Lazar, sfarama, Doamne, si lanturile robiei noastre, ca sa ne redai libertatea cu care ai inzestrat toata firea, spre slava si marirea Ta vesnica. Amin! In strana, Andrei Noica se scutura ca de friguri, cu ochii plini de lacrimi. Ma uit la tovarasii mei de necazuri. Prin toti a trecut marele fior al credintei si i-a ridicat de pe pamantul umilintei spre cerul nadejdii. Cei mai multi plang. Un plans care alina si spala sufletul. De pe urma predicii, am avut si eu o mica rasplata sufleteasca. Pornind a doua zi spre Ulmi, ca sa iau parte la sedinta zilnica, o baba adusa de spate ca o cobilita, incarcata de ani si de griji, m-a oprit in drum: – N-ai fost, maica, ieri la biserica?… Pacat!“ (Ion Valjan, Cu glasul timpului)
| Editura | Humanitas |
|---|---|
| ISBN | 978-973-50-4631-6 |
| Formatul cărţii | 13x20 |
| Tip copertă | brosata |
| Data apariției | 2012 |