Hăituit

Acțiunea romanului se petrece în cele patruzeci și șase de minute cât durează interpretarea Simfoniei Eroica de Beethoven, într-o sală de concerte devenită refugiul unui tânăr care a renunțat la frământările vieții politice. Vechii săi tovarăși, care acum îl urmăresc, îl așteaptă însă pe ultimele rânduri. Hăituit este o poveste plină de tensiune, în care timpul istoric se dizolvă în creuzetul realismului magic și al tiraniei.

Alejo Carpentier stăpânește excepțional limbajul și tehnica narativă și, folosindu-se de spiralele thrillerului său baroc, recreează prin pluralitatea vocilor – naratorul, urmăritul, casierul – atât climatul adeseori turbulent din Cuba, cât și iluminările care ne oferă cheia pentru a înțelege evenimentele din viața personajelor: lupta politică, relațiile amoroase și de familie, frământările religioase și sfâșierile conștiinței.

Alejo Carpentier, figură emblematică a literaturii secolului al XX-lea, se naște în 1904, la Havana, în Cuba, ca fiu al unui arhitect francez și al unei profesoare de limbi străine, de origine rusă. La vârsta de doisprezece ani se mută cu familia la Paris, unde, sub îndrumarea mamei sale, se dedică studiului muzicii.

Revenit în Cuba, începe studii de arhitectură, abandonate ulterior. Lucrează ca jurnalist și se implică în mișcări politice de stânga, ceea ce duce la arestarea sa. Se refugiază apoi în Franța, unde intră în contact cu grupul suprarealiștilor; în aceeași perioadă, în urma unor călătorii în Spania, își descoperă fascinația pentru stilul baroc. Nu revine definitiv în țara natală decât după 1959, odată cu victoria Revoluției Cubaneze, și va primi o serie de însărcinări pe linie culturală și diplomatică. Moare la Paris în 1980.