Florile raului

Epuizat din stoc
SKU
a112164
38.00 LEI
Pe scurt

Confesiunea traducatorului: „L-am descoperit destul de timpuriu pe Baudelaire, pe la cincisprezece ani, dupa ce trecusem prin infernurile bacoviene si citisem ca autorul Plumbului transpune in cheia uratului romanesc algoritmii orgolioaselor spleenuri baudelairiene. Am facut rost de o editie (incompleta) din Florile raului in traducerea exemplara lui Al. Philippide si asa a inceput convietuirea mea cu Baudelaire. A fost o convietuire nespus de lunga si nespus de fertila, pe al carei parcurs am invatat sa privesc spre mine insumi fara ipocrizie: textele baudelairiene sunt un cumplit exercitiu de sinceritate, rostit cu dictia impecabila a maestrilor vechi, dar si cu teribila tensiune spre autenticitate a modernilor. De la Baudelaire am invatat de asemenea ca adeseori trebuie sa-l implori pe Dumnezeu ca sa-ti poti privi trupul si sufletul fara scarba. Iar lectia scarbei de sine, ca si lectia disperarii de altfel, e constructiva in cel mai inalt grad, deoarece, anihilandu-l pe cel mai odios dintre monstrii nostri interiori (ma refer, desigur, la vanitate), ne reda noua insine, conducandu-ne spre sinele nostru profund si smulgandu-ne din volbura de miraje a Mayei. Peste ani, cand am incercat sa-mi scriu (in Textele, apoi Arhivele de la Monte Negro) propriul traseu labirintic, m-am descoperit in ipostaza baudelairiana a regelui dintr-o tara ploioasa, prin care — in loc de sange — circula apa verde a Lethei. Si m-am inversunat impotriva acestui magician al plictisului, silindu-ma sa fiu totodata cutit si rana, palma si obraz, roata si madular. M-am folosit de arma ridicolului si mi-am luat in ras neputintele, pentru a ma elibera de sinele meu aparent, pentru a-mi smulge toate mastile, sacrificand uneori si bucati de obraz, in spiritul lectiei din Heautontimoroumenos. Si le-am spus pe nume la toti demonii mei sufletesti, intr-o tentativa de exorcizare la care n-as fi putut sa acced niciodata daca n-as fi citit Florile raului. Nevoindu-ma catre acea rostire desavarsita cu care se spune pe sine textul baudelairian si care e semnul demnitatii noastre si in infern. Iar infernul — stiu tot de la Baudelaire — te condamna la o sinceritate superlativa. De asta este Baudelaire tatal nostru, al tuturor.” Octavian Soviany

Confesiunea traducatorului: „L-am descoperit destul de timpuriu pe Baudelaire, pe la cincisprezece ani, dupa ce trecusem prin infernurile bacoviene si citisem ca autorul Plumbului transpune in cheia uratului romanesc algoritmii orgolioaselor spleenuri baudelairiene. Am facut rost de o editie (incompleta) din Florile raului in traducerea exemplara lui Al. Philippide si asa a inceput convietuirea mea cu Baudelaire. A fost o convietuire nespus de lunga si nespus de fertila, pe al carei parcurs am invatat sa privesc spre mine insumi fara ipocrizie: textele baudelairiene sunt un cumplit exercitiu de sinceritate, rostit cu dictia impecabila a maestrilor vechi, dar si cu teribila tensiune spre autenticitate a modernilor. De la Baudelaire am invatat de asemenea ca adeseori trebuie sa-l implori pe Dumnezeu ca sa-ti poti privi trupul si sufletul fara scarba. Iar lectia scarbei de sine, ca si lectia disperarii de altfel, e constructiva in cel mai inalt grad, deoarece, anihilandu-l pe cel mai odios dintre monstrii nostri interiori (ma refer, desigur, la vanitate), ne reda noua insine, conducandu-ne spre sinele nostru profund si smulgandu-ne din volbura de miraje a Mayei. Peste ani, cand am incercat sa-mi scriu (in Textele, apoi Arhivele de la Monte Negro) propriul traseu labirintic, m-am descoperit in ipostaza baudelairiana a regelui dintr-o tara ploioasa, prin care — in loc de sange — circula apa verde a Lethei. Si m-am inversunat impotriva acestui magician al plictisului, silindu-ma sa fiu totodata cutit si rana, palma si obraz, roata si madular. M-am folosit de arma ridicolului si mi-am luat in ras neputintele, pentru a ma elibera de sinele meu aparent, pentru a-mi smulge toate mastile, sacrificand uneori si bucati de obraz, in spiritul lectiei din Heautontimoroumenos. Si le-am spus pe nume la toti demonii mei sufletesti, intr-o tentativa de exorcizare la care n-as fi putut sa acced niciodata daca n-as fi citit Florile raului. Nevoindu-ma catre acea rostire desavarsita cu care se spune pe sine textul baudelairian si care e semnul demnitatii noastre si in infern. Iar infernul — stiu tot de la Baudelaire — te condamna la o sinceritate superlativa. De asta este Baudelaire tatal nostru, al tuturor.” Octavian Soviany

Mai multe informații
EdituraCasa de Editura Max Blecher
ISBN 978-606-8577-14-2
Traducător Octavian Soviany
Număr de pagini 368
Formatul cărţii 19.5x14.6
Tip copertă brosata
Data apariției 2012
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsFlorile raului
Rating-ul tău