Explorari in teologie (vol. 3): Spiritus creator
| Editura | Galaxia Gutenberg |
|---|---|
| ISBN | 978-630-658-679-0 |
| Traducător | Maria-Magdalena Anghelescu |
| Număr de pagini | 412 |
| Formatul cărţii | 16 X 23 cm |
| Tip copertă | Brosata |
| Data apariției | 2024 |
Acest al treilea volum al “Explorărilor în teologie” orbitează în jurul temei “Duhului Sfânt”. Primul fusese construit având în centru Cuvântul întrupat, al doilea in jurul Bisericii plăsmuite pentru el, ambele rotunjindu-se şi întregindu-se reciproc. Duhul Sfânt este pe de o parte desigur Duhul care lucrează între Hristos și Biserică, astfel încât multe teme din primele volume își găsesc continuarea organică în cel de acum; dar pe de altă parte este Duhul Creator care purcede din unitatea Hristos-Biserică (precum şi din veşnica unitate dintre Tatăl-şi-Fiul) şi astfel deschidere a unității iubirii dintre Mire şi Mireasă către ceva nou, către copil, către lumea creației, chiar şi astăzi și tocmai astăzi către lumea seculară non-creştină. - Hans Urs von Balthasar
În al treilea volum al seriei, Balthasar ne înfățișează diferitele moduri în care ar trebui să experimentăm Spiritul Creator, anume în felul în care acesta călăuzeşte persoanele umane către Dumnezeul cel viu (“Credința”), apoi în discernerea duhului vremii (“Criza”), în modul în care inițiază în misterul Întrupării (“Noaptea”), în felul în care respiră prin structurile finite ale vieţii umane de neînţeles deschisă (“Suflare”) şi în revelarea Sa ca iubire (“Duhul”).


Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou