Doar eu pot să-mi scriu povestea
„Doar eu pot să-mi scriu povestea” este o biografie postumă tulburătoare, concepută ca autoportretul unei femei incomode. Volumul reunește pagini de jurnal, însemnări intime, corespondență și fragmente esențiale din operele Orianei Fallaci. Cartea demonstrează cum refuzul ei categoric de a lăsa pe altcineva să-i dicteze destinul a transformat-o într-o forță de neoprit a jurnalismului mondial.
Scriitura ca scut
Oriana ne conduce pe firul experiențelor sale trăite la intensitate maximă, de la fetița care înfrunta bombardamentele în Florența, până la corespondentul de război neînfricat din Vietnam. Din paginile autobiografiei sale reiese clar modul în care reportajele din tranșee, interviurile dure cu liderii lumii și dramele personale i-au modelat caracterul de fier. Refuzul ei de a se pleca în fața puterii sau de a adopta jumătăți de măsură a transformat-o dintr-o simplă observatoare a istoriei într-o voce care a definit secolul XX.
Esența unei femei incomode
Această antologie nu este doar o cronologie a succeselor, ci o mărturisire profundă despre prețul libertății de exprimare. Poveștile pe care le-a trăit și le-a scris au fost chiar cărămizile cu care și-a construit propria legendă. Volumul oferă imaginea completă a unui „scriitor”, așa cum își dorea să fie numită, care a transformat cuvintele în arme și vulnerabilitățile în putere absolută.
Oriana Fallaci (29 iunie 1929 – 15 septembrie 2006), jurnalist de origine italiană, a început studiile la Universitatea din Florența, în medicină și chimie, dar ulterior s-a transferat în domeniul artei, însă fără a absolvi.
La îndemnul unchiului său, el însuși jurnalist, Oriana Fallaci a început cariera de jurnalism, devenind corespondent special pentru ziarul italian Il mattino dell`Italia centrale (1946). Începând cu anul 1967, a fost corespondent de război în Vietnam, Orientul Mijlociu și America de Sud. Un personaj controversat, cu un curaj feroce și o determinare ieșită din comun, Oriana Fallaci a fost un adversar al Islamului, considerându-l noul fascism, și contestând modul în care erau tratate femeile musulmane. Interviurile sale absolut remarcabile au vizat prin întrebările sale incomode numeroase personalități: Yasser Arafat (om politic palestinian), Golda Meir (prim-ministru în Israel), Indira Gandhi (prim-ministru în India), Haile Selassie (împăratul Etiopiei), Deng Xiaoping (politician în China), Henry Kissinger (secretar de stat american). După ce a pierdut o sarcină, a devenit o militantă activă împotriva avortului. Astfel s-a născut cartea Scrisoare pentru un copil niciodată născut.
Nu a fost căsătorită, însă a trăit timp de trei ani alături de activistul politic grec Alekos Panagoulis, care a murit în condiții suspecte și despre care Oriana Fallaci a scris în cartea sa Un Om. După atentatele din 11 septembrie 2001, Oriana Fallaci a publicat două cărți care au devenit bestselleruri în Italia: Furia și mândria, o critică adusă occidentului pentru atitudinea mult prea conciliantă față de pericolul islamizării, și Puterea rațiunii, în care a pledat pentru superioritatea civilizației occidentale. Cărțile sale au fost traduse în peste 21 de limbi. A primit numeroase premii de-a lungul carierei sale pentru contribuțiile culturale notabile, dar și pentru curajul de a fi un simbol în lupta împotriva fascismului: în anii 1967 și 1971 a primit premiul pentru jurnalism „St. Vincent”.
Anul 1970 i-a adus premiul Bancarella pentru cea mai bună carte Nothing, and So Be It, iar nouă ani mai târziu, premiul internațional pentru pace, progres, cultură, „Viarregio-Versilia”, îi revine datorită volumului Un Om. În 2005, la New York, un alt premiu, „Annie Taylor”, i-a fost oferit pentru curajul neobișnuit în condiții nefavorabile și de risc major, de către Centrul pentru Studiul Culturii Populare. Președintele Republicii italiene, Carlo Azeglio Ciampi, i-a acordat, în anul 2005, o medalie de aur pentru contribuțiile sale culturale, însă din cauza problemelor de sănătate, Oriana Fallaci nu a putut participa la ceremonie, a fost însă profund mișcată de recunoașterea meritelor sale.
În anul 2006, a primit din nou, la New York, o medalie de aur din partea Consiliului Toscanei, oferită de către președintele Riccardo Nencini pentru aportul său cultural; în timpul ceremoniei, Oriana Fallaci a afirmat că va face o caricatură a lui Mohammed.
| Editura | Lebada Neagra |
|---|---|
| Colecție | Grey Spot |
| ISBN | 9786303301679 |
| Traducător | Liliana Nechita |
| Număr de pagini | 266 |
| Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
| Tip copertă | broșată |
| Data apariției | 2026 |
„Doar eu pot să-mi scriu povestea” este o biografie postumă tulburătoare, concepută ca autoportretul unei femei incomode. Volumul reunește pagini de jurnal, însemnări intime, corespondență și fragmente esențiale din operele Orianei Fallaci. Cartea demonstrează cum refuzul ei categoric de a lăsa pe altcineva să-i dicteze destinul a transformat-o într-o forță de neoprit a jurnalismului mondial.
Scriitura ca scut
Oriana ne conduce pe firul experiențelor sale trăite la intensitate maximă, de la fetița care înfrunta bombardamentele în Florența, până la corespondentul de război neînfricat din Vietnam. Din paginile autobiografiei sale reiese clar modul în care reportajele din tranșee, interviurile dure cu liderii lumii și dramele personale i-au modelat caracterul de fier. Refuzul ei de a se pleca în fața puterii sau de a adopta jumătăți de măsură a transformat-o dintr-o simplă observatoare a istoriei într-o voce care a definit secolul XX.
Esența unei femei incomode
Această antologie nu este doar o cronologie a succeselor, ci o mărturisire profundă despre prețul libertății de exprimare. Poveștile pe care le-a trăit și le-a scris au fost chiar cărămizile cu care și-a construit propria legendă. Volumul oferă imaginea completă a unui „scriitor”, așa cum își dorea să fie numită, care a transformat cuvintele în arme și vulnerabilitățile în putere absolută.
Oriana Fallaci (29 iunie 1929 – 15 septembrie 2006), jurnalist de origine italiană, a început studiile la Universitatea din Florența, în medicină și chimie, dar ulterior s-a transferat în domeniul artei, însă fără a absolvi.
La îndemnul unchiului său, el însuși jurnalist, Oriana Fallaci a început cariera de jurnalism, devenind corespondent special pentru ziarul italian Il mattino dell`Italia centrale (1946). Începând cu anul 1967, a fost corespondent de război în Vietnam, Orientul Mijlociu și America de Sud. Un personaj controversat, cu un curaj feroce și o determinare ieșită din comun, Oriana Fallaci a fost un adversar al Islamului, considerându-l noul fascism, și contestând modul în care erau tratate femeile musulmane. Interviurile sale absolut remarcabile au vizat prin întrebările sale incomode numeroase personalități: Yasser Arafat (om politic palestinian), Golda Meir (prim-ministru în Israel), Indira Gandhi (prim-ministru în India), Haile Selassie (împăratul Etiopiei), Deng Xiaoping (politician în China), Henry Kissinger (secretar de stat american). După ce a pierdut o sarcină, a devenit o militantă activă împotriva avortului. Astfel s-a născut cartea Scrisoare pentru un copil niciodată născut.
Nu a fost căsătorită, însă a trăit timp de trei ani alături de activistul politic grec Alekos Panagoulis, care a murit în condiții suspecte și despre care Oriana Fallaci a scris în cartea sa Un Om. După atentatele din 11 septembrie 2001, Oriana Fallaci a publicat două cărți care au devenit bestselleruri în Italia: Furia și mândria, o critică adusă occidentului pentru atitudinea mult prea conciliantă față de pericolul islamizării, și Puterea rațiunii, în care a pledat pentru superioritatea civilizației occidentale. Cărțile sale au fost traduse în peste 21 de limbi. A primit numeroase premii de-a lungul carierei sale pentru contribuțiile culturale notabile, dar și pentru curajul de a fi un simbol în lupta împotriva fascismului: în anii 1967 și 1971 a primit premiul pentru jurnalism „St. Vincent”.
Anul 1970 i-a adus premiul Bancarella pentru cea mai bună carte Nothing, and So Be It, iar nouă ani mai târziu, premiul internațional pentru pace, progres, cultură, „Viarregio-Versilia”, îi revine datorită volumului Un Om. În 2005, la New York, un alt premiu, „Annie Taylor”, i-a fost oferit pentru curajul neobișnuit în condiții nefavorabile și de risc major, de către Centrul pentru Studiul Culturii Populare. Președintele Republicii italiene, Carlo Azeglio Ciampi, i-a acordat, în anul 2005, o medalie de aur pentru contribuțiile sale culturale, însă din cauza problemelor de sănătate, Oriana Fallaci nu a putut participa la ceremonie, a fost însă profund mișcată de recunoașterea meritelor sale.
În anul 2006, a primit din nou, la New York, o medalie de aur din partea Consiliului Toscanei, oferită de către președintele Riccardo Nencini pentru aportul său cultural; în timpul ceremoniei, Oriana Fallaci a afirmat că va face o caricatură a lui Mohammed.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou