Din lumea celor care nu cuvântă. Schiţe şi povestiri

Din lumea celor care nu cuvântă este segmentul cel mai rezistent al operei lui Emil Gârleanu, deoarece aici, în ciuda duioşiei vetuste, ce ţine de aceeaşi atitudine sămănătoristă, sensibilitatea, fantezia şi, mai ales, stilul au contingenţe cu curentele mai noi, de factură modernă. Nu în ultimul rând, întâlnim aici un Gârleanu care îndrăzneşte să iasă de sub dominaţia observaţiei, a "picturii de mediu". Din lumea celor care nu cuvântă rămâne, alături de particulara sa tipologie narativă, un element de interes al prozei sale şi, totodată, o cale de acces către "pivniţele" psihologiei scriitorului...

Dacă este să căutăm atitudinea sau sentimentul definitor al operei lui Emil Gârleanu, acesta ar fi refuzul vârstei adulte a lumii româneşti. Societatea patriarhală şi, respectiv, cea a gâzelor şi furnicilor nu sunt altceva decât ipostaze ale copilăriei. Prozatorul este, ca şi Şt. O. Iosif, ca şi D. Anghel sau Traian Demetrescu, un ins care, din prea multă delicateţe sufletească, refuză lupta individuală în care se transformase viaţa, o dată cu dispariţia societăţii patriarhale. În locul luptei pentru existenţă, el alege lupta spirituală pentru o idee ... În cazul său personal , li­teratura, în cazul personajelor sale, spaţiul securizant al amintirii, al trecutului idilic şi/sau idilizat. - Răzvan Voncu