Elefantul de campie

„Cind am scris Vreau alta realitate. Arta, merg pe mina ta, aveam o tensiune a limbii care ma domina prea mult. Ramineam suspendat in miezul cite unei explozii. Nu inaintam. Cineva a spus ca-i o limba atomica, altul ca-i a profetului exterminator, citat de mine, Marele Intelect, cel care vorbeste ciudat despre lumea Rasaritului meu, mistic si contorsionat de prezent. Parca ma adresam numai lui din supunere. Mi-l luam si ca ajutor ca sa vorbesc indirect si polemic, plastic si in exces, la adresa artei minimaliste, atit de stapinitoare, deja mecanica, cu inima uscata de orgoliu, uritita de stiinta rafinamentului genului ei minor. Acest orgoliu al marginalitatii il simtim imperial peste tot azi. In Elefantul de cimpie continui ce am inceput in Vreau alta realitate…, parca mai atent la ceea ce s-ar spune ca este o viziune, care te face sa te avinti si sa te joci si mai mult. E o alta realitate, dar de data asta e vizibila nu numai la nivelul limbii, ce se rasfata in culcusul ei ascuns. Oricum, am scris cu mare pasiune despre aceste rataciri.” (Constantin Iftime)

„Atit de convulsiva si de plina de energii dezlantuite este poezia lui Constantin Iftime, incit seamana cu ceea ce, in viziunea cosmologilor, reprezinta primele secunde de dupa nasterea Universului: totul se afla intr-o continua, involburata prefacere, ceea ce se coaguleaza se descompune pe loc si aproape simultan reintra in noi si noi configuratii. Si totusi, gravitatia poetica tine intreg acest univers frematator intr-o secreta unitate de sine, sugerindu-ne ca, in momentele de maxima autenticitate, creatia este chiar mai puternica decit creatorul ei. Care insa trebuie crezut pe cuvint atunci cind afirma: «Sparg codurile atitor stiinte ale naturii mele intunecate».” (Ioan Es. Pop)