După 35 de ani. Reinterpretări şi demitizări ale comunismului românesc

Număr coordonat de Lucian Vasile, Constantin Vasilescu și Florin S. Soare

„«Timpul poate deveni, cum se întâmplă în mare măsură azi, o putere religioasă», scria Ernst Jünger în 1954. Conștientizat, cântărit și temut numai de mintea umană, el îmbracă astfel haina metafizică pe care posibilitățile noastre limitate i-o împrumută. Gândind în prezent la ororile istoriei, ne putem întreba însă: ce ne amăgește în trecerea timpului? Este iluzia că nu a fost, că nu s-a petrecut aidoma, că așa ceva nu este posibil. La aceasta contribuie uneori depărtarea de rău și tihna timpului «normal», cu o singură certitudine: acum a trecut. Poate fi și naivitatea candidă a unor noi generații până în clipa când este risipită brusc de o nenorocire istorică de proporții. La vremea lui, comunismul a fost o astfel de nenorocire care ne amenință acum prin uitare. Distanțarea temporală face loc nostalgiilor, iar acestea hrănesc miturile. Așa se transformă o epocă tragică într-un interval istoric oarecare, cu «bunele și relele» lui.” (Constantin Vasilescu)