Douăsprezece cântece înaintea naşterii

Epuizat din stoc
SKU
C198257
20.18 LEI
Pe scurt

Noul volum al lui Mihail Galatanu, Douăsprezece cântece înaintea naşterii, este ultimul din Trilogia naşterii, începută cu Burta Înstelată (2004) şi continuată cu Poeme amniotice (2007). Autorul îl consideră nu doar parte geamănă din ele, dar şi-a dorit ca el să fie miezul, chintesenţa. Poeme tulburatoare se nasc odată cu rostirea fiecarui vers al cântecelor celui încă nenăscut, care, deşi afară din lume, deţine, deja, toate tainele vieţii şi ale morţii. De această dată, poetul nu mai scrie în „româna cu prostii”, ci în limba curată şi secretă a increatului.

Douasprezece cantece inaintea nasterii are ambitia sa concentreze o intreaga creatie poetica in doar douasprezece poeme, sa cizeleze/slefuiasca, pe parcursul mai multor ani, cel putin vreo cinci, pana acum, o tema poetica unica, uriasa, inepuizabila – si foarte draga inimii mele: cea a nenascutului care nu vrea sa se nasca. «Viata de nenascut» este un teren cat se poate de virgin, pe care am inceput sa il defrisez in doua cicluri anterioare: Burta instelata si Poeme amniotice. Concizia este miza principala a acestei carti, care trage cu ochiul spre un model redutabil, 11 elegii de Nichita Stanescu.” (Mihail Galatanu)


„Poetul Mihail Galatanu impresioneaza printr-o virtuozitate care pare a fi pus la contributie cu maximum de profit cateva zone ale liricii. Galatanu poseda un mecanism creator foarte complex, un dar prodigios al naturii in similitudine cu mirabilele inzestrari precoce ale muzicienilor. De la Nicolae Labis nu am mai asistat la o asemenea tasnire de talent. Lirica lui Mihail Galatanu este ca un jet de plasma, strabate tot, dizolva convenientele.” (Gheorghe Grigurcu)

Mai multe informații
EdituraCartea Romaneasca
ISBN 978-973-23-2956-6
Număr de pagini 80
Formatul cărţii 13,5x22
Data apariției 2012
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsDouăsprezece cântece înaintea naşterii
Rating-ul tău