Formule de succes pentru următorul deceniu

în stoc
SKU
C187377
76.10 LEI
Pe scurt
Cum de au reuşit unele companii, chiar de dimensiuni mici şi mijlocii, să evite vârtejul crizei economice globale, care a înghiţit giganţi din toate industriile? Ce strategii şi formule au adoptat încât să dejoace calculele hârtiei şi să înainteze contra curentului, obţinând rate ridicate de creştere şi profitabilitate?
Cartea de faţă demonstrează, cu numeroase exemple, din România şi din regiune, dar şi de la nivel mondial, că secretul succesului se află în aplicarea unor strategii bine definite. Învingătorii crizei nu sunt neapărat companiile mari, ci cele care s-au încadrat ferm într-unul din cele patru profiluri analizate în volum: Industry Shark, Regional Hero, Local Specialist sau International Champion. Aceştia vor avea câştig de cauză şi pe termen lung, într-o competiţie tot mai dură şi într-un proces de concentrare economică tot mai accentuat.
Mai multe informații
EdituraPublica
Ediția cărții I
ISBN 978-973-1931-74-6
Traducător Irina Cristescu, Ioana Cristescu (pentru partea teoretică)
Număr de pagini 536
Formatul cărţii 14,5 x 20,5 cm
Tip copertă Ediţie cartonată
Data apariției 2011
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsFormule de succes pentru următorul deceniu
Rating-ul tău