Estetica si hermeneutica grotescului. Tudor Arghezi, Urmuz, Eugen Ionescu

Scopul nostru este de a realiza o construcție teoretică („o poietică a grotescului”) în care să avem trăsături suprasegmentale sau arhetipale de identificare estetică dincolo de „mode și timp”. Am parcurs în cercuri concentrice, de la o perspectivă de ansamblu la analiza de amănunt a textului, de la viziunea istorică de ansamblu la analiza textelor, un drum sinuos, bazat pe o mișcare de „du-te-vino” care să ne permită construirea modelului și înțelegerea din interior a sistemului de elemente specifice. A înțelege pe „altul” (conștiință, epocă, text) transformă hermeneutica dintr-o simplă metodă de cercetare într-un act existențial. Este un plonjon în interiorul „altuia”, o experiență interioară, în care ființa hermeneutului-care-înțelege devine ființa-care-înțelege-pe-altul-prin-sine printr-un act de empatie și identificare.

 ***

N-aș vrea s-o descurajez și nici să spun că ambiția ei de a cuprinde toată literatura subiectului este singulară. Nu, mai toți, în condiția ei, au această dorință de totalitate, toți am avut-o și, uneori, o păstrăm până ținem un condei în mână. O ambiție care se opune (și bine face!) „urechismului” tradițional, maladie răspândite în lumea intelighenței românești, obișnuită să frunzărească dornică să epateze și să încheie repede.  Îmiamintesc ce mărturisește Eliade în jurnalul său intim: a sporit bibliografia unei idei ca să scap de suspiciunea de „fragmentarism”, „șmecherie”, „urechism”, „impostură”, „diletantism est-european” sau, mă rog, de această nefericită reputație… Nu știu dacă Alunița Cofan a pornit de la aceleași considerente, dar, oricum, paginile ei mi se par uneori încărcate ca niște corăbii care transportă ingrediente din orientul îndepărtat spre orientul, mai sărac, al Europei… Eugen Simion

Subliniez un merit: al modestiei, dar şi al strategiei procedării – două aspecte datorită cărora lucrarea capătă şi savoarea unui demers-surpriză. Din mai multe motive. Fiindcă, în primul rând,demonstraţia depăşeşte aria literaturii (anunţată în titlu), transgresând perimetrul criticii, istoriei şi teoriei literare şi înglobându-l, în cunoştinţă de cauză, în cel al esteticii, semioticii, logicii şi filosofiei, şi înscriindu-l în cercul mai larg al artelor, în care fenomenul literar este încadrat într-o manieră la fel de avizată. (...)  De fapt, autoarea a izbutit performanţa de a împlini şi complini cele două modalităţi de luare în stăpânire a materiei, într-un studiu în care partea teoretică nu este afişată ca într-o vitrină, pentru a lua ochii cititorilor, ci face corp comun cu o componentă aplicativă a lucrării, tot aşa cum demersul inductiv este peste tot flancat de geamănul său deductiv. Nicolae Mecu

Originală ca propunere în cîmpul teoriei estetice româneşti, lucrarea îşi are, totuşi, vecinătăţile ei. (...) Trebuie spus însă că, prin comparaţie cu trivialul, grotescul apare dezavantajat. El nu e atât de radical şi are un caracter mai vag. (...)  Luând act de indeterminarea semantică a termenului, autoarea încearcă să elaboreze o definiţie de cîmp semantic, prin intermediul „logicii dinamice a contradictoriului” brevetate de St. Lupasco. Paul Cernat