Educaţia emoţional-afectivă. Noi explorări, noi strategii

Epuizat din stoc
SKU
a216203
39.95 LEI
Pe scurt

Ioan Neacşu, prof. emerit dr. la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea din Bucureşti, coordonator de doctorat (din 1992). Predă cursuri de psihologia educaţiei, metode şi tehnici de învăţare, teorii şi practici ale învăţării (în coaching), managementul resurselor umane şi al calităţii, managementul proiectelor de cercetare. Stagii de formare şi perfecţionare în SUA (Harvard), Israel, Marea Britanie, Austria, la UNESCO, Banca Mondială. Doctor honoris causa al Universităţii „Ovidius”, Constanţa, membru asociat al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, România, membru corespondent al Academiei Româno-Americană de Arte şi Ştiinţe. Autor, coautor sau coordonator a peste 40 de volume şi peste 150 de studii şi articole ştiinţifice publicate în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate. Dintre cele mai recente volume publicate la Polirom menţionăm: Neurodidactica învăţării şi psihologia cognitivă (2019), Educaţia la Centenar (coord. în colab., 2018), Psihologia educaţiei (coord., 2018), Metode şi tehnici de învăţare eficientă (2015).

Mihaela Suditu, prof. dr., decan la Facultatea de Litere şi Ştiinţe, Departamentul Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti. Doctor în ştiinţe ale educaţiei la Universitatea din Bucureşti. Predă cursuri de teoria şi metodologia instruirii, didactica predării ştiinţelor educaţiei, programe de educaţie emoţională în grădiniţă şi şcoală, managementul carierei şi dezvoltare personală. Autor, coautor sau coordonator a zece volume şi peste 75 de studii şi articole ştiinţifice publicate în volume şi reviste din ţară şi din străinătate. Coordonator şi membru în echipe de proiecte de cercetare-dezvoltare internaţionale şi naţionale. Dintre lucrările publicate, menţionăm: Violence Prevention and Safety Promotion in Higher Education Settings (ed. în colab., 2017), Inteligenţa socioemoţională, competenţă a profesiei didactice (2009).

„Relaţia emoţie-afectivitate-motivaţie, nucleu al ritmului calitativ al vieţii, defineşte baza legică a comportamentului autentic, axa reglatoare a conştiinţei şi conduitei cotidiene şi constituie mecanismul explicativ al unora dintre realizările profesiei de educator. Lucrarea de faţă subliniază că avem nevoie de educatori care să cunoască strategiile de abordare responsabilă a logicii, ştiinţei şi artei de îmbunătăţire a conduitei profesionale şi, sub paradigma inteligenţei socioemoţionale, pledează pentru îmbogăţirea repertoriului emoţional-afectiv pozitiv al tuturor actorilor educaţiei – elevi, părinţi, profesori. Cartea demonstrează că această acţiune este strîns legată de promovarea unei interacţiuni echilibrate între emoţii, cogniţie şi valori socio-morale, de instaurarea unui climat emoţional sănătos, stabil, anticipabil şi creativ şi de asigurarea unităţii vieţii mintale, emoţionale, spirituale şi fizice. Sînt propuse cîteva zeci de activităţi şi exerciţii care pot fi rezolvate individual sau în grup şi mai multe serii de argumente logice şi infralogice, exemple şi analize care le vor fi utile elevilor în procesul de autocunoaştere şi pentru a-şi exprima adecvat emoţionalitatea la nivel personal sau de grup. Educaţia emoţional-afectivă este un volum necesar educatorilor şi elevilor şi util părinţilor, redefinind rolul şcolii în termeni de transfer al formativului afectiv dinspre familie spre procesul de învăţămînt şi de creştere a rezilienţei emoţionale a tuturor actorilor educaţionali.” (Autorii)

Mai multe informații
EdituraPolirom
Colecție Collegium
ISBN 9789734683345
Număr de pagini 216
Formatul cărţii 16 x 23 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2020
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsEducaţia emoţional-afectivă. Noi explorări, noi strategii
Rating-ul tău