Dosarul Pascaliei. Reconstituiri din arena publicistica interbelica

Şi, într-o zi, orânduirea Paştelor s-a făcut printr-o schismatică singularizare a Bisericii noastre în Ortodoxie. Dar dreptcredincioşii români sunt mai păstrători ai ordinei ortodoxe decât episcopii şi se opun cu un refractarism emoţionant înnoirilor calendaristice înfăptuite de bătrânul plin de păcate Pimen.

Moldovenii – şi îi înţeleg pe toţi românii din hotarele Moldovei lui Ştefan cel Mare – mai îmbibaţi de sensibilitatea religioasă slavă, sunt mai habotnici, schimbarea calendarului religios pentru ei apare ca o descreştere. Mişcarea a luat proporţii, devine ameninţătoare şi nu sunt excluse insurecţii religioase.

Sub această presiune s-a convocat Sinodul, ca să hotărască, ce? Sinodul este obişnuit să gândească sub inspiraţia sfântului duh politic, ori Guvernul se declară indiferent în materie religioasă. Atunci? Dacă dreptcredincioşii nu vor să recunoască data fixată Paştelor şi se dedau la desordini, atunci jandarmii trebuie să intervie pentru a-i aduce la cuminţenie şi supunere. Iată ce ne aşteaptă, nu mai vorbim de posibilitatea unei schisme înlăuntrul autocefalei noastre Biserici.

Singura soluţie este aceea lapidar indicată de Nichifor Crainic: «reîntoarcerea la rânduiala ecumenică, până la convocarea unul Sinod General».

Guvernul trebuie să-şi constrângă Pimenul ce a introdus turburarea în Biserică.

Ţara are nevoie de liniște, nu de lupte religioase.