Drept de cetate. De la orasul-lume la orasul sfertului de ora

Măsurarea timpului autonom cu ajutorul ceasurilor de mână, cu quartz, datează de la sfârşitul anilor 1960. Cu ocazia conflictelor sociale din mai 1968, legate în parte de cadenţele industriale şi de contestarea sistemului de producţie în lanţ, se amplifică o anumită dorinţă de a relua controlul. Însă realitatea urbană şi fabrica oraşului creată prin acest mod de producţie va antrena în mod inexorabil existenţa unei divergenţe între timpul măsurat, linear dintre locurile în care oamenii îşi desfăşoară activitatea şi locul de muncă, divergenţă care va dura mai multe decenii.

Locurile de producţie vor fi situate din ce în ce mai departe şi segmentarea spaţială îi va împinge pe muncitori departe de locuinţele lor. Dezindustrializarea va amplifica acest fenomen şi efectele sale negative (problemele existenţiale, lipsa unui scop). Teritorialitatea proximităţii se estompează şi face loc mijloacelor de transport în masă, metroului, RER-ului, trenurilor sau maşinii personale, simbol al puterii şi al reuşitei sociale şi profesionale. În tot acest timp se amplifică aceste fenomene, se amplifică pierderea noţiunii timpului, în folosul timpului linear, al timpului destinat muncii sau al timpului de producţie.