Emile-Andre Lecomte du Nouy. Cultura arhitecturala in Vechiul Regat

În 1875, un tânăr arhitect francez sosea în România pentru o misiune care, inițial, urma să dureze doi ani. Avea să rămână aproape patru decenii. Émile-André Lecomte du Noüy (1844–1914), discipol al celebrului Viollet-le-Duc, fusese trimis la Curtea de Argeș să restaureze cel mai prețios monument al unei țări tinere care își căuta locul în Europa. Aici avea să devină apropiat al Casei Regale, sfetnic al lui Carol I în chestiun artistice și arhitect al unor șantiere care, până astăzi, stârnesc admirație și controverse în egală măsură.

Cartea lui Horia Moldovan este prima reconstituire amplă a acestei povești — și, deopotrivă, a unei epoci. Pentru că dincolo de biografia arhitectului francez, volumul deschide o fereastră asupra Vechiului Regat în plină modernizare: o țară care învăța să-și prețuiască monumentele, să scrie legi pentru protejarea lor, să formeze primii restauratori, să-și caute o identitate
arhitecturală proprie. Lecomte du Noüy se află în centrul acestei povești, iar urmele lui se găsesc peste tot: la Curtea de Argeș, la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, la Sf. Nicolae Domnesc, la Mitropolia Veche din Târgoviște, la Sf. Dumitru din Craiova, în amenajările de la Castelul Peleș.